Category Archives: Călătorii

La pas prin România – artă, natură, istorie și familie

Am plecat luni de dimineața cu mașina spre Târgu Jiu. Prima oprire din concediul nostru de anul acesta este în parcul Brâncuși. Vrem să vedem Masa tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului. Am ajuns în Târgu Jiu la ora prânzului și am oprit la terasa Anna să mâncăm, o terasa recomandată de un coleg a lui Darius.

Am ajuns pe malul Jiului, unde începe parcul Constantin Brâncuși și ne-am oprit la masa tăcerii. Cele 12 scaune în forma de clepsidră sunt așezate la aproximativ un metru de masa potrivite pentru ca soldații să se reculeagă înainte de a pleca la luptă, sau văduvele lor să păstreze un moment de reculegere pentru ei. Am plecat spre Poarta Sărutului pe Aleea Scaunelor, 30 de scaune sub forma de clepsidră așezate de o parte și de alta menite să ne arate că timpul trece.

Poarta sărutului e așezată aproape de ieșirea din parc, în drum spre coloana infinitului, “chipul unei porți prin care să se poată trece dincolo”. Am trecut prin poarta sărutului, am rămas în lumea noastră și am pornit pe alee spre coloana infinitului. Am trecut pe lângă Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel și am ajuns în parcul coloanei fără sfârșit despre care Brâncuși spunea: “Coloana fără sfârșit este asemeni unui cântec etern care ne duce în infinit, dincolo de orice durere și bucurie faptice”. Dacă cuvintele lui Brâncuși sunt prea profunde, Alice spunea mai simplu: “Statuie mare!” Am ajuns spre seara la hotel în Drobeta Turnu Severin și am putut admira Dunărea.

A doua zi, după micul dejun am plecat spre Eșelnița, să căutăm o barcă de închiriat pentru o plimbare pe Dunăre. Am oprit la pensiunea Septembrie. Obiectivele de astăzi sunt Tabula Traiana, Bustul lui Decebal, Peștera Veterani, Peștera Ponicova, Mânăstirea Mraconia și Cazanele Dunării.

Tabula Traiana, este o placa memoriala ridicata de Împăratul Traian în cinstea victoriei imperiului Roman asupra regatului Dac, din anii 105-106 după Hristos.

Decebal a fost ultimul domnitor al Daciei. Bustul lui a fost sculptat intre anii 1994-2004. La baza lui este scris Decebalus Rex și numele celui care a finanțat lucrarea, un miliardar din Lugoj.

Cazanele mici și cazanele mari, sunt formate de strâmtori prin care trece Dunărea, ca niște cazane imense cu pereți din stâncă, versanții munților Carpați pe malul României și ai munților Balcani pe malul Serbiei. Se numesc așa datorită curenților forte mari care dau impresia ca apa din Dunăre fierbe. Între cele doua strâmtori, pe malul Românesc se află satul Dubova, un sat care a fost scufundat de apele Dunării după construirea Hidrocentralei de la Porțile de Fier și reconstruit mai sus.

Peștera Veterani A fost folosita ca și cazemata militară, împărțită pe 3 nivele, în timpul Imperiului Austro-Ungar. Aici era granița între imperiul Otoman și Imperiul Austro-Ungar.

Peștera Ponicova are 1700 metri lungime. Am intrat cu barca vreo 9 metri. Poate să fie escaladată, are stalactite, stalagmite și colonii de lilieci. In timpul comunismului a fost un loc de adăpost pentru cei ce încercau sa fugă la Sârbi să ceară azil politic.

După masă am mers cu caiac-urile pe Dunăre. Eu cu Anna într-un caiac, Adeus și Darius fiecare cu caiac-ul lor. Am învățat să sincronizam vâslele, să virăm la dreapta și la stânga. Am mers pe lângă pădure și am cules mure. Spre final am căzut intenționat din caiac ca să putem înota în Dunăre.

Seara am vizitat Cetatea Severinului, o cetate medievala construita ca fort de apărare de către regele maghiar Ladislau I între anii 1077-1095.

A treia zi am plecat spre Cheile Nerei. Ne-am abătut de la drum spre satul Eftimie Murgu să vizităm morile de apă de pe valea Rudăriei. O parte mori sunt funcționale, localnicii își macină grâul sau porumbul și vând faina turiștilor. Mi-am amintit de copilăria la bunica, de secerat, vânturatul snopilor de grâu și de moara de apă din sat unde mergeam să măcinăm când se termina faina pentru pâine sau mămăligă din pod. Am cantat Roata morii se învârtește, am ascultat povestea morarilor pasionați de meseria lor și am cumpărat făină pentru pâine și mămăligă.

