Tag Archives: Paris

Șapte zile în Franța

Am plecat Miercuri, la ora 3 după amiaza din Brașov spre aeroportul internațional Sibiu. M-am relaxat pe bancheta din spatele mașinii cu Anna în brațele mele și Adeus la volan. Am admirat priveliștea și am încercat sa las în urma stresul acumulat în ultima perioada la birou. Avionul trebuia sa plece spre Paris la 18.35 dar a avut o întârziere de 1 ora și jumătate datorită condițiilor meteo din Germania. Am așteptat în avion tot acest timp, pregătiți pentru decolare.

In final am decolat și zburam deasupra norilor pufoși.

Am aterizat cu întârziere pe aeroportul din Bouveau și am luat Uber pana la hotel. Șoferul era localnic, vorbea greu engleză, destul cât sa ne spună ca are 2 joburi, taxele sunt mari, are o fetița de 3 luni și muncește mult sa poată sa își întrețină familia. Am ajuns aproape de miezul nopții la hotelul Mercure unde ne-am cazat.

In prima zi, Joi dimineața, după micul dejun am început activitatea noastră împreuna. Anul acesta am propus sa facem fiecare povestea vieții noastre. Reflectam la viața noastră, evenimente pozitive sau negative și oameni care ne-au influențat pozitiv sau negativ. Anna a fost captivată și ea, și a început sa deseneze și sa scrie cu pasiune.

Apoi am ales sa vizităm Turnul Effel. După ce am schimbat de 3 ori metroul, am stat de 3 ori la coada la securitate, bilete și lift și am urcat câteva sute de scări, iată-ne în vârf la 300 metri înălțime, admirând Parisul.

Anna a fost supărata de cozile lungi și singurele lucruri de care s-a bucurat au fost că am cărat-o după cap pe scări și ne-am uitat la un filmuleț despre Turnul Eiffel într-o sală multimedia. A fost o zi obositoare și o data ajunși la hotel am căzut cu toții istoviți în somn adânc.

A doua zi, Vineri, am plecat spre Disney Land. Am încercat și eu cu Adeus și Darius câteva Roller Coaster generatoare de adrenalina.

Am intrat în lumea poveștilor pe care le citim cu Anna la culcare. Spre seară Anna nu s-a mai oprit din dansat în noua ei rochie de Tinkerbell.

E o lume imaginara și nu putem rămâne veșnic în ea, asa că am luat metroul și ne-am întors la hotel în lumea reala.

A treia zi, Sâmbătă, ne-am împărțit în doua grupuri. Violeta și Anna au mers în parc iar eu cu Adeus și Darius am pornit spre Muzeul Louvre.

Construit în 1190-1202, Muzeul Louvre a fost inițial o fortăreața care apăra orașul. A fost construită de regele francez Philippe Auguste. Apoi a fost un palat care găzduia atât puterea politica cât și artiști. În 1793 a devenit muzeu.

Nivelul – 1 opt sute de ani de istorie de la fortăreața la rezidenta regală.

Nivelul 0 – Antichități egiptene, orientale și grecești
Marele sfinx.

Statuia zeului Horus.

Faraoni din 1391 înainte de Cristos.

Morminte, cripte și Mumii egiptene.

Păstrare trupului mortului ii garanta acestuia accesul la lumea de dincolo și îl ferea de pericolul de a deveni un spirit călător.
Antichități grecești – Venus din Milo

Nivelul 1 – Pictori italieni
Monalisa

Nivel 2 – pictori francezi
Pavel, predicând evanghelia in Efes. Oamenii au adus cărțile de vrăjitorie și le-au ars in piața. In fiecare an de 1 Mai din 1630 pana in 1707, in catedrala Notre-Dam pictorii decorau catedrala cu o pictura mare cu o tema din biblie. Aceasta pictura a fost prezentată in anul 1649, realizată de pictorul Eustache LE SUEUR.

Seara am mers la Notre-Dame. Am intrat in biserica și am încercat sa ascultam predica preotului catolic. Era in franceza. Am primit un pliant in engleză care explica câte ceva din ce se intampla acolo.

Violeta și Anna au petrecut in parcul Vvillette de lângă hotelul unde am fost cazați. Un parc cu locuri de joaca, spații verzi, canal si vapoare.

A patra zi, Duminica, am plecat cu trenul spre Caen, Normandie. Următoarele 3 zile speram sa putem sa ne odihnim putin pe plaja din Berniere-sur-Mer, Canalul Manecii, care face legătura între Marea Nordului și Marea Celtica.

Am găsit aici o gazdă prietenoasă, care ne-a adus cheia la un apartament frumos decorat, colorat, un coș cu fructe, cafea și mâncare pentru mic dejun BIO.

A cincea zi, Duminica, am continuat să lucrăm la My life Project. Astăzi am vorbit despre visurile noastre. Unul din visurile mele pe termen lung este să vizitez în fiecare an cu familia și mai târziu cu familiile copiilor noștri o țara noua. Dimineața, marea e la reflux și apa se retrage cam 100 metri. Seara e mai potrivit pentru plajă deoarece apa revine spre mal. Am așteptat autobuzul într-un parc, Darius și Anna au făcut cățărători.

Am luat autobuzul spre Musée du Mur de l’Atlantique, la 14 kilomnetri de aparatamentul unde am fost cazați.

Buncărul a fost construit de nemți în timpul celui de al doilea război mondial când au ocupat Franța și făcea parte din Zidul Atlantic. In 1944 a fost cucerit de forțele aliate și soldații nemți ascunși în buncăr au fost arestați.

A șasea zi am continuat activitatea noastră, My life project, într-un parc din apropiere. Am vorbit despre miracole din viața noastră, evenimente și oameni pe care Dumnezeu i-a folosit în mod evident să-și lase amprenta asupra vieții noastre și am rămas pe plajă, o plajă liniștită, un vânt ușor care adia, și puțini oameni prezenți.

A șaptea zi, Miercuri, am pornit spre casă. Am plecat pe jos spre gara din Saint-Aubin-sur-Mer și am luat autobuzul către Caen. Am așteptat o ora trenul, timp în care Adeus au cântat la pianul din gara pentru noi și pentru trecători.

Din Caen am luat trenul spre Paris. În Paris, am luat Uber și am pierdut trenul spre Beauvais, datorită aglomerației din trafic, așa că am continuat cu Uber pâna la Aeroportul din Beauvais.

Ca orice petrecere care ține șapte zile și șapte nopți, și petrecerea noastră s-a terminat. Dacă a meritat sau nu lăsam pe cititori sa judece, noi ne îmbarcăm în avion cu speranța că o sa dormim în noaptea aceasta în paturile noastre de acasă.