Category Archives: Călătorii

Black church

Black Church arises like a giant in the midst of other buildings from the center of Brașov, Romania.  It was built during the 14 – 15 century in Gothic style and it is 89 m long, 38 m wide and 42 m high.

The large-scale building of the church, dedicated to the Holy Virgin Mary, began in 1383. It was supported by the Catholics using letters of indulgence and numerous donations from kings, popes and high clerics. The impressive size, which makes the Black Church the largest church building from the Southeast Europe, was not a result of real need of space, but an expression of political and economic power of the citizens. After Luther’s Reform started in west Europe, the new ideas reached Transylvania too, where they found fertile soil. The people of Brașov were the first in Transylvania who decided to follow a new direction in their faith by implementing the reform.

Johannes Honterus (1498-1549), played an important role as a reformer in Transylvania. He wrote the ‘Booklet of the Reform’ and persuaded the council of Brașov to implement the Reform in the city. In 1544 he was elected as first evangelic parish priest and the church ceased to be a Catholic church and became an Evangelical Lutheran Church.

In 1689 a great fire broke out and the entire town went up in flames. The church burnt down as well. The roof and a large part of the objects from the interior were torched. Due to this fire and the colour of stones after the fire the church was renamed Black Church.

When you enter in the Black Church yard coming from Council Square of Brașov, it is like you go back in time. The pavement is old and you can feel the stones under your feet. If you walk around the Black Church through the church yard,  you can see the old buildings surrounding the Black Church. Two of them belong to the Evangelical Lutheran Church of Brașov. In front of the church stands the evangelic parish house built during the 14 century. In the right part stands the Honterus High School, built in 1541. Between the church and the high school stands the imposing statue of Johannes Honterus, the first Lutheran Evangelical priest and the founder of the school, pointing out with his right hand toward the school and holding in his left hand an open book, that bears the titles ‘Booklet of the Reform’ and ‘School Regulation’. The statue shows us that there is a strong relation between the Reform in Transylvania initiated by Honterus and the school founded by the same person. For Honterus it was not enough to reform the religion of the people but he also reformed the education system and set up the foundation for modern schools in Romania.

The church building is made out of huge stones with no plaster or paint. If you go near the building you can see, touch and smell the stones over which the centuries have passed. On some of the rocks in the northern part of the building rose moss tree. If you look up, you feel small compared to the 42-meters building and 65-meters tower.

The doors are made of old carved wood. When you enter through the door you can see the colour and smell the old wood. If you open or close the door, you can hear the sound of the old hinges and door handles. All the side doors are closed. You can enter just through the biggest door in front of the church building.

Above the main door there is a 65-meter tower with a big clock on the front side. In the tower there are three bells. The big bell weights 6000 kg and was cast in 1858. The middle bell was cast in 1839  and weighs about 1000 kg. The smallest bell weights 250 kg and is dated from 1791. In order to toll the big bell manually, six men were needed. Since 1970 the bells are tolled electrically. The middle bell is tolled in the morning, at noon and in the evening on work days, announcing the services. It also tolls for funerals or danger. You can hear the sound from far away and the sound wears with it the history and the events announced over the centuries.

Once you enter the main door, through the porch, you arrive in the central Nave, the biggest part of the interior building. In the back there are the tailors’ pews decorated with two tables illustrating the ten virtues: Diligence, Hope, Wisdom, Temperance, Chastity, Patience, Generousness, Love, Goodness and Godliness.

If you take a look in the central nave, you can see the pulpit high in the center of the nave. In an evangelical service, the most important element is the sermon. This is why the baroque pulpit is placed high in the center of the church space. Symbolically Moses with the Tablets of the Law bears the pulpit. Above the pulpit there is a roof and on the roof are carved the four evangelists. Above all, it is carved the risen, glorious Christ with a flag in his hand. The staircase to the pulpit is closed by a wooden door, displaying a passage from the Bible, from Jeremiah 1, The Call of Jeremiah.

In order to listen to the sermon and to see the preacher, the members of the congregation sit down. After the reformation the church was filled with benches and pews. The members of the congregation were able to sit in pews, grouped by their guild. The leaders of the city sat in their pews in front of the pulpit. The members of the poor guilds placed theirs pews in the most remote corners of the central nave, far from the pulpit. The place occupied in the church by one member was an image of his guild and social status. The pews are located on margins and the benches in the middle are for visitors or poor members. The benches allow the visitors to face the altar at the beginning of the religious service, afterward turning backward to the pulpit in order to listen the sermon.