Am mâncat prânzul la terasa din sat și am plecat mai departe spre Cheile Nerei. Am ajuns la Cascada Bigăr. După ce am trecut de chioșcurile interminabile, fiecare cu melodia, mirosurile și acareturile lor, am ajuns la Cascada Bigăr, am mers pe alee în sus și am putut vedea Izvorul Bigăr, apa râului care țâșnește de sub o stâncă imensă. Mi-am amintit de povestea din Cartea Exodului când Moise a lovit cu toiagul stânca în pustie și din stâncă a țâșnit apa.

A patra zi, am plecat spre Deva. Prima oprire de astăzi este Situl Ulpia Traiana, Colonia Dacică Sarmizegetusa. Am putut vedea ruinele coloniei, locuințe cu sistem de încălzire centrală, Amfiteatrul Roman unde luptau gladiatorii, Templului zeiței Nemesis despre care se spune că proteja norocul gladiatorilor, palatul procuratorului financiar al provinciei Dacia și la final Forul Roman. Violeta și Alice au preferat un parc cu leagăne de peste strada.

Spre seara am ajuns la Sarmizegetusa Regia, o cetate dacica din secolul I înainte de Cristos. Am admirat ruinele templelor din zona sacra, altarul de andezit pe care se aduceau jertfe zeilor, templul circular, templul de calcar, ruinele zonei civile și ruinele zonei fortificate.

A cincea zi, am plecat spre Castelul Corvinilor. De-a lungul istoriei sale, Castelul Corvinilor a suferit o serie de transformări datorita nevoilor proprietarilor, cat și modei vremii. De la o mica fortăreață construita în secolul al XIV-lea ajunge la o construcție impunătoare cu doua palate, o capela și șapte turnuri de apărare în timpul lui Ioan de Hunedoara.

În curtea castelului se poate vizita expoziția de tortura și execuție din evul mediu, o expoziție care nu e recomandată minorilor. Pe lângă poze și manechine trase în țeapă. așezate pe masa sau scaunul de tortură, la dimensiuni reale, în fundal se aud strigătele disperate ale acestora.

Spre seară am făcut o plimbare la cetatea Devei și prin parcul de sub cetate. Ne-am întors la hotel și ne pregătim să plecăm de dimineață spre casă, după o săptămână de hoinărit prin țară.

Andorra

Andorra este o țară mică situată între Spania și Franța în munții Pirinei. Este recunoscută ca resort de schi și paradis fiscal. Destinația noastră de anul acesta este Arinsal, o stațiune mică, apropape de granița cu Spania.

Am plecat la 8 dimineața de acasă cu mașina, am parcat lângă aeroport, ne-am întâlnit cu Adeus și Darius, care erau deja la București. Așteptăm îmbarcarea spre Barcelona.

În timpul zborului Alice nu a mai plâns. A fost uimită de avion, de nori și de un cățeluș care zbura cu noi pe scaunele din apropiere și nu voia să stea în cușca lui.

Am ajuns seara după ora 8 în Arinsal și am urmat instrucțiunile primite pe Whatsapp ca să parcăm mașina, să ne luăm cheile și să ajungem la apartamentul nostru, de la blocul 5 etajul 3.

Micul dejun l-am servit la o patiserie, încă nu am apucat să facem cumpărături. Am început să citim despre Nașterea lui Isus din Evanghelia după Matei. Am citit despre visul lui Iosif, vizita magilor și fuga în Egipt.

Prima zi am schiat în zona Valinord, Arinsal. O pârtie mica dar libera și extrem de frumoasă. Telescaunul urca pe deasupra unui pârâu care cădea pe stânci, când mai lin când mai abrupt, ca o cascadă. Am avut timp să povestesc cu Anna și ca de obicei am vorbit despre univers. Ne întrebam în timp ce admiram munții, dacă mai exista în univers o planeta la fel de frumoasă ca a noastră.

Spre seară am vizitat centrul Andorra la Vella. Un loc frumos dar foarte aglomerat. Am găsit cu greu un loc unde să mâncăm. Restaurantele aici se deschid după ora 8.

Seara, acasă, Darius se juca cu Alice în sufragerie, i-a spus să se ridice în picioare și apoi să meargă și a făcut pentru prima dată trei pași. E a patra oara când asistam la primii pași pe care copiii noștri i-au făcut și bucuria e la fel de mare ca prima data.

