Arhive pe categorii: Meditații

Cine mi-a furat bucuria?

O caut dimineața în ceașca de cafea, când citesc din sulul profetului Isaia, când meditez la ce o să se întâmple peste zi, când mă rog. Aprind lampa de la birou să o văd bine, dacă apare pe undeva prin cameră. O caut când conduc spre birou și în drum îmi las copiii la școală, o caut în discuțiile cu ei. Aprind farurile de la mașină să văd dacă nu cumva e prin ceața de pe drum în fața mea. O caut la birou când beau a patra ceașcă de cafea, când discut cu colegii sau rezolv problemele unui client. Când lucrez la un proiect și proiectul nu vrea să lucreze cu mine, când citesc câte un email de la contabilă cu impozitele astronomice de luna asta, când sunt informat de o nouă lege dată peste noapte de guvernanți incompetenți. Mă ridic de pe scaun de la birou și mă așez în fotoliu. E lumină mai multă acolo și poate că am să o găsesc. O caut seara acasă într-o carte, într-o plimbare cu Violeta, într-o plimbare cu bicicleta, într-un film bun. Aștept să vină weekend-ul, sigur o voi găsi. Duminica dorm cincisprezece minute la amiază, sigur am să văd altfel lucrurile. Mă întâlnesc cu prietenii, joc tenis și facem planuri împreună. Ne plimbăm în natură, poate se ascunde printre copaci.

De câțiva ani, am cunoscut pe cineva care a găsit-o. Am început să cred din nou că există. O fi ascunsă undeva sau cineva mi-a furat-o. Anna, fetița mea, la șase ani are bucuria. Și o are din plin. Se bucură când vin acasă, îmi sare în brațe și mă strânge tare. Se bucură când merge la școală de fiecare literă învățată, de fiecare proiect realizat. Îmi aduce în weekend caietele să le văd și le prezintă cu atâta pasiune de parcă ar fi operele lui Michelangelo. Se bucură când citim și trăiește cu pasiune tot ce se întâmplă pe insula misterioasă al lui Jules Verne. Se bucură când mergem cu bicicleta, se bucură de discuțiile pe care le avem și mă provoacă să continuăm discuția despre univers, planete, galaxii, dumnezeu, nava spațială pe care o va construi, viteza luminii, găurile negre.

Dar mie, cine mi-a furat bucuria? Ma bucur de bucuria ei, dar e bucurie la mana a doua. Am momente de bucurie dar sunt atât de scurte că am impresia că nu au fost.

Citesc în biblie că bucuria e poruncă, dar e și roada duhului, a unei vieți transformate. Mintea mea nu poate să cuprindă. Ori e o poruncă ori e o roadă, că doar nu poți porunci mărului să facă mere. Numai Creatorul poate să facă așa ceva. El a blestemat smochinul că nu a făcut roade și smochinul s-a uscat.

Citesc în biblie că dacă nu mă fac ca un copilaș, ca Anna, cu nici un chip nu voi intra în Împărăția lui Cerurilor. Acolo este dragoste, bucurie, pace. Dar cum pot eu să mă fac ca un copilaș? Pot eu să intru a doua oară în pântecele mamei mele și să mă nasc? Mintea mea nu poate să cuprindă nici asta, nici mintea lui Nicodim nu cuprindea ideea și era mai deștept decât mine.

Până una alta, vă rog, vă implor, spuneți, cine mi-a furat bucuria? Să mi-o dea înapoi! Vreau să mă bucur de soare și de ceață, de lumină și de întuneric, de reușite și eșecuri, de vacanță și de muncă, de oameni și de singurătate, de prosperitate și de sărăcie, de natură și de orașul aglomerat. Vreau să mă bucur cum mă bucuram când mergeam cu vaca la păscut dimineața pe dealul din spatele casei bunicii. Cântam împreună cu păsările și meditam cu norii de pe cer. Și vaca asculta de mine cu bucurie. Gata, o să mă bucur, am fost creat să mă bucur! O să mă bucur de Creator și creația Lui!

Reclame

Rugă

Doamne, de ce te ascunzi?
Tatăl nostru din ceruri, de ce rămâi în tăcere?