As you go toward the altar on the left side you can admire a big oil painting on the wall which represents Honterus reading his “Booklet of the Reform” in front of the council and the group of the One Hundred, on December 26, 1543. This was the decisive moment when the council decided to implement the Reform in Brașov and the church was turned from a Catholic church to an Evangelical Lutheran Church.

The triumphal arch separates the altar from the central nave. Under the triumphal arch there is a bronze baptismal font. It was cast in 1472 and is surrounded by a wrought-iron gate. It is the baptismal where baby children were baptized.

On the right side of the baptismal font, after the triumphal arch, stands the chancel, a place reserved for the priest and the choir. In the middle of the chancel, stands the Altar constructed in 1866. In the middle of the altar there is a big painting which represents Jesus during the sermon on the Mount. On both sides of this painting there are statues representing the four evangelists, two of them on each side. Under the big painting there is a relief which shows the oath of the councilmen on the ‘Booklet of the Reform’ written by Honterus.

Even if Luther preached the salvation through faith only and the priesthood of all believers, the reformed church buildings remained the same with a separate place for clerks and baptismal where baby children continued to be baptized before being able to believe in Christ.

If you turn back, you can contemplate the big organ standing on the gallery at the end of the Nave. The central element of the evangelical worship is the participation of the community in communal singing. The accompanying instrument and the music are very important. The big organ has 3993 pipes and the largest pipes are up to ten meters high. It has 4 manuals of 56 keys, one pedal of 27 keys and 76 steps. The organ was built between 1836 and 1839 and was restored between 1998 and 2001. The big organ is still in use nowadays during the traditional concert held in Black Church and is the main attraction for the visitors.

When I entered the church as a visitor, I paid a ticket. Inside the church it was very cold. They could not heat the building during the winter, because it is too expensive, so the few remnant members of the congregation moved their services in a smaller building.

I was very impressed by the beginning and the history of this church. It was the center of life in the city and the priest was an important man heard by the ruler of the city. I was also impressed that in an orthodox and catholic country Honterus could bring the reformation and all the city was converted to the Evangelical Lutheran creed.

I was very sad to see the fall of the great church. It is a cold and empty building visited by tourists and from time to time there are hosted concerts. But what is the church? Is it a building? In the time of Jesus and the apostles there were no dedicated buildings. They were meeting in homes. The church is the Bride of Christ, is the Body of Christ, is the House of the Lord. It is not a building. It is not a denomination and it is not an organization. It is the people of God from all nations, tribes and languages who have believed in Christ and “washed their robes and made them white in the blood of the Lamb”. This is the church that Jesus said about: “the gates of Hades will not overcome it”.

O săptămâna în viața Corintului

O saptamana in viata Corintului este o carte scrisa de Ben Witherington III, pe care am citit-o recent, dar si o experienta pe care am trait-o alaturi de familia mea.

Ziua 1 – Miercuri, 31 August 2016

img_2109Am plecat din Brasov la ora 9.00, cu trenul spre Bucuresti. Am luat un taxi spre aeroport, am zburat spre Atena, am mers cu trenul la Corint, proprietarul hotelului ne-a asteptat in gara, ne-am cazat la Terra Nostra si am mers pe o plaja in apropiere pentru o baie de seara.

Pe drum am citit cu totii din Faptele Apostolilor 18 despre misiunea lui Pavel in Corint, facand cunostinta cu cateva din persoanajele pe care Pavel le-a intalnit acolo in secolul I.

Aquila si Priscila – iudei exilati din Roma cu care Pavel s-a asociat in afacerea cu corturi.

Crisp- conducatorul sinagogii care a crezut in Isus, el si casa lui.

Galio – proconsul al Ahaiei, despre care istoria ne spune ca a fost proconsul in jurul anului 52 d. Hr.

Am fost uimiti de ospitalitatea gazdei noastre Ioannis. Era foarte incantat ca poate vorbi romana cu noi. A facut Facultatea de Petrol si Gaze la Ploiesti, a lucrat in constructii in Arabia si, acum la pensie, si-a construit un mic hotel in Corint,  unde lucreaza cu unul din baietii lui.

Ziua 2 – Joi, 01 Septembrie 2016

img_2124Dimineata, la micul dejun, am inceput sa citim 1 Corinteni. Ne-am propus sa citim cate trei capitole in fiecare dimineata. Pavel incepe brusc Epistola, abordand problemele care au aparut intre Corinteni: certuri si partide.

