Arhive etichetă: slujire

Bunica mea Raveca

Astăzi ne-am luat la revedere de la bunica noastră Raveca:

Suntem aici să plângem. Boala și moartea aduc suferință, despărțire și plâns.

Ne-am despărțit de bunicul nostru, Tata bun cum îi spuneam noi, cu 18 ani în urmă. Acum ne despărțim de bunica noastră, mama bună.

Suntem aici să ne uităm cu băgare de seamă la sfârșitul alergării ei și să vedem cu ce fel de moarte l-a glorificat ea pe Dumnezeu?

Suntem aici să celebrăm. Sărbătorim viața și lucrarea bunicii noastre Raveca, moștenirea pe care ea a lăsat-o în urmă.

Bunica noastră a avut o filosofie de viață simplă. Când o întrebam ce mai face ea răspundea simplu și blând:

“Ce dă bunul Dumnezeu de pe o zi pe alta”.

Îmi place să întreb oamenii pe care îi întâlnesc care este proiectul lor de viață? Ce visează de la viața lor? Unii îmi vorbesc despre casa pe care vor să o construiască, alții despre școala pe care vor să o termine, alții despre copiii pe care vor să îi vadă mari așezați la casele lor, alții despre o afacere pe car e vor să o facă, alții despre biserica, misiune sau diverse proiecte în care sunt implicați.

Bunica mea răspundea simplu și blând.
“Ce dă bunul Dumnezeu de pe o zi pe alta”.
Și a trăit simplu și blând dar impactul vieții ei a fost mare!

Când bunul Dumnezeu i-a dat un soț, ea a fost o soție credincioasă.

Bunicul meu se trezea la ora patru dimineața și, la lumina felinarului, citea Biblia, se ruga și cânta. Api pleca la  drum și făcea aproape o oră până la stația de autobuz de unde pleca spre Bistrița. Acolo lucra cu normă întreagă ca și manipulant la o magazie de piese auto. Seara ajugea acasă pe la ora cinci – șase. Când știam că se apropie, bunica ne trimitea în ocol să-l uiuim (așa se numea strigătul nostru) “Ăi, măi tată buuun…!”. Dacă el se apropia, din vale, răspundea “Ăi, măi Adi măi…!” iar eu anunțam pe bunica că poate să încălzească mâncarea, bunicul ajunge imediat. Și bunica pregătea mămăliga caldă pe masă, cu brânză în mijloc, învelită cu prosop, tigaia cu tocănița și murăturile. Și îl așteptam pe bunicul să cinăm împreună.

Când bunul Dumnezeu i-a dat un copil, pe tata, ea l-a crescut și educat cu dragoste.

Când bunul Dumnezeu i-a dat pământ, ea l-a lucrat cu dragoste. A cultivat porum, grâu, fasole, roșii, castraveți și noi o ajutam vara la prășit.

Când bunul Dumnezeu i-a dat animale, ea le-a îngrijit cu dragoste. Avea vacă, porc și găini. Și noi o ajutam vara să le hrănească.

Când bunul Dumnezeu i-a dat nepoți, ea i-a primit cu drag în casa ei.

Ne primea cu drag în fiecare vacanță de vară la Rebra în Valea Rușorului, așa se numește zona în care era casa bunicilor. Era o poteca care duce pe vârful unui deal, formată pe malul unui pârâu, pavată cu stânci în forma lor naturală, potecă pe care mașinile nu pot urca. Ocolul era deschis, nu avea poartă și în spate era șura și grajdurile. 
În spatele șurii era un măr de vară în care ne simțeam tare bine vara imediat ce merele începeau să fie bune de mâncat. Mă trimitea de câteva ori pe zi să aduc apă de la izvor cu găleata. 
Dimineața, mergeam cu vaca pe deal și o lăsam să pască până când roua de pe iarbă se ridica și soarele ardea prea tare. Eram singur, cântam și meditam. Mergeam în pădure să culegem ciuperci sau hribe, afine sau zmeură. Când veneam acasă prăjeam direct pe plită hribele mici cu sare. Erau ca niște păhărele, cu miros și gust plăcut.

Când bunul Dumnezeu i-a dat o mamă bolnavă, pe străbunica noastră, Tâna cum îi spuneam noi, ea a îngrijit-o până la capăt cu dragoste.

Când bunul Dumnezeu i-a dat un soț bolnav, ea l- a îngrijit cu dragoste. 