Corupții conduc țara,
și minciuna lor este ridicată la rang de adevăr.

Ei asupresc pe cei slabi,
ademenesc pe cei neștiutori,
vorbesc fără înțeles, folosind cuvinte încâlcite,
și aruncă în jurul lor săgeți otrăvitoare.

Ridică-te Doamne,
arată-ți dreptatea Ta.

De dragul orfanului, a văduvei și a celor asupriți,
salvează țara din mâna oamenilor fărădelege.

Speranța noastră s-a dus,
am scăpat din ghearele leului,
și am căzut pradă unei haite de lupi.

Frații și surorile noastre au plecat peste hotare,
muncesc ca robi în țări străine,
sperând la o viață normală.

Ridică-te Doamne,
iartă țara de nelegiuirile ei,
iartă-ne că am tăcut atunci când trebuia să vorbim,
iartă-ne că ne-am ascuns atunci când trebuia să ieșim în față.

Ridică oameni drepți,
care să conducă țara spre normalitate.
Scapă-ne de corupți,
și așează în locuri de cinste oameni integri.

Bunica mea Raveca

Astăzi ne-am luat la revedere de la bunica noastră Raveca:

Suntem aici să plângem. Boala și moartea aduc suferință, despărțire și plâns.

Ne-am despărțit de bunicul nostru, Tata bun cum îi spuneam noi, cu 18 ani în urmă. Acum ne despărțim de bunica noastră, mama bună.

Suntem aici să ne uităm cu băgare de seamă la sfârșitul alergării ei și să vedem cu ce fel de moarte l-a glorificat ea pe Dumnezeu?

Suntem aici să celebrăm. Sărbătorim viața și lucrarea bunicii noastre Raveca, moștenirea pe care ea a lăsat-o în urmă.

Bunica noastră a avut o filosofie de viață simplă. Când o întrebam ce mai face ea răspundea simplu și blând:

“Ce dă bunul Dumnezeu de pe o zi pe alta”.

Îmi place să întreb oamenii pe care îi întâlnesc care este proiectul lor de viață? Ce visează de la viața lor? Unii îmi vorbesc despre casa pe care vor să o construiască, alții despre școala pe care vor să o termine, alții despre copiii pe care vor să îi vadă mari așezați la casele lor, alții despre o afacere pe car e vor să o facă, alții despre biserica, misiune sau diverse proiecte în care sunt implicați.

Bunica mea răspundea simplu și blând.
“Ce dă bunul Dumnezeu de pe o zi pe alta”.
Și a trăit simplu și blând dar impactul vieții ei a fost mare!

Când bunul Dumnezeu i-a dat un soț, ea a fost o soție credincioasă.

Bunicul meu se trezea la ora patru dimineața și, la lumina felinarului, citea Biblia, se ruga și cânta. Api pleca la  drum și făcea aproape o oră până la stația de autobuz de unde pleca spre Bistrița. Acolo lucra cu normă întreagă ca și manipulant la o magazie de piese auto. Seara ajugea acasă pe la ora cinci – șase. Când știam că se apropie, bunica ne trimitea în ocol să-l uiuim (așa se numea strigătul nostru) “Ăi, măi tată buuun…!”. Dacă el se apropia, din vale, răspundea “Ăi, măi Adi măi…!” iar eu anunțam pe bunica că poate să încălzească mâncarea, bunicul ajunge imediat. Și bunica pregătea mămăliga caldă pe masă, cu brânză în mijloc, învelită cu prosop, tigaia cu tocănița și murăturile. Și îl așteptam pe bunicul să cinăm împreună.

Când bunul Dumnezeu i-a dat un copil, pe tata, ea l-a crescut și educat cu dragoste.

Când bunul Dumnezeu i-a dat pământ, ea l-a lucrat cu dragoste. A cultivat porum, grâu, fasole, roșii, castraveți și noi o ajutam vara la prășit.

Când bunul Dumnezeu i-a dat animale, ea le-a îngrijit cu dragoste. Avea vacă, porc și găini. Și noi o ajutam vara să le hrănească.

Când bunul Dumnezeu i-a dat nepoți, ea i-a primit cu drag în casa ei.