Pavel a stat un an si jumatate in Corint lucrand impreuna cu Priscila si Aquila la construirea corturilor si strategia lui a fost una simpla. A propovaduit  „pe Cristos si pe el rastignit” mai intai in sinagoga si apoi in casele celor care au crezut in Isus,  pentru ca astfel credința lor “sa nu fie intemeiata pe ințelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” A abordat pe cei de la marginea societatii “printre voi nu sunt mulți ințelepți in felul oamenilor, nici mulți puternici, nici mulți de vița nobila.”

Am inchiriat masina si am mers sa vedem Corintul Antic. Am urcat pe munte sa vedem ruinele cetatii fortificate. Dupa amiaza ne-am bucurat de soare, valuri si apa forte sarata a Marii Ionice de pe plaja din Corint.

Ziua 3 – Vineri, 2 Septembrie 2016

img_2205Am continuat sa citim 1 Corinteni. Pavel abordeaza problema imoralitatii si a certurilor. Intre Corinteni era un om care se culca cu  sotia tatalui sau si Corintenii se laudau cu asta, probabil se laudau cu libertatea pe care ei o au in Cristos. Intre ei erau oameni care se certau si ajungeau sa se judece la tribunal.

Am mers sa vizitam muzeul si situl argeologic din corintul antic. Am putut vedea cum arata cetatea veche, scaunul de judecata „Bema”, unde Pavel a fost chemat de catre iudei in speranta ca o sa fie judecat si condamnat de catre Galio, proconsul al Corintului. Am vazut de asemenea cum aratau magazinele si atelierele unde probabil Pavel, Aquila si Priscila construiau si vindeau corturi.

Seara ne-am bucurat de apa si vant la lacul Limni Vouliagmenis un lac natural intre munti, alimentat printr-un canal din apa marii.

Ziua 4 – Sambata, 3 Septembrie 2016

img_2170Dimineata am citit din 1 Corinteni 7-9. Pavel raspunde intrebarilor puse de Corinteni despre casatorie,  mancarea jertfita idolilor si dreptul celor care vestesc Evanghelia de a fii platiti, drept de care Pavel nu s-a folosit.

Templul Afroditei, zeita frumusetii si Templul lui  Aesclepius, zeul vindecarii, erau cele mai populate  temple din Corint. Dupa ce vizitatorii aduceau ofranda zeului continuau cu o masa unde fiecare manca ce aducea de acasa, astfel ca unii macau bucate alese pe saturate iar altii ceea ce ramanea. Credinta tuturor era ca zeul sta la masa cu ei. O epigrama din acea vreme spunea: “Din moment ce am fost invitat la masa…de ce nu este aceeasi mancare servita pentru mine ca si pentru tine?…De ce manac fara tine Ponticus, cu toate ca mananc cu tine?”

Seara am vizitat canalul Corint, un canal construit in secolul al XVIII – lea care leaga Golful Corint de Golful Saronic din marea Egee. Vapoarele moderne nu mai pot trece prin acest canal datirita adancimii lui mici, asa ca este folosit in principal in scopuri turistice. Ne-am reintors la lacul Limni Vouliagmenis pentru o plimbare cu Caiac.

Ziua 5 – Duminica, 4 Septembrie 2016

img_2229Dimineata am citit 1 Corinteni 10-12. Pavel vorbeste despre autoritate, idolatrie si darurile Duhului Sfant. “Voi sunteți trupul lui Cristos si fiecare este un madular al lui.”

Am plecat sa vizitam Podul Rio–Antirrio, unul dintre cele mai mari poduri din lume, care leaga Peninsula Penepoleza, orasul Rio, de orasul Antirrio, din Grecia. In apropierea lui ne-am bucurat de plaja, mare, apa sarata si mult soare. In drum spre casa am facut cercetari incercand sa raspundem la intrebarea Annei: Cum a fost construit podul?


Ziua 6 – Luni, 5 Septembrie 2016

img_2251Am citit de dimineata 1 Corinteni 13-15. Punctul culminant a fost capitolul 13. Un cantec despre dragostea adevarata. Dupa zile de conflicte mici si caderi la pace, suparari si impacari, asa cum ni se intampla de fiecare data cand mergem in concediu si suntem impreuna 24 ore 7 zile, Pavel ne-a confruntat in mod direct si simplu: “Dragostea este rabdatoare, dragostea este plina de bunatate, nu este invidioasa, dragostea nu se lauda, nu este mandra, nu se comporta indecent, nu-si urmareste propriile interese, nu se supara, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nedreptate, ci isi gaseste bucuria in adevar, suporta totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.”

