Un rezumat al cărții „How to read a book” de Mortimer J. Alder

Există cel puțin trei motive pentru care putem citi cărți: pentru amuzament, pentru informare și pentru înțelegere. În cele ce urmează vom aborda arta cititului cărților bune cu scopul de a înțelege mai mult.

Există de asemenea cel puțin patru nivele la care putem citi: citirea elementară, citirea inspecțională, citirea analitică și citirea sinoptică (comparativă). Cele patru nivele sunt cumulative. Citirea inspecțională include citirea elementară, citirea analitică include citirea inspecțională și citirea sinoptică include citirea analitică.

Citirea elementară o învățăm în clasele primare în patru etape: pregatirea pentru citire, citirea materialelor foarte simple, progres rapid în dezvoltarea vocabularului și rafinarea și dezvoltarea abilităților dobândite anterior.

Citirea inspecțională o practicăm atunci când “răsfoim” cartea în mod sistematic. Scopul este de a decide dacă merită să continuăm citirea analitică. Citirea inspecțională poate include câțiva pași: Citirea titlului a subtitlului și a prefeței, studierea cuprinsului, verificarea indexului, citirea notei din partea editorului, aruncarea unei priviri peste capitolul din carte care pare a fi central, răsfoirea paginilor și citirea unor paragrafe importante. Citirea inspectională poate include și citirea “superficială”, fără oprire a unei cărți, chiar dacă există lucruri pe care nu le înțelegem. Nu este important să citim repede ci mai degrabă să fim capabili să citim la viteze diferite și să știm când vitezele sunt potrivite.

Citirea analitică este o activitate mai complexă și mai sistematică decât celelalte două metode discutate anterior. Cititorul analitic trebuie să pună multe întrebări într-o manieră organizată, despre ceea ce citește. Citirea analitică este eminamente de dragul înțelegerii.

Citirea analitică are câteva reguli pe care e bine să le respectăm:

Regula 1. Trebuie să ști ce fel de carte citești înainte de a începe.

Cărțile pot fi practice sau teoretice. Cărțile practice au de a face cu ceea ce trebuie făcut și cum trebuie făcut, cărțile teoretice au de a face cu ceea ce poate fi cunoscut, văzut, înțeles. Cărțile teoretice pot fi clasificate în cărți de istorie, știință și filosofie. Dacă o carte abordează lucruri care sunt în afara experienței de zi cu zi atunci e o carte de știință. Dacă nu est e o carte de filosofie. Omul de știință și filosoful, au ajuns la o concluzii pe care vor să le dovedească dar dovezile lor sunt diferite. Omul de știință va apela la rezultatele experiențelor lui speciale, filosoful va apela la experiențe care sunt comune tuturor.

Regula 2.  Formulează ideea principală a cărții într-o singură propoziție sau în câteva propoziții.

Regula 3. Stabilește părțile majore ale cărții, și arată cum acestea sunt organizate și relaționate.

Regula 4. Definește problema sau problemele pe care autorul încearcă să le rezolve.

Autorul poate să enumere întrebările la care încearcă să răspundă, sau poate doar să dea răspunsurile. Fie că le enunță explicit sau nu, cititorul trebuie să fie în stare să formuleze întrebarea esențială la care autorul încearcă să răspundă și întrebările subordonate acesteia.

Regula 5. Găsește cuvintele importante și definește termenii

Regula 6. Marchează cele mai importante propoziții din carte și descoperă argumentul pe care îl conțin.

Regula 7. Localizează și construiește principalele argumente din carte găsind conexiunile dintre propoziții.

Regula 8. Determină care dintre probleme autorul le-a rezolvat și care nu.

Regula 9. Trebui să fi în stare să spui cu certitudine “am înțeles”, înainte de a putea formula oricare dintre următoarele critici: “sunt de acord” “nu sunt de acord” “nu mă pronunț”

Regula 10. Când îți exprimi dezacordul, fă-o într-un mod rezonabil, nu sub formă de dispută sau  contrazicere.

Regula 11. Respectă diferența dintre cunoaștere și simple opinii personale, prezentând raționamente bune pentru fiecare judecată critică pe care o faci.

Regula 12. Arată unde autorul nu este informat.

Regula 13. Arată unde autorul este dezinformat.

Regula 14. Arata unde autorul este ilogic.

Regula 15. Arată unde analiza autorului sau datele oferite sunt incomplete.

Citirea sinoptică (comparativă) este cel mai complex și sistematic nivel de citire. Când citește sinoptic, cititorul citește mai multe cărți, nu una singură, și le pune în relație una cu alta și cu subiectul despre care toate aceste cărți vorbesc. Cu ajutorul cărților citite, cititorul este în stare să construiască o analiză a subiectului, care nu se regăsește în cărțile citite.

Citirea sinoptică poate fi făcută în cinci pași:

1. Găsirea pasajelor relevante

Scopul este să găsești pasaje în cărțile alese care sunt relevante pentru subiectul tău.

2. Corelarea termenilor folosiți de autor

Scopul este să forțezi autorul să folosească limbajul tău în loc ca tu să folosești limbajul lui.

3. Formularea întrebărilor clare

Scopul este să găsești un set de întrebări care aduc lumină subiectului tău și la care fiecare autor răspunde în felul lui. Primele întrebări trebuie să aibă de a face cu existența ori caracterul fenomenului sau ideii pe care o investighezi. Apoi trebuie să întrebi cum fenomenul este cunoscut sau cum se manifestă ideea. În final trebuie să întrebi care sunt consecințele răspunsurilor de la întrebările precedente.

4. Definirea problemei

Scopul este să identifici diferențele dintre răspunsurile date de autori la întrebările tale, și să clasifici aceste diferențe.

5. Analiza soluțiilor

Mai rămân două întrebări la care trebuie să răspundem: Este adevărat? Ce implică acest lucru? Autorul recomandă să privești la toate părțile și să nu te așezi de nici o parte, să fii obiectiv, altfel studiu tău nu va fii altceva decât o altă voce care se ridică din mulțime.