Ne primea cu drag în fiecare vacanță de vară la Rebra în Valea Rușorului, așa se numește zona în care era casa bunicilor. Era o poteca care duce pe vârful unui deal, formată pe malul unui pârâu, pavată cu stânci în forma lor naturală, potecă pe care mașinile nu pot urca. Ocolul era deschis, nu avea poartă și în spate era șura și grajdurile. 
În spatele șurii era un măr de vară în care ne simțeam tare bine vara imediat ce merele începeau să fie bune de mâncat. Mă trimitea de câteva ori pe zi să aduc apă de la izvor cu găleata. 
Dimineața, mergeam cu vaca pe deal și o lăsam să pască până când roua de pe iarbă se ridica și soarele ardea prea tare. Eram singur, cântam și meditam. Mergeam în pădure să culegem ciuperci sau hribe, afine sau zmeură. Când veneam acasă prăjeam direct pe plită hribele mici cu sare. Erau ca niște păhărele, cu miros și gust plăcut.

Când bunul Dumnezeu i-a dat o mamă bolnavă, pe străbunica noastră, Tâna cum îi spuneam noi, ea a îngrijit-o până la capăt cu dragoste.

Când bunul Dumnezeu i-a dat un soț bolnav, ea l- a îngrijit cu dragoste. 

Nu pot să uit cât de des o striga bunicul de pe pat “Ravecă” și ea venea imediat și îi slujea. Asta e adevărata dragoste. Să îți dai viața, să o investești, să o cheltui, pentru prietenii tăi. A lăsat moștenire asta și tatăl meu și mama mea au îngrijit-o la fel pe ea până în ultima clipă.

Când bunul Dumnezeu i-a dat o boală și a rămas la pat, ea a dus-o până la capăt și a primit slujirea copiilor ei.

Și astăzi bunul Dumnezeu a chemat-o acasă. Să se întâlnească cu cel pe care l-a slujit o viață întreagă, cu Isus Cristos.

Și impactul vieții ei a fost mare. Vedeți aici cinci familii sănătoase, pentru că bunica mea a acceptat smerită “Ce i-a dat Dumnezeu de pe o zi pe alta”

Suntem aici să sperăm. Speranța noastră este că învierea și viața veșnică sunt reale. Că bunicul și bunica sunt acum împreună și bunul Dumnezeu pe care l-au slujit i-a primit ca un tată.

Sperăm că într-o zi vor învia, și îi vom revedea! Trupul ei care acum se va descompune, într-o zi o să fie refăcut complet ca trup de slavă și nu o sa mai fie afectat de boală și moarte.

Bunul Dumnezeu pe care l-a slujit toată viața o să îi spună: „Bine, rob bun și credincios! Ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune responsabil peste multe! Intră în bucuria stăpânului tău!“

Și o să îi dea ceva extraordinar de făcut, dar de data asta nu de pe o zi pe alta ci pentru veșnicie!

Seven days of protests

There are some times in the history of a nation when collective consciousness is awakening. The last time in Romania we experienced this phenomena in the time of revolution in 1989 when the communism has fallen. Thousands of people hit the streets and protested against dictatorship, standing up for liberty and some of them gave their life for our liberty.

On 31 January 2017, the prime minister and the cabinet of Romania passed the infamous emergency ordinance no. 13 that would have decriminalised official misconduct and effectively undercut the rule of law in Romania, protecting many politicians from being prosecuted for corruption. This ordinance, introduced by the government that wan the Parliament election in December 2016, could revers the anti-corruption fight in Romania.

As a response to this ordinance, our president Klaus Iohannis wrote in a post on Facebook: “Today is a day of mourning for the rule of law in Romania!”  Thousands of people took the streets across the country protesting against legalised injustice in our country, standing up for justice. Over the last days I was part of the biggest protests from Romania since the fall of communism. Collective consciousness has been awakened and people started to fight for justice.

The protests began Tuesday night. At Nine o’clock PM, I received an email on my phone with a breaking news. I turned on the TV and on all news channels was the Justice Minister, in a press conference speaking about emergency ordinance, trying to answer to the reporters’  questions. Each time when he failed to answer a question, he asked the reporters for “another question”. As I sit in my armchair, in front of the TV, I could not believe that such a law could be given in our country after 27 years of democracy and fighting against corruption. My body was overwhelmed and my mind was near to explode.