Personal m-am simtit vinovat și a trebuit sa marturisesc ca de multe ori in aceste zile am cautat interesul propriu si am generat conflicte.

Am plecat spre Atena cu gandul sa vizitam Acropole si sa mergem cu ferry-boat-ul pe insula Aegina.

In locul unde a fost Aeropagul, pe Mars Hill, este o panorama frumoasa, mai ales seara, si o inscriptie care face referire la discursul lui Pavel din Aeropag redat in Fapte 17. Pe insula Aegina ne-am bucurat de mancare buna, plaja, briza, nisip si soare.

Ziua 7 – Marti, 6 Septembrie 2016

img_2313Norii ne-au anuntat de dimineata ca e timpul sa plecam acasa. Totusi mai aveam de vizitat ceva, Teatrul Antic din Epidavros, si de citit ultimul capitol din 1 Corinteni.

Pavel ne aminteate despre darnicie, o ultima recomandare foarte practica: “Cu privire la strangerea de ajutoare … in prima zi a fiecarei saptamani, fiecare dintre voi sa puna deoparte, din ceea ce a castigat”

Teatrul Antic din Epidavros a fost construit in secolul III inainte de Hristos si este renumit pentru acustica buna si forma originala in care s-a pastrat.

Ziua 8 – Miercuri, 7 Septembrie 2016

img_2330In drum spre casa, in gara, in tren, in aeroport, in  taxi, in gara si iarasi in tren am avut timp sa reflectam la experienta noastra din ultimele zile si sa scriu acest articol. In avion am facut eforturi cu toții sa raspundem Annei la intrebarea: Pe ce sta pamantul? A pus aceeasi intrebare si la dus si la intors, in avion. Ne-am straduit sa raspundem, dar se pare ca raspunsul nu a fost satisfacator. Ne ajuta cineva?

Oameni și locuri dragi din Galați

La 18 ani am plecat  cu trenul de la Bistrița spre Galați, cu un geamantan de haine și cărți, lăsându-mi mama cu lacrimi la poartă.galati

Luna aceasta mă voi muta la Brașov împreună cu Violeta și cei trei copii: Adeus, Darius, Anna, dar nu înainte de a împărtăși câteva experiențe, de a mulțumi unor persoane și a vorbi despre câteva locuri care și-au lăsat amprenta asupra mea și a familie mele.

Am cunoscut-o pe Violeta la Galați în 1998, și un an mai târziu ne-am căsătorit. Am primit cadou de la Dumnezeu trei copii care ne-au îmbogățit viața.

Biserica Emanuel a fost din 2003 familia noastră lărgită. Majoritatea prietenilor noștri sunt aici.

Marian ne-a invitat la grupa din casa lui într-un moment dificil din viața noastră. A fost locul în care am învățat despre creșterea copiilor, căsătorie, viața creștină, nu numai teoretic dar și din experiențele împărtășite ale celorlalte familii cu care ne întâlneam săptămânal.

Ștefănică ne-a invitat să facem parte din echipa de misiune de la Tudor Vladimirescu. A fost un loc unde am dăruit din cea ce nu aveam și am dobândit și pentru noi ceea ce dădeam. Am asistat la nașterea bisericii din Tudor Vladimirescu, am văzut cu ochii noștri oameni și familii restaurate. Într-un sat puternic afectat de alcoolism și sărăcie Dumnezeu a ales să restaureze câteva familii, care să poarte lumina Lui. Nu pot să uit dedicarea entuziasmul și dărnicia lui Ștefănică. Uneori lua oameni la ocazie în mașină și banii primiți îi dona copiilor ca să poată merge în tabără.

Mihai a fost preocupat de formarea mea, m-a invitat să fac parte din bordul bisericii, m-a invitat să urmez cursurile de Teologie Pastorală și mi-a recomandat să merg la conferințele European Leadership Forum.

În 2004, Eugen m-a invitat să mă ocup de un grup de tineri care veneau de curând la Biserica Emanuel. Ne-am întâlnit în fiecare săptămână să citim Biblia, să ne rugăm, să mâncăm și să ne jucăm împreună. Am fost martor al transformărilor care Dumnezeu le-a făcut în viața lor, începând cu nașterea din nou și continuând cu restaurarea. Bogdan și Cătălina au făcut parte din acest grup și vor continua ceea ce am început împreună.

