M-am trezit cu noaptea-n cap și am spus în grabă rugăciunea lui David: “Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!”. Am pornit cu gașca, pe patru roți, spre Cabana Viștea Mare. După doua ore de mers cu mașina prin întuneric, ceată, orașe, sate și gropi, a început să se crape de ziuă. La răsărit crestele munților au luat foc deodată. La apus încep să se vadă Munții Făgărașului. Ținta noastră este Vârful Moldoveanu. Visez sa fiu la înălțime câteva clipe din viața mea. Mai sus de atât nu se poate în tara noastră.

Am descălecat de pe patrupedele cu roti, nu mai voiau sa meargă prin gropi și bălți, și am pornit la deal pe malul pârâului Viștea, spre refugiul Valea Viștei. Ca de obicei am făcut poza de grup și am spus o rugăciune, fericiți, entuziasmați și odihniți. E momentul să vă prezint, gașca mea, băieții mei! Nouă băieți și o fată curajoasa, Daria!

Fară vreo explicație, Bucuria a inundat inima mea. Natura e într-o mișcare continuă în jurul nostru. Sunetul apei care curge, pasările care cântă, foșnetul frunzelor și mirosul proaspăt de dimineață creează un confort care te invită să te așezi pe o bancă de mușchi. Nu am putut rezista și ne-am așezat puțin. Numai stâncile stau nemișcate și ne invită să pășim pe ele. Pofta de scris a crescut în mine și gândurile încep să se zbată în mintea mea ca o pasăre captivă într-o colivie. Cu greu le țin închise, până găsesc cuvintele potrivite sa le scriu. Apoi simt o eliberare.

Am oprit la refugiul Valea Viștei să ne tragem răsuflarea și să îmbucăm ceva de dimineață. Trei turiști care au înnoptat acolo, iși fierbeau cafeaua pe o piatra mare încălzită la foc. M-am oprit să înfulec dintr-o tufă de zmeura din apropiere și am cules câte puțin și pentru gașcă.

Am pornit din nou la drum și am începute să vedem de aproape crestele muntelui care se înalțau semețe în fața noastră invitându-ne să le escaladăm. Soarele dă să răsară de după ele ca un mire din odaia lui de nuntă. Mergem călăuziți de triunghiul roșu și ne dăm cu părerea care dintre vârfuri este Vârful Moldoveanu. Posibil să fie vârful de după vârfuri, dar rămâne să vedem.

Valea Viștei rămâne în urma noastră și începe urcarea adevărată. Cu sudoarea frunții noastre înaintăm în ritm de dans. Am ajuns pe creasta muntelui și în sfârșit vedem vârful Moldoveanu. Cel mai înalt vârf din țară, aflat la 2544 metri altitudine. Ne odihnim puțin și pornim cu forțe proaspete să ne cățărăm pe stâncile din fața noastră.

Am ajuns la amiaza pe vârful Viștea Mare, am admirat puțin văile, lacurile și crestele munților și am pornit pe ultima parte a traseului, spre Vârful Moldoveanu.

Am ajuns în sfârșit pe Vârful Moldoveanu. M-a cuprins un sentiment de împlinire. Aici oamenii sunt prietenoși, salută și vorbesc cu noi. Am făcut poza de grup, am luat interviuri video, am mâncat și am pornit spre bază.

Un nor des vine spre noi dinspre Valea Viștei. În curând o să fiu cu capul în nori. La întoarcere am avut timp să admir din nou natura de pe valea râului Viștea. Este un loc feeric! Am remarcat în mod special mușchii așezați pe pietre care formează un covor moale și dau senzația că te afli într-o poveste, într-un castel împărătesc. Vă las să admirați castelul și promit să revin cu povestea escaladării următorului Vârf.