In a few minutes thousands of people gathered in Bucharest in Victoria Square in front of the Government building protesting against this ordinance, chanting ‘Like thieves in the night!’, referring to the fact that the emergency ordinance was given during the night.

I do not normally protest, but the next day I could not stay home. I participated at the protest with my family and colleagues in Brasov Council Square. Thousands of people gathered to ask the government to resign the emergency ordinance no. 13.  People came with flags and signs on which they wrote slogans like “Take off your hands from Justice!”, “Rescind the ordinance no. 13!”, “Shame on you!” . We chanted slogans like: “Shame, shame on you!”, “We do not want to be a nation of thieves!”. The last one was the most preferred of my five year old girl, Anna. She continued her chant the next few days at home, asking me to go back to protest in the square.  From hour to hour we stopped from chanting and sung the national anthem. Also we marched on the street chanting ‘If you care, do not stay in home!’ inviting other people to come to protest with us.

One night, after a busy day at the office, I took my son and we went in Bucharest, in Victoria Square, in front of the government building to protest. There was over 150.000 people protesting there, asking the Government to rescind the ordinance no. 13. The crowd was noisy. Near us, some people blew horns. Next to them, others chanted slogans. Behind us some people played the drums. In front of us some people wove the flags. Next to them others held up signs. Suddenly, there was silence. In that time I realised that all people turned their faces toward a big building where someone projected the words: “Please sit down in silence.” Once the words were projected we all sat down in silence looking at the message projected on the building. In that time I could see that on the building there was projected the first verse of our national anthem. Once the national anthem was projected, all people started to sing. The noisy crowd became an enormous  choir and I was part of it for the next minutes. After the protest I drove back home. On the road I could discuss with my son about what we have seen, heard and how we felt. Some signs were vulgar, other were expressing hate for people and we did not agree with these, but most of the signs and chantings were expressing the desire for justice.

The government rescinded the emergency ordinance no. 13, on Sunday morning. On Sunday night, the protests continued and the number of protestors was at its climax. There were over 600.000 people protesting all over the country. In Victoria Square, in Bucharest, were over 250.000 people on that night. People lost their trust in the actual government and continued to protest asking the government to resign.

On Sunday night I was protesting in Brasov, in Council Square together with over 10.000 people. There was a special moment when all of us turned on our phone lights and lifted them up. The Council Square was lightened by 10.000 phone lights. Also we started to chant “We see you!”. The message for our government  that people look-out over them, was transmitted not only verbally but also visually. The same message visual and verbal was transmitted by protestors for our government in all cities of the country. Next day I could see a video from Bucharest Victoria Square lightened by 250.000 phone lights and all people chanting “We see you!”.

Why could’t I stay home these days?

First, because above the written law there is an unwritten law. It’s called conscience. Suddenly, it was awakened and not just in me but in more than 600,000 Romanians asking for justice. There is a collective consciousness and an individual consciousness. Individual consciousness is the law written in our minds by our Creator! It’s a law above the laws that our government can pass. It’s a law that is not from this world! I trampled it often during my life when I said that everybody steals, lies and cheats. Why not? Collective consciousness is a set of shared values and beliefs which operate as unifying force within society.

Second, I do not go there for me, nor for my family or my business. I go there because I can’t stay home. My consciousness has awakened in me and pushes me to fight for justice. Fight for absolute values, values ​​that do not come from our world, but have been given to us, without which we can’t live. They are called justice, freedom, truth. As a quotation attributed to Thomas Jefferson says, “When injustice becomes law, resistance becomes duty!”

But what difference will an awakened collective consciousness make in our lives? The evil is deep in our DNA and our individual consciousness is trampled. Will this collective consciousness awaken our individual consciousness?

Will people who protest on the streets cease to give and receive bribes?
Will people who protest on the streets cease to lie and steal?
Will entrepreneurs who protest on the streets cease to practice tax evasion?
Will pupils and students who protest on the streets cease to cheat on exams?
Will teachers who protest on the streets cease to receive bribes from students?
Will doctors who protest on the streets cease to demand money patients in hospitals?
Will people who protest on the streets cease to deceive their husband or wife?
Will people who protest on the streets cease to exploit girls in prostitution?

