‘Orice faceți să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care știți că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii. Voi slujiți Domnului Hristos.’ (Coloseni 3:23,24)

Iată câteva întrebări la care vă invit să medităm:

Ce este mai spiritual?

Să speli vase sau să te rogi?
Să predici evanghelia sau să construiești o casă?
Să fii pastor sau parlamentar?
Să predai lecții biblice la școala duminicală sau să predai bilogie într-o școală publică?
Să fii mamă și să ai grijă de copii tăi acasă sau să fii misionară în Africa?

În contrast cu Viața ca un întreg sub Domnia lui Cristos despre care vorbește apostolul, vreau să aduc în atenția dumneavoastră un alt tipar de gândire adânc înrădăcinat în mințile multora dintre noi: Realitatea divizată.

Conform acestui tipar de gândire noi separăm realitatea în care trăim între sacru și secular, spiritual și material și acordăm importanță lucrurilor ‘spirituale’, ‘sacre’ în detrimentul celor ‘materiale’, ‘seculare’.

Personal am avut acest tipar de gândire adânc înrădăcinat în mintea mea. Am trăit în această realitate divizată mulți ani. Munceam ca să îmi câștig existența, și slujeam pe Dumnezeu, în diverse activități din Biserică în week-end.

Dar haideți să vedem un scurt istoric al acestui tipar de gândire pe care l-am numit Realitate divizată.

În primul rând să ne gândim la gnosticism. Gnosticismul pătrunde în creștinismul timpuriu, încă din vremea apostolilor. Gnosticismul susține realitatea divizată, dualismul absolut. Lumea, cosmosul, trupul, materia sunt considerate creații demonice, accidentale. Sufletul este de origine divină și este captiv, în trup, în această lume materială. Adevărata religie, spun ei, constă în a scăpa din această închisoare ridicată de forțele diabolice și a contribui la distrugerea ei.

Apostolul Pavel, ne previne cu privire la această erezie în 1Timotei 4:1-5

‚Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul. Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună, şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri, pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.’

În al doilea rând să privim la Biserica primară care s-a dezvoltat ca un trup, prin implicarea tuturor credincioșilor, ca mădulare, în funcție de darurile pe care le-au primit. Ei se adunau în case obișnuite, în jurul mesei. Nu era nici o separare, nici o ierarhizare formală. Cine voia să fie mai mare între ei, trebuia să fie robul tuturor.

În secolul al IV-lea, în vremea Împăratului Constantin, creștinismul devine religie de stat impusă prin lege.

Împăratul Constantin construiește prima biserică, in stil “bazilică”. Structura interioară a fost modelată după sala tronului din palatul imperial. In partea din față avea o absida in forma de semicerc, unde se afla clerul, in centrul absidei era un tron unde stătea episcopul înconjurat de sfătuitori si în fata absidei se afla o încăpere mare, deschisă, unde supușii episcopului (membrii bisericii) veneau să asculte.

Schimbarea focarului bisericii de la viața degajată din case la atmosfera rigidă din basilică a schimbat rapid întregul concept de biserică.

Clădirile se împart în două: Biserici care sunt considerate Casa Domnului, locașuri sfinte și case obișnuite.

Ocupațiile oamenilor se împart în două: clerici care aveau ocupații Sfinte în Biserică (episcopi, diaconi) și laici care aveau ocupații seculare în afara bisericii (muncitori, negustori, politicieni)

În al treilea rând știm că în vechime oamenii acceptau în unanimitate că Dumnezeu este cel ce face să plouă, să fulgere, să tune, să apară curcubeul.

O dată cu descoperirile științifice din epoca modernă, oamenii au încetat să mai creadă acest lucru. Oamenii de știință au prezentat date, despre presiunea aerului, umiditate, curenți de aer și au descoperit că aceste fenomene fac să plouă. Nu avem nevoie de Dumnezeu pentru a explica asta, au spus ei. Dar, cunoașterea procesului chimic și meteorologic nu contrazice faptul că Dumnezeu face să plouă. El este cel care a proiectat, a creat și susține toate aceste procese naturale.