A doua zi am ieșit sa alerg de dimineață. Prima zi când am alergat pe zăpada. Răsplata mea a fost bucuria, care mi-a inundat inima. Am alergat prin munți, am ascultat vuietul apelor, foșnetul vântului, am privit zăpada strălucitoare și brazii înalți care mă făceau să mă simt mic.

Am plecat sa schiem la Grandvalira. Am urcat vreo 6 kilometri cu telecabina pana pe vârful muntelui la cota 2500. In zona asta sunt peste 200 km de pârtii. Astăzi m-am jucat eu cu Alice și Violeta a schiat cu Anna. Adeus și Darius au avut în sfârșit pârtii negre pe care să poată sa iși ia porția de adrenalina.

A treia zi dimineața, după mic dejun am plecat spre Barcelona. Vrem să sărbătorim Crăciunul cu Angelica, sora Violetei și familia ei. Am oprit în Portul Marina și am vizitat Acvariul. Am intrat într-o lume plină de viață, diferita de a noastră, cu plante, pești și pinguini. Alice se minuna și se bucura cel mai mult de culoarea și frumusețea peștilor și a plantelor și noi ne minunam împreună cu ea. Seara am oprit la patiseria Bertiz pe care Angelica și Salah au deschis-o în El Vendrell. Am savurat câte un ceai sau ciocolată caldă, am așteptat să închidă patiseria și ne-am întors cu ei spre casă.

E ziua de Crăciun. Am pregătit cadouri sub brad acasă la Angelica și Salah în Segur de Calafell și așteptăm cu nerăbdare, mici și mari deschiderea lor. E o zi însorită și mi-am dorit mult să alerg pe plajă. Am pornit singur de acasă și m-am întâlnit cu fetele pe plajă. Adeus si Darius au ales sa exploreze zona cu ATV-ul lui Salah. Ne-am întors pentru masa de Crăciun cu Paella, mâncare tradițională spaniolă. Am avut timp de discuții la masă și ne-am jucat Double. Seara am pornit înapoi spre Andora. Am plecat de la 20 grade și în trei ore am ajuns la 0 grade.

A cincea zi am dedicat-o schiatului. Am plecat spre graniță cu Franța în stațiunea La Pas de La. Casa. Am trecut pe schi dintr-o stațiune în alta, dintr-un capăt în altul al pârtiilor. Ne-am bucurat de soare și zăpada naturala la înălțime.

Ultima zi, după micul dejun am plecat sa alerg, sa îmi iau rămas bun de la munte. A fost ziua mea de stat cu Alice. Ne-am dat cu sania, am fost în parc, la restaurant și ne-am plimbat mult prin stațiune. Abia aștept sa schiez cu Alice anul viitor.

Povestea noastră a ajuns la final, am pornit la 6 dimineața din Andorra ca să ajungem la Aeroport în Barcelona. Am aterizat la București la ora 17.00 și am luat mașina spre casă. Între timp, zăpada și frigul au ajuns și la Brașov.

A Cry for Ukraine

It is the first time when I flew toward the east. I was a couple of times in Chisinau by car, but now, on a small airplane I crossed over Moldova into Kiev, Ukraine.

A taxi driver was waiting for us at the airport, with a small paper that said “GCE Summit”. He told us “Welcome in Ukraine,” then in a very stressed manner told us that he was being ironic and it is a catastrophe here. An armed “terrorist” was blocking the bridge that crosses the Dnieper River that led to our hotel. We called our colleagues who were already at the hotel and they confirmed this, so we decided to wait in the city center to see what would happen. After dinner, we read the news and noticed that the crazy armed guy was captured and the bridge was re-opened. We called the hotel for confirmation and then called an Uber to drive us to the hotel.

Bakkara Hotel is a big ship on the river. In the lobby I met all of our colleagues from GCE. It is the fourth year that I met with them at the summit, so I felt very well to know each one of them by name, to embrace them, and to ask them how they are doing.

In the morning we walked to the metro and headed toward downtown on Kreschatik street where Marina, our guide, waited for us. She had prepared in advance a description of each site and explained to us with great passion during the tour. She loves her country and fights for freedom and justice. I used some of her descriptions here.

First stop was Independence Square, site of the 2004 Orange Revolution and the Maidan 2014 Revolution of Dignity where over 100 people died. The placed is also called “The Alley of the Heavenly Hundred” in memory of those who died in 2014. I walked through the big pictures from the protest and read the stories written by those who protested and risked their life here in 2014.