Împreună cu Dorin am început să studiem Apologetică creștină. Am format grupe cu tineri atei, agnostici, relativiști, panteiști și creștini și am dezbătut provocându-ne unii pe alții să găsim raționamente pentru credința noastră. Muzeul de istorie Galați a fost un loc în care ne-am întâlnit doi ani la rând vara și apoi am continuat la Centrul Proveritas. Lucrul acesta ne-a provocat să ne vedem neputința în fața provocărilor noii generații, să ne rugăm, să studiem, să participăm la conferințe, și să căutăm moduri relevante de a împărtășii evanghelia noii generații. Sper să fie doar un început al colaborării noastre.

David m-a invitat să fac parte din bordul fundației Cuvântul Întrupat. A fost o ocazie să cunosc comunitatea lor și stilul lor de viață. Este o comunitate autentică, foarte aproape de cea descrisă în Faptele Apostolilor. Ei lucrează împreună, mănâncă împreună, au timp de rugăciune zilnic împreună, slujesc împreună, se sfătuiesc, dau socoteală de viața lor unii altora și au valori comune. Am învățat de la ei, privind viețile lor, ce înseamnă slujirea, simplitatea, smerenia și dărnicia.

Iubesc plimbările cu bicicleta. Am ieșit de multe ori cu Adeus și Darius la lacul Brateș și în pădurea Gârboavele. Locuri minunate, mai ales primăvara când natura revine la viață. Concursul organizat în fiecare primăvară Gârboavele XC a fost un stimulent pentru noi să ne antrenăm mai mult și să terminăm de fiecare dată cursa istovitoare.

Faleza Dunării, Gradina publică, Grădina Botanică și Parcul VIVA sau parcul cu pești cum îi spune Anna, sunt locurile preferate în care ne-am plimbat. Într-o seară de primăvară, mă plimbam cu Violeta și am cerut voie paznicului să ne lase să intrăm în Grădina botanică deși era închisă. Eram numai noi în regatul florilor și al păsărilor.

Restaurantul Ca Jou servește mâncare ca la mama acasă. Gazdele sunt ospitaliere și ambianța este primitoare.

Copii au mers la Grădinița Piticot. Am fost uimit după opt ani, când ne-am întors la aceeași grădiniță cu Anna să văd aceleași educatoare, directoare și îngrijitoare pline de entuziasm și pasiune. Nu am înțeles cum au reușit, în mod normal entuziasmul scade o dată cu trecerea anilor, dar am aflat după ce ne-au povestit despre schimbările ce le-au făcut între timp și noul sistem Montesori pe care l-au implementat.

Biroul și oamenii cu care am lucrat a fost într-o continuă schimbare. Am lucrat ca tehnician hardware la Romlotus, am avut aici colegi care m-au inițiat în știința calculatoarelor. Am lucrat la Forte Company, Banca Unirea, Proinfo, Intelsoft și în final la Softmagazin. Am făcut multe greșeli dar am și învățat multe. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru noua perspectivă pe care mi-a dat-o asupra muncii ca o slujire pentru El și asupra conducerii ca o slujire a semenilor mei. Știu că vor mai trece ani până când tiparele mele comportamentale se vor schimba.

De ce plec la Brașov? Sunt rațional și am căutat câteva raționamente. E centrul țării, deplasările de la firmă care au devenit tot mai dese vor fi mult mai ușor de realizat. Trebuie să recunosc că nu am multe raționamente. A fost pur și simplu un vis al meu și al Violetei și mai târziu a devenit și al copiilor. În luna de miere am fost la Brașov și am numit acest oraș orașul visurilor noastre. Simt nevoia unei schimbări. Simt că această schimbare ar putea aduce un plus în viața noastră ca familie dar și în slujirea noastră. Am avut oportunități și uși deschise pentru această mutare. Am găsit acolo prieteni, biserică, școală pentru băieți, grădiniță pentru Anna, casă și birou pentru noi.

Trei ore la Auschvitz – procesul conștiinței

Săptămâna trecută am avut ocazia să vizitez lagărul nazist de la Auschvitz. Am plecat după amiază cu mașina împreună cu patru prieteni din hotelul în care am fost cazați în Wisla (Polonia) si după aproximativ o ora am ajuns la Oswiecim, denumirea localității poloneze în care se afla lagărul.

Vremea ploioasă și cerul mohorât au contribuit la amplificarea grozăviei imaginilor pe care le-am văzut, a plăcuțelor din marmură neagră pe care le-am citit și a poveștilor spuse de ghid pe care le-am auzit.

O plăcuță de la intrare mi-a amintit scopul vizitei: “cel ce nu își amintește istoria, este obligat să trăiască prin ea din nou”.

Oare este adevărat și pentru mine?


