Aș sta liniștit la birou să îmi văd de treabă, dar nu mai pot. Am o neliniște, o tulburare, un simț profund al datoriei. Mă gândesc la copiii mei care mă vor întreba într-o zi: ai făcut tot ce se putea face?

Dacă da atunci de ce după două zeci și cinci de ani de la revoluție:

Școala toarnă cu găleata informație în noi și apoi ne dă diplomă de șomeri masteranzi?
Profesorii de la facultate ne trec examenele doar după ce facem chetă și le plătim?
Medicul de la spital se uită la noi doar după ce îi furișăm plicul cu bani în buzunarul halatului?
Străzile pe care mergem cu mașina sunt pline de gropi? Aici Anna, fetița mea de 3 ani, a identificat și o parte pozitivă: „Tati ne învață să sărim ca iepurașul!”
Aleșii noștri continuă să fure fără frică și DNA nu mai face față cu dosarele?

Și lista ar putea continua…

Îmi iubesc țara. Aici m-am născut. Am stat la coadă la salam, la pâine, la ulei. Am presărat flori pe covorul pe care a trecut Ceaușescu cu Elena. Eram îmbrăcat în pionier. Am purtat mândru uniforma de pionier deși m-au gradat în tura a doua. Tovarășa învățătoare nu i-a lăsat pe colegii mei să mă aleagă comandat de grupă că eram de altă religie. Comuniștii ne-au luat pământul și am lucrat la CAP. Jumate din recoltă era a noastră jumate le-o dădeam lor. Tata a mers în audiență la primar ca să ceară un frigider. Ni s-a stricat în plină vară. Nu pot uita bucuria ce ne-a cuprins pe toți când noul frigider Fram a fost instalat în hol. Ascultam Europa libera la radio! După revoluție ne-am cumpărat o mașină și frații mei mă așteptau să vin de la la școală ca să o împingem să pornească. Făceam o tură cu ea până în vârful dealului Dumitrei și acolo fierbea motorul. Așteptam să se răcească și apoi veneam înapoi.

În ce altă țară aș fi avut parte de astfel de experiențe?

Stau și mă întreb de ce acum sunt așa de neliniștit?

Pentru că după revoluție au furat bucată cu bucată întreprinderea unde lucra tata și mama și apoi i-au trimis în șomaj. Și asta a fost soarta multor întreprinderi din țara noastră.

Pentru că acum trei ani, după ce Violeta a născut a avut ceva complicații și doctorul de gardă nu a vrut să stea de vorbă cu mine decât după ce i-am furișat 300 de lei în buzunarul de la halat. M-am simțit mizerabil pentru că în 2003 mi-am promis mie, prietenilor și lui Dumnezeu că nu voi mai da șpagă.

Pentru că am asistat cum guvernul României a fost batjocorit de Dan Diaconescu și Gruia Stoica cu ocazia încercării de privatizare a două mari companii: Oltchim și CFR Marfa. Ba că au banii, ba că nu îi au, uite sacu cu bani, eu și poporu, uite garanția nu e garanția. Și în tot acest timp familiile angajaților de acolo așteptau să primească salariu ca să își cumpere de mâncare.

Pentru că deschid televizorul să ascult actualitățile și am impresia că în țara noastră singura instituție care mai funcționează este DNA.

Pentru că mase de oameni sunt păcăliți cu pomeni electorale: ba că le-a mărit pensia, ba că le-a redus impozitul, ba că le dă un pix, o găleată, un tricou, o sacoșă cu mâncare… și uite așa românia e colorată cu roșu și sărăcia crește.

Pentru că am votat cu PNL în 2009 și după primul tur s-au aliat cu PSD. Acum când votez mă întreb mereu: oare mă vor trăda?

Nu știu de ce, dar sunt neliniștit. Simt că îmi ia foc creierul. Aș vrea să fac ceva pentru țara mea. Ceva de care să fiu mândru peste ani când le voi povesti copiilor și nepoților mei. Mărturisesc că nu știu ce. Să ies în stradă? Să postez pe Facebook? Să scriu pe blog? Să mă fac activist? Să plec din țară? Să stau liniștit? Ce mă sfătuiți?