Second stop was St. Sophia’s Cathedral . This is the first place in Kiev to be recognized by UNESCO as a World Heritage site, and is famous for frescoes and mosaics that date back to the 11th century. It is in the historical centre of ancient Kiev, and is considered one of the most important sites in the city.

The third stop was Chernobyl Museum, a museum highlighting the Chernobyl Nuclear Disaster of 1986. I was able to get a sense of the tragedy surrounding this event by simply walking through this somber museum. It is a part of Ukraine’s history, and it has affected the lives of virtually every person who lived here. I remembered that I was a little child, playing on the street in the front of my house in Romania, and after the disaster took place, the army came on the street with megaphones and asked us to stay inside the house and to not ude the water from the pipe. We felt like the world had come to an end.

The last stop was Rodina Mat – the Motherland Monument and the Museum of the Great Patriotic War, a very imposing monument, dramatic sculptures, tanks and exhibits, and a WW2 museum lodged at the base of the 62 meter wide statue, and 102 m tall. The amount of both human and material loss suffered by this country was enormous. More than 6 million people perished. The memory of this war and of those who fought and died is honored throughout Ukraine, from the biggest cities to the smallest of villages.

On Monday morning, before I had to go back home I visited The Museum of Famine Genocide from 1933 , called the Holodomor, Death by hunger. The communist party enforced famine on the people of Ukraine, confiscating all their food and properties in late 1932. Millions of people died during the winter and were buried in common places. I walked through the museum, reading the stories of those who survived and I almost started to cry.

“I was eight when the famine hit. The family consisted of six children and my parents. Our parents were farmers. In 1932 all our properties was seized for benefit of the state. This included all our livestock and any food that was held in a house or cellar. They also took all the farm machinery. Even Mother and Father were token and send to jail, because they were against this and protested. Mother was released after a short time, but Father was sent to Siberia where he suffered tremendously and died. It was children job to forge in the forest for plants. We gather dandelion leaves and edible grasses to make soup. We cooked and ate any dead animals that we found. Some people ate their dead relatives. We kept warm by living in one room and we burnt whatever was lying around.”

I realized why most of the people who I met here lost their hope and joy. The war here never ended. They still fight for their country and their land with Russia. Thousands of people died in this war during the last five years, and many continue to die.

I look out of the window from my airplane and I see the clouds. I remember that one day Jesus will return on the clouds and every eye will see Him. On that day justice will be done for this country and those who mourn will be comforted.

Șase zile în Siracusa

De fiecare dată când zbor deasupra norilor, mă gândesc la cuvintele pline de speranță din cartea Apocalipsei: “El vine pe nori și orice ochi Îl va vedea”. Creatorul universului va reveni în dimensiunea noastră, va restaura toate lucrurile la starea lor perfectă și va rămâne pentru totdeauna aici. El va fi Soarele nostru.

Siracusa, Sicilia, este destinația noastră de anul acesta. Un loc așezat pe coasta Mării Ioniene, recunoscut pentru ruinele antice.

Savurez o cafea americană la o cafenea italiană în timp ce așteptăm autobuzul care să ne ducă de la aeroportul din Catania către Siracuza.

Am ajuns la apartamentul nostru unde gazda ne așteaptă cu cheile. Am încercat să ne înțelegem prin semne și câteva cuvinte în română și italiană. Engleza noastră nu avea rost aici.

Alice a fost încântată de pătuțul ei din răchită, așezat pe roți iar Anna de căluțul în care se legăna lângă pătuț.

Am ieșit să vedem împrejurimile. În apropierea noastră era un monument al soldaților africani.

Am plecat spre cel mai apropiat restaurant, Zen&Janico, un restaurant construit pe trei nivele îmbinat perfect în stâncile de pe malul mării. Am servit o pizza la lumina felinarelor, admirând marea, peștii care se adunau în jurul luminii și stâncile care ieșeau din apă ca niște meteoriți căzuți din cer.

În prima zi am ieșit la alergat și am înconjurat insula Ortigia, o insulă legată de Siracusa prin pod. La răsărit era înnourat și soarele, ascuns după nori, iși arunca razele în marea albastră. După câteva minute cerul s-a întunecat, natura s-a dezlănțuit și norii negri s-au descarcat în marea albastră prin fulgerele și tunetele care brăzdau orizontul. Nu știu dacă ploaia era caldă sau eu eram încălzit de la alergare dar m-am simțit foarte bine, un duș răcoritor, bine venit direct din cer, după alergarea de dimineață.