Nu pot să uit cât de des o striga bunicul de pe pat “Ravecă” și ea venea imediat și îi slujea. Asta e adevărata dragoste. Să îți dai viața, să o investești, să o cheltui, pentru prietenii tăi. A lăsat moștenire asta și tatăl meu și mama mea au îngrijit-o la fel pe ea până în ultima clipă.

Când bunul Dumnezeu i-a dat o boală și a rămas la pat, ea a dus-o până la capăt și a primit slujirea copiilor ei.

Și astăzi bunul Dumnezeu a chemat-o acasă. Să se întâlnească cu cel pe care l-a slujit o viață întreagă, cu Isus Cristos.

Și impactul vieții ei a fost mare. Vedeți aici cinci familii sănătoase, pentru că bunica mea a acceptat smerită “Ce i-a dat Dumnezeu de pe o zi pe alta”

Suntem aici să sperăm. Speranța noastră este că învierea și viața veșnică sunt reale. Că bunicul și bunica sunt acum împreună și bunul Dumnezeu pe care l-au slujit i-a primit ca un tată.

Sperăm că într-o zi vor învia, și îi vom revedea! Trupul ei care acum se va descompune, într-o zi o să fie refăcut complet ca trup de slavă și nu o sa mai fie afectat de boală și moarte.

Bunul Dumnezeu pe care l-a slujit toată viața o să îi spună: „Bine, rob bun și credincios! Ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune responsabil peste multe! Intră în bucuria stăpânului tău!“

Și o să îi dea ceva extraordinar de făcut, dar de data asta nu de pe o zi pe alta ci pentru veșnicie!

Reclame

Grupe mici – o invenție a secolului XXI sau ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu?

Misiunea Bisericii Creștine Emanuel este “Evanghelizarea oraşului, folosind metode relevante, maturizarea credincioşilor în grupe mici.” Cu toate acestea doar 70% din membrii bisericii fac parte dintr-o grupă mică. Dar de ce aceste grupe mici? Sunt ele descrise în Bibile, au făcut parte din viața bisericii primare, sau sunt o născocire a bisericilor din secolul XXI?

Începe un nou an școlar și obiectivul nostru ca biserică, este ca toți membrii, copiii și vizitatorii să facă parte dintr-o grupă mică, iar grupele mici să fie serios implicate în studiu biblic, evanghelizare, slujire și relaționare. Acestea vor avea ca efect maturizarea credincioșilor și creșterea grupurilor.

Grupurile sunt o componentă firească și inevitabilă a vieții, asigurând activității un cadru optim de desfășurare. Grupurile fac parte din viața noastră la școală, la serviciu și la biserică. Unii se alătură unui grup din dorința de a-şi satisface nevoia de identitate și apartenență sau ca să fie reprezentați de acel grup. Din cele mai vechi timpuri omenirea a fost organizată la nivel de Societate, Organizație, Grup, Individ.

Moise ne oferă un exemplu de grup mic, în Exod 18:13-27. Moise stătea de dimineața până seara să judece poporul. Poporul venea la Moise să ceară sfat lui Dumnezeu, să judece pentru ei în treburile de zi cu zi şi să le facă cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu. Ietro, socrul lui Moise observă câteva probleme: Moise se istoveşte, poporul va fi istovit şi este peste puterile lui să facă acest lucru singur. Ietro, inspirat de Dumnezeu, propune de asemenea şi soluţia. Să împartă poporul în grupe mici de câte zece, să pună căpetenii peste 1000, căpetenii peste 100, căpetenii peste 50 şi căpetenii peste 10 şi în cadrul acestor grupe mici ajutaţi de căpeteniile lor poporul să judece cu privire la treburile de zi cu zi, să înveţe Cuvântul lui Dumnezeu, şi să ceară sfat lui Dumnezeu. Dacă va face aşa, Moise va putea “face faţă lucrurilor” iar poporul “va ajunge fericit la locul lui”.

Isus alege doisprezece ucenici (Marcu 3:13-19), “ca să-i aibă cu Sine, şi să-i trimeată să propovăduiască”. Timp de trei ani, ei locuiesc împreună, călătoresc, mănâncă, cântă cântări de laudă, stârnesc şi rezolvă conflicte, învaţă Scriptura, propovăduiesc Evanghelia, vindecă bolnavi, scot dracii afară din oameni. Isus le dă dovada de iubire, şi îi învaţă înainte de toate să se iubească unii pe alţii. Este modelul ideal pentru grupele noastre şi avem acces la el prin simpla citire a evangheliilor.