The list goes on … I do not think that they will cease to do evil.  Maybe they will cease for a few days. Until Ordinance 13 and the government will fall. After that people will trample their individual consciousness again. And if they will have power, they will act in the same way.

To make a change an awakened consciousness is not enough. The conscience awakens guilt. Guilt hurts. That’s why we trample our conscience. In order to relieve our pain. But we can be saved by guilt only through repentance. That’s why Jesus said: ‘Repent and believe the good news!’. But we forgot his words. We set them aside. We want to make our own life, our own future, our own country. We just want to borrow some values from him, however, he was a good teacher, but otherwise to leave us alone!

Ce mă face să nu mai pot sta acasă zilele astea?

Ce mă face să nu mai pot sta acasă zilele astea?
Mi-am chemat colegii, prietenii, familia și am ieșit în Brașov în Piața Sfatului.protest După o zi de muncă, m-am urcat în mașină și am plecat la București cu fiul meu în Piața Victoriei. Ne-am întors acasă noaptea la ora două.

Altă întrebare…
Ce organizație are de câștigat din aceste proteste?
Deasupra legilor scrise, este o lege nescrisă. Se numește conștiință. Este legea scrisă în mintea noastră de către Creatorul nostru! E o lege deasupra legilor pe care statul le dă. E o lege care nu vine din lumea aceasta! Am călcat-o în picioare de multe ori.  Atunci când am spus: lasă că toată lumea fură, minte, înșală.  Eu de ce nu? Brusc s-a trezit și nu numai la mine, s-a trezit în 300.000 de români!

Altă întrebare…
Ce ai tu de câștigat din aceste proteste?
Eu nu merg acolo pentru mine, nici pentru familia mea, nici pentru afacerea mea.  Eu merg pentru că nu pot să stau acasă. S-a trezit conștiința din mine și mă împinge să lupt pentru dreptate.
Lupt pentru valori absolute, valori care nu vin din lumea noastră, ne-au fost date, fără de care nu putem trăi. Se numesc dreptate, liberate, adevăr. Când injustiția devine lege, rezistența este o datorie.

Altă întrebare…
Va face conștiința trezită o schimbare în viața noastră?
Vor înceta acești oameni care ies în stradă să dea și să primească mită?
Vor înceta acești oameni care ies în stradă să mintă și să fure?
Vor înceta antreprenorii care ies în stradă să practice evaziunea fiscală și munca la negru?
Vor înceta elevii și studenții care ies în stradă să copieze la examene?
Vor înceta profesorii care ies în stradă să primească mită de la elevi și studenți?
Vor înceta doctorii care ies în stradă să ceară bani bolnavilor din spitale?
Vor înceta acești oameni care ies în stradă să își înșele soțul sau soția?
Vor înceta acești oameni care ies în stradă să exploateze fetele petru prostituție și pornografie?

Lista poate continua…Nu cred că vor înceta. Poate pentru câteva zile. Pâna când Ordonanța 13 și guvernul va cădea. După aia își vor călca din nou în picioare conștiința. Și dacă ar fi să ajungă la putere vor acționa la fel.

Pentru a face o schimbare nu e de ajuns să ți se trezească conștiința. Conștiința trezește vinovăția. Vinovăția doare. De aia ne călcăm în picioare conștiința. Ca să ne ameliorăm durerea. Dar de vinovăție putem scăpa numai prin pocăință. De asta a zis Isus: ‘Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie!’. Dar noi am uitat cuvintele Lui. Le-am lăsat de o parte. Vrem să ne facem propria viață, propriul viitor, propria țară. Vrem doar să împrumutăm câteva valori de la El, a fost totuși un învățător bun, dar în rest să ne lase în pace!