Am plecat la plaja cea mai apropiată, cu câteva șezlonguri și umbrele așezate pe o stâncă. Am coborât în apă pe stânci și am explorat adâncimile folosind ochelarii de apă. Odată scufundat sub apă, o lume nouă se deschide, plină de vegetație prinsă de stânci și bancuri de pești viu colorați.

A doua zi, am plecat cu autobuzul către insula Ortigia. Ne-a prins prânzul, așa că, primul obiectiv a fost un restaurant din centrul insulei, care servea pizza la prânz. Italienii mănâncă pizza doar seara.

Am vizitat Castelul Maniace, construit pe malul mării în anul 1240 de către împăratul Frederick al II-lea. Am fost impresionați de odăile cu pereți din piatră masivă și ferestrele care se deschideau spre mare, dar și de arhitectura și geometria castelului.

A treia zi, am plecat spre Parcul Arheologic Neapolis. Primul obiectiv a fost Arena Romană. M-am așezat pe piatra veche de mai bine de 2000 de ani și mi-am imaginat lupta între gladiatori, cruzimea și sângele care curgea pentru distracția publicului.

Al doilea obiectiv din parc a fost Urechea lui Dionisie. O peșteră artificială în formă de ureche. Sunetele erau amplificate în interiorul ei, de parcă ne aflam în urechea unui uriaș.

Sclavii excavau de aici pietre pe care le foloseau pentru construcția orașului Siracusa.

Al treilea obiectiv a fost Teatrul Grecesc, unul dintre cele mai mari teatre din antichitate. În zilele noastre se organizează aici concerte de muzică clasică. M-am așezat pe bancă și mi-am imaginat că ascult muzică. Concertul a fost extraordinar.

A patra zi,am plecat în excursie cu barca în jurul insulei Ortigia și spre grotele marine, care se deschideau în fața noastră pe masură ce ne apropiam de ele, ca un monstru marin cu gura deschisă.

A cincea zi, am mers la Plaja Aranella. Plajele mari, cu nisip, sunt în afara orașului Siracusa, așa că am folosit taxi ca să ajungem acolo.

Seara, am încercat ceva nou cu băieții, Scuba Diving. Aproape de apartamentul nostru era Anemone Diving Center. Am plecat cu barca spre Tunara și am oprit într-o zonă stâncoasă potrivită pentru scufundări. Ne-am echipat cu costum de scafandru și tuburi de oxigen, am făcut un instructaj simplu, am învățat câteva semne cu care să comunicăm cu instructorul nostru în apă și ne-am aruncat în mare lăsându-ne pe spate de pe marginea bărcii. După câteva minute a venit și instructorul meu, Sebi. La început ținea el butoanele de urcare și de coborâre de la costum. Prima coborâre a fost dureroasă. Mă dureau urechile și simțeam că-mi explodează timpanul. I-am făcut semn instructorului că nu e prea bine, mi-a amintit să mă țin de nas și să suflu ca să mi se desfunde urechile, am făcut asta de câteva ori și durerea însoțită de panică au trecut. Am coborât în adânc aproximativ 8 metri și am început să explorăm lumea nouă. Vegetație și pești colorați de toate soiurile se mișcau în fața noastră. Starea mea de panică și de durere a fost înlocuită de pace, bucurie și uimire. Instructorul mi-a dat butoanele și îmi arăta doar pe unde să merg. Un pește cu un fel de aripi s-a ridicat dintr-un camuflaj perfect format din pietricele albe și a plecat la drum. L-am urmat și el ne-a condus spre o pesteră care se deschidea în fața noastră. Am intrat puțin la gura peșterii, dar instructorul mi-a făcut semn să revin. Probabil acolo era casa peștilor și nu voia să îi deranjăm :). După vreo jumătate de oră de plimbarea în orașul peștilor, instructorul mi-a arătat nivelul oxigenului și mi-a făcut semn că e momentul să ne întoarcem la suprafață. Nu eram sigur dacă a fost un vis sau realitate, dar, oricum, am fost într-o poveste. Peștii au fost gazda noastră și, cu bucurie, ne-au invitat să vedem paradisul lor. Oare așa arăta și lumea noastră înainte ca răul să pătrundă în ea? Oare așa va arăta Noul Pământ? Darius m-a întrebat la întoarcere, de ce nu am mai făcut asta până acum?

Pentru ziua a șasea, ultima zi din vacanța noastră, am planificat o excursie la muntele Etna, unul dintre cei mai mari vulcani activ din Europa. Punctul nostru de întâlnire cu ghidul a fost Piața Stesicoro, lângă amfiteatrul Roman din Catania.

