Am pornit la ora 6 din Brașov spre Zărnești. Am lăsat mașina la Fântâna lui Botorog și am pornit spre Cabana Curmătura prin Prăpastia Zărneștilor, o vale săpata în stânci de un pârâu care curge de mii de ani.

Am ascultat ciripitul păsărilor, curgerea apei, clopotul vacilor, foșnetul frunzelor și am mirosit iarba acoperită de roua dimineții.

Am ajuns la Cabana Curmătura la 8.30. Turiștii abia s-au trezit și serveau micul dejun afara pe terasa. Am pornit mai departe spre vârful La Om prin Șaua Padinei.

Grupului nostru i s-a mai alăturat un câine voluntar de la cabană. Nu a vrut să ne spună cum îl cheamă, asa ca l-am numit Patrocle. A mers înaintea noastră pe traseu, o bună bucată de drum, ca un ghid adevărat.

A început urcușul adevărat. Am făcut pauze invitați de stâncile calcaroase, să ne așezam pe ele, cum se așează un rege pe tronul lui.

Am început sa am acel sentiment puternic ca mă aflu în Casa Tatălui meu, Creatorul. El este gazda și ne invita să fim oaspeții Lui.

Pietrele calcaroase s-au transformat în scări cu trepte formate din stânci ascuțite.

M-am rugat să putem ajunge în vârf. “Du-mă pe stânca pe care nu o pot ajunge caci este prea înaltă ca sa o pot urca.”

Am ajuns la 10.30 pe Șaua Tâmpei și am pornit pe creasta spre vârful Baciului (La Om). Indicatorul ne arata că mai avem 3 ore jumătate.

Pe creastă, mergeam pe o cărare îngusta printr-o pădure de jnepeni. M-am abătut puțin de la cărare și tufele de afine se așterneau sub picioarele mele ca un covor moale.

Un nor negru ne amenința din dreapta. Începem să discutam despre orientare în caz de lipsa de vizibilitate.

În fata noastră se întinde un perete de stânca tăiata cu linii drepte, probabil de șiroaiele de apa care curg când se topește zăpada.

Flori de colț albe, albăstrele, gălbenele și viorele colorează cărarea pietruita. Urmează un perete abrupt dotat cu frânghie. E bine ca mi-am adus mănușile.

Oare ce ne face sa ne simțim mai aproape de Dumnezeu pe vârf de munte? Diferența de nivel, frumusețea locurilor, măreția lor sau liniștea? Dacă ar fi diferența de nivel atunci în avion am avea un sentiment mult mai puternic. Cred că e liniștea, frumusețea, măreția naturii în stare ei originală, așa cum a fost creată, fără modificări, fără urbanizări. E ca atunci când intri într-o galerie de arta, simți prezenta artistului, chiar dacă nu e acolo fizic. Creația lui îl aduce aproape de tine.

Am ajuns la refugiul din Vârful Ascuțit. Un refugiu care poate să găzduiască 5 sau 6 persoane peste noapte sau în timp de furtună.

Am oprit sa mâncam și ne întrebam dacă vom ajunge pe lumina la Fântâna lui Botorog.

Pornim spre vârful La Om cu forte noi. Treptele pe care ne cățărăm, formate din colturile stâncilor, devin tot mai înalte și greu de escaladat. Fiecare vârf pare a fi cel mai înalt, destinația noastră, dar când ajungem pe el vedem un altul mult mai înalt.

O capră neagră admira peisajul puțin mai jos de noi. Două scări se înălțau abrupt în fata noastră, invitându-ne sa le urcăm.

Didi vine din urma și ne întreabă:

• Ați mai auzit pană acum pe cineva sa urce muntele coborând cu spatele?

După o vreme de mers am înțeles întrebarea lui. Creasta avea urcușuri și coborâșuri abrupte. Didi cobora mereu cu spatele, sprijinit cu mâinile de stânci.

Vârful La Om se vede în fata noastră. Incă câteva vârfuri de traversat și ajungem la destinație.

Punctul culminant al urcării noastre este vârful La Om, cel mai înalt vârf din Piatra Craiului, 2238 metri. Am ajuns la ora 16, am oprit puțin să mâncam și sa facem poze, și am început sa coboram spre refugiul Grindu.

Am coborât crestele abrupte, și am ajuns la refugiul Grind la ora 18.00. Am coborât prin pădure La Table, am întâlnit acolo un cioban care păstea vacile și ne-a asigurat că suntem pe drumul bun și ca ajungem cu ziua la Fantana lui Botorog.

Am ajuns la mașină la 8.30 și am oprit în Râșnov sa mâncam la Restaurantul La Promenada.

Am avut timp să mai corectez și să pregătesc jurnalul de călătorie pentru a putea să fie publicat pe blog și să depănăm împreună câteva amintiri din timpul zilei.