Ce este Biserica?

churchCu puțin timp în urmă, m-am întâlnit cu un fost coleg de liceu care locuiește  în Belgia. În discuțiile noastre, a venit vorba despre Biserică. Mi-a zis că multe biserici s-au transformat în muzee, cafenele, săli de concert sau baruri și, citez cuvintele lui pe care nu pot sa le uit, ‘nici dracu nu mai merge la biserică’. Cred ca a exagerat puțin, mai sunt și acolo oameni care merg la Biserică, dar e clar că numărul lor e în scădere. Ca să verific, am dat o căutare pe Google „biserici transformate în baruri”.

Dar, nu despre asta vreau să vorbesc. Nu am făcut cercetări amănunțite să văd care e procentul bisericilor închise și deschise sau a oamenilor care merg la Biserică, câți dintre ei merg doar când au înmormântări, nunți, botezuri, câți merg doar în sărbătorile mari, câți merg doar duminica, câți merg și peste săptămână și câți nu mai merg de loc sau chiar urăsc Biserica.

Nu mă preocupă nici dacă e din beton, cărămidă sau lemn, mare sau mică, dacă „Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici”, sau preferă betoanele și spațiile mari, cu turlă sau fără turlă, cu cruce sau fără cruce, mega biserică sau biserică mică, ortodoxă, catolică, protestantă, baptistă, adventistă sau penticostală.

Mă preocupă în ultima vreme întrebarea Ce este Biserica? Caut răspunsul. Mi-am dat jos ochelarii, am început să citesc Biblia mai mult, să mă rog, am citit câteva cărți pe tema aceasta, am participat la conferințe, am vorbit cu oameni care au experiență și au studiat această temă.

Ce este Biserica? Mi-ar place să am un răspuns simplu, o definiție și trei exemple, dar nu am. În Biblie sunt trei metafore.

Prima metaforă este Mireasa lui Cristos. „El S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească curățind-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt, pentru a Și-o înfățișa în toată slava, fără pată, zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără cusur.’ (Efeseni 5:27)

A doua metaforă este Trupul lui Cristos. „Într-adevăr, trupul nu este alcătuit numai dintr-un singur mădular, ci din mai multe. Dacă piciorul ar spune: „Pentru că nu sunt mână, nu aparțin trupului”, nu este pentru aceasta din trup? Dacă urechea ar spune: „Pentru că nu sunt ochi, nu aparțin trupului”, nu este pentru aceasta din trup? Dacă întreg trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă întreg trupul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Dar, de fapt, Dumnezeu a aranjat mădularele în trup, pe fiecare dintre ele așa cum a vrut El. Dacă însă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Dar sunt multe mădulare și un singur trup.” (Corinteni 1:14-27)

A treia metaforă este Casa lui Dumnezeu.  „…piatra din capul unghiului fiind Cristos Isus. În El, întreaga clădire, bine închegată, crește până devine un templu sfânt în Domnul. Și, prin El, și voi sunteți zidiți împreună pentru a deveni o locuința în care trăiește Dumnezeu prin Duhul Său. (Efeseni 2:21)

Pe mine metaforele acestea nu mă ajută decât să exclam ca și Pavel „Taina acesta este mare – mă refer la Cristos și la Biserică.” (Efeseni 5:32). Totuși, mă ajută să văd Biserica ca ceva măreț, frumos, atractiv, cosmic, creată să existe pentru totdeauna. Ceva din care îmi doresc să fac parte.  Isus spune despre Biserică că  „porțile Locuinței Morților n-o vor birui.”

Tare îmi e teamă că nu e vorba despre o clădire, nici despre mărimea și arhitectura ei, nici despre forma de organizare, nici despre cultul din care face parte, nici despre frecvența cu care oamenii merg acolo, nici despre calitatea slujbei, a programului sau a predicii, nici despre comitetul sau soborul care o conduce nici despre pastorul sau preotul care oficiază slujba și nici despre activitățile și proiectele pe care le organizează. Mai devreme sau mai târziu, clădirile se transformă în ruine, organizațiile se destramă, programele, slujbele sau predicile se termină, comitetele și soboarele se destramă, preoții sau pastorii mor, proiectele au o durată scurtă.