Prima oprire a fost la ferma Oro d’etna, de la poalele muntelui, unde am putut gusta produse locale: miere, vin și ulei de măsline. Ghidul, o doamnă foarte pasionată de munte, vorbea despre muntele Etna, ca despre o persoană, prietena ei. Solul este foarte bogat în minerale și foarte productiv, așa că toate produsele au un gust puțin diferit. Foarte aproape de fermă am putut vedea lava care s-a oprit chiar la marginea satului în urma unei erupții mari din anul 1990.

În urma unei erupții vulcanice rezultă lavă vulcanică, bombe – roci mari care sunt aruncate din adânc – și cenușa vulcanică. Compoziția și culoarea lavei arată anul în care a avut loc erupția.

A doua oprire a fost la Valle Del Bove, o groapă adâncă de 1000 metri și cu diametrul de 10 kilometri formată în urma unor erupții vulcanice din antichitate. Ceața acoperea groapa, așa că am fost nevoiți să vedem câteva poze de pe telefonul ghidului și să ne imaginăm cum arată.

A treia oprire a fost la o peșteră formată de lava vulcanică în urma unor erupții din anii 1700. Am intrat, urmând ghidul care ne-a explicat cum a curs lava acum câteva sute de ani și a format această peșteră.

În final, am ajuns la cota 2000 și am putut face o plimbare prin cratere din antichitate și cratere recente, bombe vulcanice, lava vulcanică și praful vulcanic.

În ultima zi m-am trezit la răsărit să îmi iau rămas bun de la frumoasa Insulă Ortigia. Am alergat în jurul ei și am admirat răsăritul. Apoi am plecat spre Aeroportul Catania cu autobuzul.

Ca orice poveste frumoasă, vacanța noastră a ajuns la un final fericit.
Zburăm deasupra norilor către casa noastră de care ni s-a făcut dor.

Vârful Moldoveanu

M-am trezit cu noaptea-n cap și am spus în grabă rugăciunea lui David: “Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!”. Am pornit cu gașca, pe patru roți, spre Cabana Viștea Mare. După doua ore de mers cu mașina prin întuneric, ceată, orașe, sate și gropi, a început să se crape de ziuă. La răsărit crestele munților au luat foc deodată. La apus încep să se vadă Munții Făgărașului. Ținta noastră este Vârful Moldoveanu. Visez sa fiu la înălțime câteva clipe din viața mea. Mai sus de atât nu se poate în tara noastră.

Am descălecat de pe patrupedele cu roti, nu mai voiau sa meargă prin gropi și bălți, și am pornit la deal pe malul pârâului Viștea, spre refugiul Valea Viștei. Ca de obicei am făcut poza de grup și am spus o rugăciune, fericiți, entuziasmați și odihniți. E momentul să vă prezint, gașca mea, băieții mei! Nouă băieți și o fată curajoasa, Daria!

Fară vreo explicație, Bucuria a inundat inima mea. Natura e într-o mișcare continuă în jurul nostru. Sunetul apei care curge, pasările care cântă, foșnetul frunzelor și mirosul proaspăt de dimineață creează un confort care te invită să te așezi pe o bancă de mușchi. Nu am putut rezista și ne-am așezat puțin. Numai stâncile stau nemișcate și ne invită să pășim pe ele. Pofta de scris a crescut în mine și gândurile încep să se zbată în mintea mea ca o pasăre captivă într-o colivie. Cu greu le țin închise, până găsesc cuvintele potrivite sa le scriu. Apoi simt o eliberare.

Am oprit la refugiul Valea Viștei să ne tragem răsuflarea și să îmbucăm ceva de dimineață. Trei turiști care au înnoptat acolo, iși fierbeau cafeaua pe o piatra mare încălzită la foc. M-am oprit să înfulec dintr-o tufă de zmeura din apropiere și am cules câte puțin și pentru gașcă.

Am pornit din nou la drum și am începute să vedem de aproape crestele muntelui care se înalțau semețe în fața noastră invitându-ne să le escaladăm. Soarele dă să răsară de după ele ca un mire din odaia lui de nuntă. Mergem călăuziți de triunghiul roșu și ne dăm cu părerea care dintre vârfuri este Vârful Moldoveanu. Posibil să fie vârful de după vârfuri, dar rămâne să vedem.