Mulți dintre noi am capitulat în fața acestei noi viziuni despre lume și viață. L-am așezat pe Dumnezeu în lumea lui, undeva sus în cer, departe de pământ și de viața de zi cu zi. Credința a devenit o chestiune privată, care nu are nimic de a face cu viața publică.

Consecințele acestui tipar de gândire pe care l-am numit ‘realitate divizată’ sunt devastatoare:

• Viața nu mai este văzută ca un întreg ci este divizată între spiritual și material, sacru și secular.
• Domnia lui Cristos este diminuată. Este recunoscută numai peste lucrurile spirituale.
• Activitățile de zi cu zi pe care le întreprindem și le numim seculare, nu au un scop și o semnificație.
• Am încetat să mai fim sare și lumină, să avem un impact semnificativ în societatea în care trăim.
• Trăim într-o dualitate chinuitoare care poate ușor să ducă la ipocrizie.

Luther în secolul XVI a inițiat reforma și a reașezat bazele Biblice ale credinței creștine.

El a predicat și a scris despre autoritatea Bibliei (‘sola scriptura’), mântuirea prin har (‘sola grația’) dar și despre preoția tuturor credincioșilor (‘vocație’).

Vocație în latină înseamnă chemare, și în mod special se referă la chemarea lui Dumnezeu pentru om. Acesta este sensul pe care Luther l-a atribuit termenului.

Noi folosim deseori acest termen pentru a ne referi strict la chemarea lui Dumnezeu de a sluji în Biserică. Dar chemarea lui Dumnezeu este mai largă de atât, este să privim viața ca un întreg și să îl slujim prin tot ceea ce facem.

Care este scopul chemării?

Ceea ce facem nu are nimic de a face cu mântuirea noastră.

Efeseni 2:8-9: ‘Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. ‘

Dar apostolul continuă și spune că scopul nostru în viață este să facem faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru noi.

‘Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.’

Noi îl iubim pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit mai întâi (1 Ioan 4:10). Chemarea Lui este să răspundem cu dragoste la dragostea Lui. Porunca cea mai mare, care cuprinde toate poruncile este: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”…„Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”( Marcu 30:31:)

În economia lui Dumnezeu fiecare persoană trebuie să își iubească aproapele și să îl slujească folosindu-și darurile primite. Acesta este scopul chemării noastre.

Rezultatul este un vast interschimb, o unitate de oameni diferiți, cu daruri diferite, grupați într-o ordine socială a cărei substanță și energie este dragostea.

În lumea seculară acest interschimb se numește economie și are drept scop acumularea de bogății.

În Împărăția lui Dumnezeu acest interschimb se numește slujire și are drept scop dăruirea ‘este mai ferice să dai decât să primești’.

Dragostea lui Dumnezeu este resursa inepuizabilă care a fost turnată în iniile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat, pentru a o oferi altora.

Vocația nu are de a face cu ceea ce facem noi, ci cu ceea ce Dumnezeu face prin noi, conștienți sau inconștienți de acest lucru.

Vocația nu este o chestiune de alegere personală. Noi nu alegem care să fie vocația noastră ci pur și simplu suntem chemați și putem răspunde sau nu chemării. Întrebarea corectă nu este ce vreau eu să fac ci ce vrea Dumnezeu să fac acum și aici.

Chemarea lui Dumnezeu pentru fiecare este să ne iubim și să ne slujim aproapele în contextul în care ne-a așezat.

Cristos se identifică pe sine cu aproapele nostru, în mod special cu cel în nevoi.

Matei 25:34-40

‚Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” … ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”

Dar cine este aproapele meu pe care Dumnezeu mă cheamă să îl iubesc și să îl slujesc?

