Arhive etichetă: viata

Există înviere și viață?

Copacii din spatele casei au înflorit. Iarba de pe jos a prins culoare și se întinde ca un covor moale și răcoros. Câteva rândunele caută de zor locul potrivit pentru cuibul lor. În depărtare văd crestele munților încă acoperite cu zăpadă, reci și lipsite de viață, așteptând cu nerăbdare sa fie readuse la viața. Cu ceva timp în urmă, era la fel și în jurul meu. Natura suspina ca și cum ar fi fost în durerile nașterii așteptând să revină la viață. Acum e plină de viața, culoare, lumină și cântec.

Oare este de ajuns? Așa arată paradisul? Am atins apogeul existenței noastre? Mai este ceva dincolo de a sta tolănit în hamac în grădina din spatele casei într-o zi de primăvară? Oare am putea rămâne veșnic în acest mic paradis?

Dar, ce se întâmplă dincolo de gard? Dar dincolo de granițele țării noastre? De ce exista suferință? De ce există copii care mor de foame, războaie care nu se termină, copii și femei exploatate pentru profit, atacuri teroriste, boală, moarte, cutremure și tsunami? Nu trebuie să merg așa departe ca să văd răul. El este în mine. Egoism, invidie, lăcomie și răutate.

De ce sărbătorim la Paște moartea și învierea lui Isus? Anna mi-a zis că povestea învierii lui Isus e frumoasă, dar povestea despre moartea pe cruce e urâtă.

Și cum să nu fie urâtă? Iuda îl vinde pe treizeci de arginți, Petru se leapădă de el jurând că nu îl cunoaște și toți ceilalți ucenici îl părăsesc. Este judecat și acuzat pe nedrept, scuipat și batjocorit de soldații romani, biciuit și forțat să își ducă crucea purtând coroana de spini, condamnat la moarte de către propriul popor și răstignit între doi tâlhari. Și păcatele noastre, pentru care a plătit prin moartea lui, sunt urâte.

Dar pe cât de urâtă e moartea Lui, pe atât de glorioasă e învierea. Înger din cer coboară și rostogolește piatra de la intrare din mormânt. Soldații care păzeau mormântul, îngroziți și înspăimântați, cad la pământ. Isus se arată Mariei, apoi ucenicilor, apoi la peste cinci sute de oameni. Îl învită pe Toma să pipăie rănile din mâna și din coasta lui, pregătește micul dejun pe malul mării Galilei și îi invită pe ucenici să mănânce. Mănâncă pește și pâine ca să le demonstreze că nu este o stafie.

Fără înviere nu este speranță. Speranța că și noi vom învia. Speranța că răul va fi eradicat.

Natura revine la viață în fiecare primăvară și ne arată că există înviere și viață!

Hristos a înviat!

Reclame

Vremea potrivită

Există un început și un sfârșit pentru toate lucrurile

imagesAm început ziua când ne-am trezit din somn și o vom încheia deseară când vom adormi. Astăzi este prima zi din săptămână și sâmbătă va fi ultima. Miercuri am sărbătorit Anul Nou și pe 31 Decembrie la ora 24 acest an se va sfârși. Școala are un început și un sfârșit. Cariera are un început și un sfârșit. Viața biologică are un început și un sfârșit. Începem în pântecele mamei noastre și sfârșim la mormânt. Universul are un început (La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul Geneza 1:1) și va avea un sfârșit (Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era. Apocalipsa 21:1)

În contrast cu toate acestea, unic și fără asemănare, este Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor. El a creat timpul. El nu are început și sfârșit. El se prezintă pe sine ca fiind “Alfa și Omega, Cel Dintâi și Cel de pe Urmă, Începutul și Sfârșitul.” (Apocalipsa 23:13). El a oferit și oamenilor această viață fără de sfârșit.

Există un interval între început și sfârșit

Intervalul dintre începutul și sfârșitul universului este istoria omenirii, intervalul mare.  Acest interval este așezat între Geneza, prima carte a scripturii și Apocalipsa, cartea ei ultimă. În Apocalipsa lui Ioan, acest interval este simbolizat de prima literă a alfabetului grecesc Alfa și ultima literă, Omega. În pildele lui Isus, acest interval simbolizat prin intervalul dintre însămânțare și recoltă. Pe fundalul cosmic al acestui interval mare, se desfășoară destinul nostru individual, intervalul mic.

Intervalul dintre începutul și sfârșitul vieții noastre biologice este asemănat în cartea Psalmilor cu iarba sau floarea de pe câmp (Omul! Zilele lui sunt ca iarba, și înflorește ca floarea de pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este și locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaște. Psalmul 103:15), suflare sau umbra care trece (Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece Psalmul 144:4) iar în cartea Iov, cu suveica țesătorului (Zilele mele zboară mai iuți decât suveica țesătorului Iov 7:6)

În comparație cu istoria omenirii, viața noastră devine extrem de trecătoare, aproape imperceptibilă. „Doamne, spune-mi care este sfârșitul vieții mele, care este măsura zilelor mele, ca să știu cât de trecător sunt.” (Psalmul 39:4)

Ce faci în intervalul scurt dintre început și sfârșit?

„Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!” Psalmul 90:12

În intervalul acesta scurt, Dumnezeu, creatorul tuturor lucrurilor, a făcut un plan, a pregătit o vreme, un ceas potrivit pentru fiecare lucru care trebuie să se întâmple în viața noastră. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.” (Psalmul 139:16)

Există o vreme potrivită

Eclesiastul 3 este un imn al vremii potrivite, al răspunsului cuvenit la provocarea clipei. „Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui. Nașterea își are vremea ei, și moartea își are vremea ei; săditul își are vremea lui, și smulgerea celor sădite își are vremea ei.… Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar și gândul veșniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.”

Cum putem deosebi vremea potrivită, planul lui Dumnezeu pentru viața noastră?

Conștientizăm, ne reașezăm viața, destinul individual, intervalul mic în cadrul din care a fost ruptă, în intervalul mare, planul lui Dumnezeu pentru întreaga omenire.

„Cine trăiește prezentul doar ca prezent, fără dimensiunea seminală a timpului mare, fără o referința constantă la timpul Împărăției, încetează să mai fie o prezență, adică își lasă prezentul nelocuit” (Andrei Pleșu, Parabolele lui Iisus)

Acest lucru este posibil dacă dezvoltăm o relație cu Creatorul și trăim într-o permanentă stare de veghe.

„Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori! Ci își găsește plăcerea în Legea Domnului, și zi și noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc: tot ce începe, duce la bun sfârșit.” (Psalmul 1)

„Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic.” (Ioan 15:5)

În Coloseni capitolul 4, apostolul Pavel ne cere să răscumpărăm vremea. O traducere mai apropiată de original spune să valorificăm la maxim orice oportunitate de slujire.

Începutul anului este vremea potrivită pentru a ne analiza și a ne reașeza viața în acord cu planul pe care Dumnezeu la întocmit pentru noi.