Dar atunci, ce este Biserica? În Apocalipsa se vorbește despre oameni: „O mare mulțime, pe care nimeni n-o putea număra, din toate neamurile, semințiile, popoarele și limbile”. Bogați și săraci, tineri și bătrâni, din toate timpurile, din toate neamurile uniți de un singur lucru, Cristos: „ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului.” (Apocalipsa 7:14)

E clar că aici este vorba despre Biserica globală, din toate timpurile și din toate locurile, dar, cum arată Biserica acum și aici? Este o clădire cu turn, clopot și cruce pe lângă care trecem și ne facem cruce? O sală cu bănci și amvoane unde mergem la slujbă și ascultăm predica? O comunitate de oameni credincioși adunați împreună? Cum e mai corect să spunem „Eu merg la biserică.” sau „Eu sunt Biserica.”? Dacă sunt Biserica, atunci biserica e la mine acasă când iau masa cu copiii, la mine la birou când lucrez împreună cu colegii, în parc când merg cu rolele cu Anna, prin pădure când merg cu bicicleta cu Adeus și cu Darius, în camera mea când citesc și mă rog, la întâlnirile comunității. Dacă intru într-o clădire de Biserică, eu duc Biserica la biserică, eu fac ca acel loc să fie Biserică.

Robinson Crusoe a rămas singur pe insulă. Nu prea avea unde să meargă la Biserică dar el era Biserica. După ce îl salvează pe Vineri din gura canibalilor îl invită cu dragoste să facă parte din Biserică.

Pavel îi scrie lui Timotei ca „să știi cum trebuie să te comporți în Casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui Viu, stâlpul și temelia adevărului.” (1 Timotei 3:15) Nu cred că îi scrie despre cum să se poarte două ore pe săptămână la slujba de duminică dimineața. Ar fi prea multă energie consumată în zadar, prea mult zgomot pentru nimic.

Cu ceva timp în urmă, m-am întâlnit cu un preot care m-a rugat stăruitor să mă întorc în sânul Bisericii, singura adevărată, și să sponsorizez construcția Bisericii. Se plângea că foarte puțini oameni din sat mai vin la Biserică. I-am dat dreptate că este o singură Biserică și mi-a plăcut ideea de a mă întoarce în sânul ei, doar că foloseam aceeași termeni cu înțelesuri diferite.  El vorbea despre Biserica Ortodoxă, eu vorbeam despre Biserica lui Isus Cristos. Despre partea cu sponsorizarea i-am zis că îmi face plăcere să sponsorizez alte proiecte pe care eu le consider mai importante. M-a provocat din nou să mă întreb ce este Biserica?

Cum se deosebește un om care este în sânul Bisericii de unul care nu este? Nu vreau să vorbesc despre ce înseamnă să fii membru într-o biserică, despre cotizația lunară, zeciuială, statutul pe care îl ai în biserică sau activitățile în care ești implicat.

Isus zice „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții! Așa cum v-am iubit Eu, tot așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” (Ioan 13:35) Isus vorbește despre comunitate. O comunitate transformată de Evanghelia lui Isus Cristos, care trăiește în dragoste. Eu prefer comunitățile mici. Nu știu ce preferă Dumnezeu. Cred că preferă și comunitățile mici și pe cele mari, important este să se iubească unii pe alții.

Va urma?

Dialoguri metafizice

Adi– De ce cad frunzele toamna?
– Pentru că mor de frig.
– Dar noi oamenii de ce nu murim de frig?
– Pentru că locuim în case încălzite.
– Dar păsările mor?
– Nu, păsările pleacă în tările calde.
– Dar rândunica din copacul de acolo de ce nu a plecat în țările calde?
– Nu știu, cred că ea e mai rezistentă la frig.
– Dar o să moară?

Așa am petrecut câteva ceasuri minunate de toamnă la plimbare cu Anna, fetița mea de 3 ani. Și inima mea crestea cu fiecare intrebare la care puteam să dau un răspuns satisfăcător.

Am și eu o întrebare: De ce noi adulții am încetat să mai întrebăm de ce?

Oare inima Tatălui nostru din ceruri nu crește atunci când avem curajul să îl intrebăm de ce?

Am și o provocare, intră pe www.indraznestesagandesti.ro și ai curajul să iți pui întrebarea:

De ce crezi ceea ce crezi?