Chemarea lui Dumnezeu în Familie

Prima noastră chemare este să fim copii într-o familie. Nu alegem familia în care ne naștem. Chemare noastră atâta timp cât părinții ne sunt în viață este să îi cinstim. Exod 20:12 ‘Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta’

O altă chemare este aceea de a fi părinți: Dumnezeu putea să populeze lumea creând fiecare om din țărână, dar a ales-o să o facă prin noi: Geneza 1:28 ‘Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l.’

Să fii soț sau soție este o chemare de la Dumnezeu. Chemarea lui Dumnezeu pentru soție este să vadă în soțul ei pe Cristos și să se supună lui așa cum Biserica se supune lui Cristos. Chemarea lui Dumnezeu pentru soț este să-și iubească soția ‘cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea’ (Efeseni 5:25)

Aproapele meu în familie este tata, mama, copilul, soțul, soția, nepotul, bunicul, fratele, sora. Chemarea lui Dumnezeu este să îi iubesc și să îi slujesc. Și aceasta este o chemare sfântă.

Chemarea lui Dumnezeu la Muncă

Când rostim rugăciunea Domnească îi cerem lui Dumnezeu pâinea noastră cea de toate zilele. Și el ne-o dă. Dar nu o face să cadă din cer. El ne-o dă prin fermieri care cultivă grâul, prin firme de transport care îl transportă la fabrică, prin morarul care macină făina, prin brutarul de la colț care o frământă și o coace în cuptor și prin vânzătoarea de la magazin care o vinde. Când ne rugăm să ne vindece, El o face, dar de cele mai multe ori o face folosindu-se de producătorii de medicamente, farmaciști, doctori, asistente. Dumnezeu ne dă case unde să locuim, dar o face prin arhitecți, proiectanți, constructori, agenți imobiliari sau proprietari de locuințe care închiriază.

Chemarea lui Dumnezeu la muncă este foarte clară în Biblie. În Genesa Dumnezeu își termină lucrarea de creare a lumii și îi cere lui Adam să lucreze gradina Edenului. Lucrarea noastră este o imitație a lucrării lui Dumnezeu. Lucrând noi adăugăm valoare lumii create de El. Munca noastră nu are valoare doar pentru că la locul de muncă evanghelizăm pe colegii noștri. Ea are valoare intrinsecă. Este o ocazie să ne iubim și să ne slujim aproapele adăugând valoare lumii create de Dumnezeu.

Textul din Coloseni 3:22-24 cu care am început se referă la este chemarea lui Dumnezeu la muncă:

‘Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpânii voştri pământeşti; nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăţie de inimă, ca unii care vă temeţi de Domnul. Orice faceţi să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos.’…’Stăpânilor, daţi robilor voştri ce le datoraţi şi ce li se cuvine, căci ştiţi că şi voi aveţi un Stăpân în cer’.

Cine este aproapele meu la locul de muncă? Colegul, șeful, angajatul, partenerul de afaceri, furnizorul sau clientul. Dacă scopul muncii mele este să îmi iubesc și să îmi slujesc aproapele, atunci chemarea lui Dumnezeu pentru mine este să îmi iubesc și să îmi slujesc clienții, partenerii de afaceri, furnizorii, colegii, șefii, angajații, subalternii.

Trebuie să recunosc că acest lucru pe mine mă întinde la maxim. Eu am deschis o societate comercială pentru profit așa cum mulți dintre dumneavoastră v-ați angajat pentru a avea un salariu, a vă câștiga existența. Am încheiat contracte cu parteneri, angajați, furnizori, clienți pentru profit. Am crezut tot timpul că scopul muncii mele este profitul iar relația cu colegii, clienții și furnizorii trebuie să fie una contractuală – câștig-câștig. Dacă scopul muncii este să-mi iubesc și să-mi slujesc clienții, colegii și partenerii atunci trebuie să regândesc întreaga afacere.

Chemarea lui Dumnezeu de a fi Cetățean

Creștinismul nu este o religie culturală. Iudaismul, Islamul și Hinduismul sunt religii culturale. Pentru a adopta una din aceste religii trebuie să adopți o cultură, un anumit stil de îmbrăcăminte, mâncare și obiceiuri sociale. Creștinismul este pentru orice cultură. Cristos ne trimite să facem ucenici din toate neamurile.