Oameni din întreaga Europa de la mii de kilometri distanță erau aduși aici, în vagoane de marfă, câte 70 de persoane îngrămădite într-un vagon.


Celor mai mulți, li se promitea un loc de muncă decent, cazare și masă.

Inscripția de deasupra porții “Munca te face liber!” așezată în dreptul gardurilor duble din sârmă ghimpată străbătute de curent electric, anunța victimele că intră într-un loc unde urmau să fie mințiți, manipulați și exploatați.

Mi-a adus aminte de sloganele politicienilor noștri, dar și de minciunile rostite de mine prin care am încercat să-mi falsific imaginea, să manipulez și să exploatez pe cei din jurul meu.


Imediat ce trenul oprea victimele coborau din vagon, flămânde, însetate, iar unul din comandații unității separa pe cei apți de muncă de cei bolnavi, invalizi, copii sau bătrâni arătând cu degetul în sus pentru cei ce urmau să fie trimiși în barăci și exploatați la muncă și cu degetul în jos pentru cei ce nu erau utili și urmau să fie uciși în camerele de gazare și arși în crematorii.

Mi-am gândit la avort și eutanasiere și dezbaterile cu privire la aceste subiecte din spațiul public . Astăzi ne asumăm dreptul  să decidem dacă un individ, făt nenăscut sau bătrân bolnav, are dreptul sa nu la viață. Nu arătăm cu degetul în sus sau jos, dar decidem în privința lor, în locul Celui care i-a creat și le-a dat viața. La o scară mai mică m-am gândit la drogații, bețivii, cerșetorii, invalizii, copiii flămânzi, care au trecut pe lângă mine, și față de distrugerea, degradarea și moartea cărora am rămas indiferent.


Înainte de a fi duși spre camera de gazare erau deposedați de toate bagajele, dezbrăcați și li se promitea că vor face un duș.


În camera de gazare erau înghesuite aproximativ 350 persoane, ușile erau închise ermetic și se aruncau tuburi de Zyklon-B prin găurile din tavan, tuburi ce emanau un gaz toxic.



După 15-20 de minute, victimele mureau și erau transportați către crematoriile special construite în camere alăturate. Înainte de a fi arși li se tăia părul, li se scoteau bijuteriile și dinții. Părul era folosit în fabrici pentru confecționarea unei stofe.


Cuptoarele puteau arde aproximativ 7 persoane în 40 de minute și erau calculate astfel încât să facă față capacității unei camere de gazare în 24 de ore. Totul era organizat ca într-o fabrică de mașini, numai că aici era o fabrică de ucis.


Cei sănătoși și apți de muncă sau buni pentru experimente medicale (parte din copii si femei) erau înregistrați, fotografiați din trei poziții, și însemnați cu numărul de ordine.


În unele barăci erau înghesuite până la 700 persoane. Paturile erau suspendate pe trei nivele și uneori dormeau câte trei într-un pat de o singură persoană.


În timp ce plecau sau se întorceau de la muncă prizonierii treceau prin fața orchestrei în pas de defilare și erau numărați. Îi ajutau să înțeleagă că nu mai contează ca și indivizi, ființe umane ci doar ca și forță de muncă, număr de muncitori.

M-am gândit la “cei x milioane de alegători” care nu au valoare ca și indivizi ci doar ca masă de oameni. Dar m-am gândit la mine, de câte ori mi-am măsurat “succesul” prin numărul de participanți la un anumit program, eveniment, întâlnire și am desconsiderat omul ca inedivid, considerând mai important numărul.


Cei ce erau folosiți pentru muncă sau experimente medicale, nu supraviețuiau mai mult de câteva luni. Rația de mâncare nu asigura caloriile necesare și în câteva luni ajungeau să slăbească de la 70kg la 25kg.


Când se întorceau de la muncă cei ce nu mai erau eficienți, erau ghidați încă de la intrarea pe poarta lagărului spre zidul morții și împușcați.


În mijlocul acestor atrocități am avut ocazia să văd celula părintelui Maximilian Kolbe. A fost ucis împreună cu alți deținuți în această celulă prin înfometare. Părintele Maximilian și-a oferit viața lui în schimbul vieții unui prizonier care a încercat să evadeze. Prizonierul salvat a supraviețuit și și-a dedicat viața mărturisind altora despre sacrificiul suprem pe care părintele Maximilian l-a făcut în locul lui.

Mi-am amintit încă o dată de moarte lui Isus în locul nostru, și de fiecare dată când m-am rușinat să mărturisesc despre sacrificiul lui suprem și despre iertarea pe care am primit-o.


