Astăzi ne-am luat la revedere de la bunica noastră Raveca:

Suntem aici să plângem. Boala și moartea aduc suferință, despărțire și plâns.

Ne-am despărțit de bunicul nostru, Tata bun cum îi spuneam noi, cu 18 ani în urmă. Acum ne despărțim de bunica noastră, mama bună.

Suntem aici să ne uităm cu băgare de seamă la sfârșitul alergării ei și să vedem cu ce fel de moarte l-a glorificat ea pe Dumnezeu?

Suntem aici să celebrăm. Sărbătorim viața și lucrarea bunicii noastre Raveca, moștenirea pe care ea a lăsat-o în urmă.

Bunica noastră a avut o filosofie de viață simplă. Când o întrebam ce mai face ea răspundea simplu și blând:

“Ce dă bunul Dumnezeu de pe o zi pe alta”.

Îmi place să întreb oamenii pe care îi întâlnesc care este proiectul lor de viață? Ce visează de la viața lor? Unii îmi vorbesc despre casa pe care vor să o construiască, alții despre școala pe care vor să o termine, alții despre copiii pe care vor să îi vadă mari așezați la casele lor, alții despre o afacere pe car e vor să o facă, alții despre biserica, misiune sau diverse proiecte în care sunt implicați.

Bunica mea răspundea simplu și blând.
“Ce dă bunul Dumnezeu de pe o zi pe alta”.
Și a trăit simplu și blând dar impactul vieții ei a fost mare!

Când bunul Dumnezeu i-a dat un soț, ea a fost o soție credincioasă.

Bunicul meu se trezea la ora patru dimineața și, la lumina felinarului, citea Biblia, se ruga și cânta. Api pleca la  drum și făcea aproape o oră până la stația de autobuz de unde pleca spre Bistrița. Acolo lucra cu normă întreagă ca și manipulant la o magazie de piese auto. Seara ajugea acasă pe la ora cinci – șase. Când știam că se apropie, bunica ne trimitea în ocol să-l uiuim (așa se numea strigătul nostru) “Ăi, măi tată buuun…!”. Dacă el se apropia, din vale, răspundea “Ăi, măi Adi măi…!” iar eu anunțam pe bunica că poate să încălzească mâncarea, bunicul ajunge imediat. Și bunica pregătea mămăliga caldă pe masă, cu brânză în mijloc, învelită cu prosop, tigaia cu tocănița și murăturile. Și îl așteptam pe bunicul să cinăm împreună.

Când bunul Dumnezeu i-a dat un copil, pe tata, ea l-a crescut și educat cu dragoste.

Când bunul Dumnezeu i-a dat pământ, ea l-a lucrat cu dragoste. A cultivat porum, grâu, fasole, roșii, castraveți și noi o ajutam vara la prășit.

Când bunul Dumnezeu i-a dat animale, ea le-a îngrijit cu dragoste. Avea vacă, porc și găini. Și noi o ajutam vara să le hrănească.

Când bunul Dumnezeu i-a dat nepoți, ea i-a primit cu drag în casa ei.

Ne primea cu drag în fiecare vacanță de vară la Rebra în Valea Rușorului, așa se numește zona în care era casa bunicilor. Era o poteca care duce pe vârful unui deal, formată pe malul unui pârâu, pavată cu stânci în forma lor naturală, potecă pe care mașinile nu pot urca. Ocolul era deschis, nu avea poartă și în spate era șura și grajdurile. 
În spatele șurii era un măr de vară în care ne simțeam tare bine vara imediat ce merele începeau să fie bune de mâncat. Mă trimitea de câteva ori pe zi să aduc apă de la izvor cu găleata. 
Dimineața, mergeam cu vaca pe deal și o lăsam să pască până când roua de pe iarbă se ridica și soarele ardea prea tare. Eram singur, cântam și meditam. Mergeam în pădure să culegem ciuperci sau hribe, afine sau zmeură. Când veneam acasă prăjeam direct pe plită hribele mici cu sare. Erau ca niște păhărele, cu miros și gust plăcut.

Când bunul Dumnezeu i-a dat o mamă bolnavă, pe străbunica noastră, Tâna cum îi spuneam noi, ea a îngrijit-o până la capăt cu dragoste.

Când bunul Dumnezeu i-a dat un soț bolnav, ea l- a îngrijit cu dragoste. 

Nu pot să uit cât de des o striga bunicul de pe pat “Ravecă” și ea venea imediat și îi slujea. Asta e adevărata dragoste. Să îți dai viața, să o investești, să o cheltui, pentru prietenii tăi. A lăsat moștenire asta și tatăl meu și mama mea au îngrijit-o la fel pe ea până în ultima clipă.

Când bunul Dumnezeu i-a dat o boală și a rămas la pat, ea a dus-o până la capăt și a primit slujirea copiilor ei.

Și astăzi bunul Dumnezeu a chemat-o acasă. Să se întâlnească cu cel pe care l-a slujit o viață întreagă, cu Isus Cristos.

Și impactul vieții ei a fost mare. Vedeți aici cinci familii sănătoase, pentru că bunica mea a acceptat smerită “Ce i-a dat Dumnezeu de pe o zi pe alta”

Suntem aici să sperăm. Speranța noastră este că învierea și viața veșnică sunt reale. Că bunicul și bunica sunt acum împreună și bunul Dumnezeu pe care l-au slujit i-a primit ca un tată.

Sperăm că într-o zi vor învia, și îi vom revedea! Trupul ei care acum se va descompune, într-o zi o să fie refăcut complet ca trup de slavă și nu o sa mai fie afectat de boală și moarte.

Bunul Dumnezeu pe care l-a slujit toată viața o să îi spună: „Bine, rob bun și credincios! Ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune responsabil peste multe! Intră în bucuria stăpânului tău!“

Și o să îi dea ceva extraordinar de făcut, dar de data asta nu de pe o zi pe alta ci pentru veșnicie!