Biserica primară se aduna în case, împărţită pe grupe. În Romani 16, Pavel salută pe Priscila şi Acuila şi biserica “care se adună în casa lor”, pe cei din “casa lui Aristobul” şi pe cei din “casa lui Narcis, cari sunt ai Domnului”.

Mulţi dintre noi am crescut sub dictatura comunistă şi întâlnirile în case au fost interzise sau atent supravegheate de securitate. Comuniştii au ştiut că grupele mici au forţă. În cadrul acestor grupe oamenii sunt creativi, au iniţiativă, comunică deschis problemele cu care se confruntă şi caută soluţii. Comuniştii au preferat masele de oameni, tehnica manipulării şi a forţării. Numai aşa au putut ţine la tăcere milioane de oameni zeci de ani.

Cu toate acestea am avut harul să fac parte din Grupul Evanghelistic Betesda Bistriţa, care se aduna în casa părinţilor mei, încă dinainte de căderea comunismului, atent supravegheat de securitate. Aici am cunoscut Evanghelia, legătura frăţească, am beneficiat de rugăciunile celor din grup şi am avut pentru prima dată ocazia să mă implic în evenghelizare şi slujire. Biserica la care mergeam duminică de duminică avea aproape 1000 de membri şi nu putea să ofere acest cadru. Apoi la rândul meu am condus o grupă de studiu în timpul liceului, şi acum fac parte dintr-o grupă de studiu BEE şi conduc o grupă deschisă. Nu stiu unde aş fi fost acum fără aceste grupe din care am făcut sau fac parte, dar ştiu sigur că perioada în care nu am făcut parte dintr-o grupă, a adus declin în viaţa mea pe toate planurile.

In Faptele Apostolilor 2:37-42, aproape trei mii de oameni au crezut Evanghelia propovăduită de Pavel şi au fost botezaţi. “Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni”. De asemenea făceau evanghelizare “Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi” şi ajutorare „își vindeau ogoarele și averile, și banii îi împărțeau între toți, după nevoile fiecăruia.”

Fără a subestima importanța adunărilor publice, a predicării și a închinării comune a bisericii, pot să afirm, judecând rațional, că mare parte din ceea ce făcea biserica primară nu se poate realiza decât în cadrul grupelor mici.
“Ei stăruiau în învățătura apostolilor” sau în termeni actuali, făceau studiu biblic. O parte din aceasta se întâmplă la slujbele bisericii când ascultăm predica, dar cea mai mare parte se realizează în cadrul grupelor mici, când deschidem Scriptura împreună, citim textul, punem întrebări și primim răspunsuri, înțelegem și aplicăm la viața noastră adevărurile descoperite. “Sămânţa căzută în pământ bun, este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.” (Matei 13:23)

Legătura frățească este mai greu de realizat într-o biserică cu aproape 300 de membri. Venim la biserică, ne salutăm respectuos, ne așezăm pe scaun unul în spatele celuilalt, ascultăm predica, cântăm, la ieșire mai împărtășim câteva fapte petrecute în timpul săptămânii cu doi trei care au stat în apropierea noastră, dar toate acestea sunt departe de ceea ce biblia ne învață cu privire la legătura frățească. “Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi.” (1 Tesaloniceni 5:14). Dacă vrem să mustrăm, să îmbărbătăm, să sprijinim, să fim răbdători cu frații noștri vom putea realiza aceste lucruri doar în cadrul unei grupe mici unde se promovează comunicarea, transparența, slujirea și dragostea.

Rugăciunile noastre pot fi de mulțumire, cerere sau mijlocire. Putem să ne rugăm acasă, în cămăruța noastră, sau cu familia sau cu grupa sau cu întreaga biserică. Dar mare putere are rugăciunea de mijlocire, făcută cu credință pentru probleme specifice în cadrul grupelor mici.

Frângerea pâinii, ajutorarea, evanghelizarea de asemenea pot fi practicate cu toată biserica sau în cadrul grupelor mici.

Puteți alege să stați izolat în banca dumneavoastră, e comod, curat, aerul e condiționat. Dar dacă vreți să vă implicați la viața Bisericii, să lucrați pentru lărgirea Împărăției lui Dumnezeu, va trebui să vă găsiți o grupă din care să faceți parte sau să vă implicați mai serios la grupa în care deja sunteți. Puteți fi gazdă, lider de grup, membru activ, slujitor dedicat, nu contează rolul spre care Dumnezeu vă va îndruma în cadrul grupului, important este până la urmă să ascultați de Cuvântul lui Dumnezeu și să fiți matur în Cristos.