1.300.000 de oameni au fost uciși la Auschvitz.


Am fost tentat să îl judec pe Hitler și generalii lui. Cred că Dumnezeu i-a judecat și îi va judeca la judecata de apoi, las în seama Lui treaba asta. Sunt tentat să judec statul, manipularea maselor, minciunile electorale, dar și pe ei cred că Dumnezeu îi judecă și îi va judeca la judecata de apoi.

image048 image046

Prefer să mă judec pe mine, să stau în fața realității crude a istoriei și să am un proces al conștiinței. Să văd dacă nu cumva la o scara mai mică repet istoria atunci când nu iubesc pe aproapele meu ca pe mine însumi. Și dacă stau sincer în fața istoriei și în fața lui Dumnezeu, mi-e rușine de mine. Pot să folosesc cuvintele lui Aliosa (Dostoievski – Frații Karamazov) “sunt vinovat de toți și de toate”. Îmi recunosc vinovăția și apelez la mila lui Dumnezeu, iertarea Lui și restaurarea pe care El o face în mine și prin mine.

Două săptămâni în Sierra Leone

Am acceptat invtația lui David de a merge în Sierra Leone pentru că am vrut să ies din confortul zlnic, din cutiuța mea și să văd o cultură diferită, să cunosc oameni noi și să trăiesc în condiții diferite. M-am oferit să colectez materiale pentru crearea unui website pentru comunitatea Word Made Flesh de acolo și să particip activ la la întâlnirile și activitățile lor în aceste două săptămâni.

IMG_3418Sierra Leone este o țară mică din vestul Africii, cu oameni prietenoși și resurse minerale imense (diamante). În același timp este una dintre cele mai sărace țări din Africa, devastată de un război civil (1991-2001) și o administrație coruptă.

Drumul spre Sierra Leone a durat 30 de ore. Am pornit din Galați, am mers cu trenul la aeroport în București, am zburat spre Londra (Luton), am traversat cu autobuzul la Garwik, am zburat spre Gambia, din Gambia am zburat spre Freetown, Sierra Leone, am mers cu taxi la Ferryboat și am traversat spre oraș.

Am fost uimit de căldura și ospitalitatea cu care am fost primiți de gazdele noastre, veselia și prietenia oamenilor de pe stradă. Uneori strigau dupa mine „white man”, alteori mă opreau pe stradă să mă întrebe de unde sunt, alteori când mijloacele de transport în comun erau puține datorită crizei de petrol, se ofereau să ne ducă cu mașina lor personală. Am fost șocat de gălăgia, sărăcia, înghesuiala și mizeria de pe străzi. Nu există semne de circulație și șoferii conduc folosind mereu claxonul. Am învățat să fac duș folosind un lighean și o cană, să folosesc lanterna când nu este curent, să mă strecor printre oameni, mașini și motociclete, să circul prin oraș cu taxiul sau „poda-poda”, să trăiesc fără internet și telefon.

IMG_3205Prima zi m-a curprins un puternic sentiment de vinovăție pentru confortul în care trăiesc și neîncrederea mea în Dumnezeu. În mintea mea au răsunat versurile unui cântec compus de Delirios. „Slaveaza-ma din împărăția confortului unde eu sunt rege”. Împărăția lui Dumnezeu este neprihănire, pace și bucurie, dar acestea vin deseori la pachet cu suferința, durere și lipsuri. Am realizat că sunt sărac, mai sărac decât mulți din acești oameni care trăiesc în lipsuri, durere și suferința, dar caută Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui.

Cominitatea Word Made Flesh din Sierra Leone, la fel ca și celelate comunități din România, SUA, India, Bolivia, Moldova, slujește pe Isus printre cei săraci. Centrul lor este așezat aproape de cea mai săracă zonă a orașului Kroo Bay. Activitățile lor sunt adresate în mod special copiilor din Kroo Bay.