Chemarea lui Dumnezeu pentru noi este să fim cetățeni ai Împărăției Lui și să rămânem în continuare cetățeni ai țării în care locuim.

În Romani 13 citim ‘Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu…Daţi tuturor ce sunteți datori să dați: cui datorați birul, dați-i birul; cui datorați vama, dați-i vama; cui datorați frica, dați-i frica; cui datorați cinstea, dați-i cinstea.’

Și aceasta este o chemare sfântă. Să ne iubim și să ne slujim țara. Acest lucru poate să însemne implicare în politică, apărare, justiție, activism social sau chiar organizarea de proteste când autoritățile nu mai slujesc pentru binele cetățenilor, pentru că ei trebuie să fie slujitorii lui Dumnezeu pentru binele nostru.

Chemarea lui Dumnezeu în Biserică

Cea mai utilizată metaforă pentru a descrie Biserica este trupul și mădularele lui diferite care lucrează în unitate.

Citim în Efeseni 4:11-12 ‘Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.’

Și aceasta este o chemare sfântă: să fii pastor, învățător și evanghelist și să iubești și să slujești aproapele din biserica ta locală urmărind maturizarea lui și implicarea lui în slujire.

Păcatul împotriva vocației

Nu toți lucrează în acord cu chemarea pe care Dumnezeu le-a făcut-o. Dumnezeu nu cheamă oameni să facă lucruri care sunt împotriva caracterului Său. Traficanții de droguri, cei care distrug eco sitemul, cei care lucrează în industria pornografiei, cei care fac trafic de ființe umane lucrează în afara chemării pe care Dumnezeu le-a făcut-o.

Purtarea crucii în vocație

Chemarea lui Cristos este să ne luăm crucea și să îl urmăm. Promisiunea lui este că în lume vom avea necazuri, dar să îndrăznim, El a biruit lumea.

‘In timp ce e posibil să ne pierdem slujba sau sănătatea, sau să ne pensionăm de la muncă, nu ne vom opri niciodată din a răspunde chemării noastre – până când vom auzi acea Chemare finală, care este moartea, și care ne va conduce pe fiecare din noi la punctul maxim și finalitatea tuturor chemărilor. Pentru că în acea zi, pentru prima dată, nu va trebui să ascultăm doar un cuvânt, vom vedea pe Cel ce ne-a chemat față în față, și vom fi în casa Tatălui nostru pentru totdeauna.’ (OS Guinness)

Reforma lui Luther a avut un puternic impact în Europa secolului XVI. Biserica protestantă s-a bucurat de o mare influență în artă, literatură, muzică, educație, justiție și politică. Această influență s-a datorat în mare parte doctrinei despre vocație. Oamenii și-au luat în serios slujbele lor, au privit viața ca un întreg sub Domnia lui Cristos iubindu-și și slujindu-și aproapele.

O schimbare de mentalitate în zilele noastre

• ar reașeza Biserica la locul ei în societate să fie o cetate așezată pe un munte
• ar reda fiecărui creștin capacitatea de a fi sare și lumină
• ne-ar ajuta să găsim scop și semnificație în toate activitățile pe care le întreprindem și să nu mai trăim în această dualitate chinuitoare
• ar duce la recunoașterea domniei lui Cristos peste întreaga viață!

Viața ca un întreg sub Domnia lui Cristos înseamnă să iubești și să slujești pe aproapele tău.

Să ‘dărâmi orice barieră falsă între sacru și secular’ explorând la maxim orice oportunitate de a-ți sluji aproapele

• În familie,
• la locul de muncă
• în orașul sau țara ta
• În biserica locală în care Dumnezeu te-a așezat

Să accepți domnia lui Cristos peste întreaga ta viață și să faci orice activitate ca un act de închinare pentru El.

Să adaugi valoare lumii create de El, răspunzând chemării Sale aici și acum.