Valea Viștei rămâne în urma noastră și începe urcarea adevărată. Cu sudoarea frunții noastre înaintăm în ritm de dans. Am ajuns pe creasta muntelui și în sfârșit vedem vârful Moldoveanu. Cel mai înalt vârf din țară, aflat la 2544 metri altitudine. Ne odihnim puțin și pornim cu forțe proaspete să ne cățărăm pe stâncile din fața noastră.

Am ajuns la amiaza pe vârful Viștea Mare, am admirat puțin văile, lacurile și crestele munților și am pornit pe ultima parte a traseului, spre Vârful Moldoveanu.

Am ajuns în sfârșit pe Vârful Moldoveanu. M-a cuprins un sentiment de împlinire. Aici oamenii sunt prietenoși, salută și vorbesc cu noi. Am făcut poza de grup, am luat interviuri video, am mâncat și am pornit spre bază.

Un nor des vine spre noi dinspre Valea Viștei. În curând o să fiu cu capul în nori. La întoarcere am avut timp să admir din nou natura de pe valea râului Viștea. Este un loc feeric! Am remarcat în mod special mușchii așezați pe pietre care formează un covor moale și dau senzația că te afli într-o poveste, într-un castel împărătesc. Vă las să admirați castelul și promit să revin cu povestea escaladării următorului Vârf.

O zi pe Piatra Craiului

Am pornit la ora 6 din Brașov spre Zărnești. Am lăsat mașina la Fântâna lui Botorog și am pornit spre Cabana Curmătura prin Prăpastia Zărneștilor, o vale săpata în stânci de un pârâu care curge de mii de ani.

Am ascultat ciripitul păsărilor, curgerea apei, clopotul vacilor, foșnetul frunzelor și am mirosit iarba acoperită de roua dimineții.

Am ajuns la Cabana Curmătura la 8.30. Turiștii abia s-au trezit și serveau micul dejun afara pe terasa. Am pornit mai departe spre vârful La Om prin Șaua Padinei.

Grupului nostru i s-a mai alăturat un câine voluntar de la cabană. Nu a vrut să ne spună cum îl cheamă, asa ca l-am numit Patrocle. A mers înaintea noastră pe traseu, o bună bucată de drum, ca un ghid adevărat.

A început urcușul adevărat. Am făcut pauze invitați de stâncile calcaroase, să ne așezam pe ele, cum se așează un rege pe tronul lui.

Am început sa am acel sentiment puternic ca mă aflu în Casa Tatălui meu, Creatorul. El este gazda și ne invita să fim oaspeții Lui.

Pietrele calcaroase s-au transformat în scări cu trepte formate din stânci ascuțite.

M-am rugat să putem ajunge în vârf. “Du-mă pe stânca pe care nu o pot ajunge caci este prea înaltă ca sa o pot urca.”

Am ajuns la 10.30 pe Șaua Tâmpei și am pornit pe creasta spre vârful Baciului (La Om). Indicatorul ne arata că mai avem 3 ore jumătate.

Pe creastă, mergeam pe o cărare îngusta printr-o pădure de jnepeni. M-am abătut puțin de la cărare și tufele de afine se așterneau sub picioarele mele ca un covor moale.

Un nor negru ne amenința din dreapta. Începem să discutam despre orientare în caz de lipsa de vizibilitate.

În fata noastră se întinde un perete de stânca tăiata cu linii drepte, probabil de șiroaiele de apa care curg când se topește zăpada.

Flori de colț albe, albăstrele, gălbenele și viorele colorează cărarea pietruita. Urmează un perete abrupt dotat cu frânghie. E bine ca mi-am adus mănușile.

Oare ce ne face sa ne simțim mai aproape de Dumnezeu pe vârf de munte? Diferența de nivel, frumusețea locurilor, măreția lor sau liniștea? Dacă ar fi diferența de nivel atunci în avion am avea un sentiment mult mai puternic. Cred că e liniștea, frumusețea, măreția naturii în stare ei originală, așa cum a fost creată, fără modificări, fără urbanizări. E ca atunci când intri într-o galerie de arta, simți prezenta artistului, chiar dacă nu e acolo fizic. Creația lui îl aduce aproape de tine.

Am ajuns la refugiul din Vârful Ascuțit. Un refugiu care poate să găzduiască 5 sau 6 persoane peste noapte sau în timp de furtună.

Am oprit sa mâncam și ne întrebam dacă vom ajunge pe lumina la Fântâna lui Botorog.