Prima activitate la care am participat a fost „Kroo Bay Outreach”. Ne-am întâlnit împreună angajați și voluntari, ne-am rugat și apoi am plecat câte doi în Kroo Bay. Misiunea noastra a fost să identificăm copiii care au nevoie de tratament urgent, copiii care sunt exploatați, nu sunt lăsați să meargă la școală și sunt puși la muncă, să vorbim cu oamenii despre Împărăția lui Dumnezeu, să ne rugăm pentru ei, să invităm copii la Good News Club și să încurajăm pe cei mari să meargă la Biserică. Kroo Bay este așezat în valea orașului și atunci când plouă este complet inundat, oamenii trăiesc în apă. Majoritatea nu au apă și electricitate și „casele” sunt improvizate din tablă, carton, celofan, lemn. Cu toate astea oamenii sunt foarte deschiși, prietenoși, dispuși să vorbească. Sunt ușor de abordat pentru că majoritatea lucrează, mănâncă, se odihnesc, se spală în fața „casei”. Am oprit să vorbim cu un grup de pescari musulmani, cu un grup de tineri care jucau rișca și cu o famile care avea 4 copii. Am dialogat cu ei și i-am întrebat ce își doresc mai mult de la viață. Răspunsul lor a fost similar: trup sănătos, viață lungă, bani, educație. Am vorbit cu ei despre Împărăția lui Dumnezeu, păcat, iertare, restaurare și viață veșnică.

IMG_3492A doua activitate a fost „Kroo Bay Good News Club”. Peste 500 de copii din Kroo Bay au venit Sâmbată dupa amiaza la „Ali Ali House of Hope”. I-am împărțit în șase grupe, le-am legat câte o ață la mână, colorata diferit pentru fiecare grupă, au cântat împreună, au spus rugăciunea Tatăl nostru, au avut o lecție Biblică, au primit un plic cu substanțe nutritive numit „Mana”, cei care au avut nevoie de îngrijire medicală au fost asistați, ne-am rugat pentru fiecare  din grupa noastră și i-am trimis acasă.

În timpul săptămânii o parte din copii vin pentru „Tutoring after school program”. Aici sunt împărțiți în grupuri mici, sunt asistați la teme iar apoi mănâncă împreună.

Lighthouse Center for Youth” este un program de ucenicie pentru copii și tineri, care se desfășoară pe parcursul a trei ani de zile. Cei înscriși în acest program beneficieze de o masă caldă, asistență medicală, lecții biblice, consiliere.

În fiecare sâmbătă copii și tinerii sunt invitați să joace „Fritsbee” pe plajă. În timpul jocului sunt încurajați să aibă un comportament adecvat, la final se roagă și apoi primesc o masă caldă.

Duminica am mers la biserică. Am avut de asemnea ocazia să vorbesc cu pastori sau oameni implicați în Biserici. Sunt Biserici creștine la fiecare colț de stradă. Multe dintre ele nu au o doctrină bazată pe Biblie și deseori sincretismul religios este la el acasă. Unii propovăduiesc Evanghelia prosperității,  combinand materialismul cu spiritualitatea. Un pastor mi-a spus că dacă nu ești bogat nu îl glorifici pe Dumnezeu, Isus a fost bogat, Lazăr prin viața lui nu L-a glorificat pe Dumnezeu. Alții  confundă spiritismul cu spiritualitatea și au propria lor învățătură în care îmbină practici oculte și tradiții cu învățătura Bibliei. Cu toate acestea sunt și biserici sănătoase. Învățatura lor este simplă, biblică și o traiesc în viața de zi cu zi.

IMG_3467Într-una din zile am meditat la oportunitatea pe care o avem să fim lucrători împreună cu Dumnezeu la restaurarea creației Sale. Nu am participat la crearea universului, dar am contribuit la distrugerea lui. Am putut să văd cu ochii mei, mult mai clar ce înseamnă distrugere, în această țară unde oamenii se închina lui Satan pe stradă, cheamă morții și vorbesc cu ei, invocă spiritele și fac vrăji. Cea mai importantă lucrare pe care o putem face cât trăim pe acest pământ este să răspundem chemării lui Dumnezeu și să lucrăm împreună cu El la restaurarea creație Sale.

Am avut o zi de odihnă și am mers pe plajă. Mi-am scris obiectivele pentru anul 2013, si am fost foarte îngrijorat pentru că sunt implicat în multe activități și nu știam dacă este bine și dacă voi face față. M-am rugat, și după un lung moment de tăcere am primit răspuns. M-am așezat pe marginea ocenului și valurile au început să mă acopere, să mă doboare și să mă poarte unde vroiau ele. Erau mai puternice decât mine. Apoi am mers în ocean, și cu cât înaintam mai mult cu atât puteam să plutesc sau să înnot deasupra valurilor mai ușor. Dar nu după mult timp am avut nevoie de odihnă. A trebuit sa ies din apă, să mă retrag și să mă odihnesc.

Am decis să nu stau nepăsător pe margine ci să mă implic acolo unde Dumnezeu m-a chemat, folosind resursele, darurile și abilitățile pe care El mi le-a dat.