Pornim spre vârful La Om cu forte noi. Treptele pe care ne cățărăm, formate din colturile stâncilor, devin tot mai înalte și greu de escaladat. Fiecare vârf pare a fi cel mai înalt, destinația noastră, dar când ajungem pe el vedem un altul mult mai înalt.

O capră neagră admira peisajul puțin mai jos de noi. Două scări se înălțau abrupt în fata noastră, invitându-ne sa le urcăm.

Didi vine din urma și ne întreabă:

  • Ați mai auzit pană acum pe cineva sa urce muntele coborând cu spatele?

După o vreme de mers am înțeles întrebarea lui. Creasta avea urcușuri și coborâșuri abrupte. Didi cobora mereu cu spatele, sprijinit cu mâinile de stânci.

Vârful La Om se vede în fata noastră. Incă câteva vârfuri de traversat și ajungem la destinație.

Punctul culminant al urcării noastre este vârful La Om, cel mai înalt vârf din Piatra Craiului, 2238 metri. Am ajuns la ora 16, am oprit puțin să mâncam și sa facem poze, și am început sa coboram spre refugiul Grindu.

Am coborât crestele abrupte, și am ajuns la refugiul Grind la ora 18.00. Am coborât prin pădure La Table, am întâlnit acolo un cioban care păstea vacile și ne-a asigurat că suntem pe drumul bun și ca ajungem cu ziua la Fantana lui Botorog.

Am ajuns la mașină la 8.30 și am oprit în Râșnov sa mâncam la Restaurantul La Promenada.

Am avut timp să mai corectez și să pregătesc jurnalul de călătorie pentru a putea să fie publicat pe blog și să depănăm împreună câteva amintiri din timpul zilei.

Șapte zile în Franța

Am plecat Miercuri, la ora 3 după amiaza din Brașov spre aeroportul internațional Sibiu. M-am relaxat pe bancheta din spatele mașinii cu Anna în brațele mele și Adeus la volan. Am admirat priveliștea și am încercat sa las în urma stresul acumulat în ultima perioada la birou. Avionul trebuia sa plece spre Paris la 18.35 dar a avut o întârziere de 1 ora și jumătate datorită condițiilor meteo din Germania. Am așteptat în avion tot acest timp, pregătiți pentru decolare.

In final am decolat și zburam deasupra norilor pufoși.

Am aterizat cu întârziere pe aeroportul din Bouveau și am luat Uber pana la hotel. Șoferul era localnic, vorbea greu engleză, destul cât sa ne spună ca are 2 joburi, taxele sunt mari, are o fetița de 3 luni și muncește mult sa poată sa își întrețină familia. Am ajuns aproape de miezul nopții la hotelul Mercure unde ne-am cazat.

In prima zi, Joi dimineața, după micul dejun am început activitatea noastră împreuna. Anul acesta am propus sa facem fiecare povestea vieții noastre. Reflectam la viața noastră, evenimente pozitive sau negative și oameni care ne-au influențat pozitiv sau negativ. Anna a fost captivată și ea, și a început sa deseneze și sa scrie cu pasiune.

Apoi am ales sa vizităm Turnul Effel. După ce am schimbat de 3 ori metroul, am stat de 3 ori la coada la securitate, bilete și lift și am urcat câteva sute de scări, iată-ne în vârf la 300 metri înălțime, admirând Parisul.

Anna a fost supărata de cozile lungi și singurele lucruri de care s-a bucurat au fost că am cărat-o după cap pe scări și ne-am uitat la un filmuleț despre Turnul Eiffel într-o sală multimedia. A fost o zi obositoare și o data ajunși la hotel am căzut cu toții istoviți în somn adânc.

A doua zi, Vineri, am plecat spre Disney Land. Am încercat și eu cu Adeus și Darius câteva Roller Coaster generatoare de adrenalina.

Am intrat în lumea poveștilor pe care le citim cu Anna la culcare. Spre seară Anna nu s-a mai oprit din dansat în noua ei rochie de Tinkerbell.

E o lume imaginara și nu putem rămâne veșnic în ea, asa că am luat metroul și ne-am întors la hotel în lumea reala.

A treia zi, Sâmbătă, ne-am împărțit în doua grupuri. Violeta și Anna au mers în parc iar eu cu Adeus și Darius am pornit spre Muzeul Louvre.

Construit în 1190-1202, Muzeul Louvre a fost inițial o fortăreața care apăra orașul. A fost construită de regele francez Philippe Auguste. Apoi a fost un palat care găzduia atât puterea politica cât și artiști. În 1793 a devenit muzeu.

Nivelul – 1 opt sute de ani de istorie de la fortăreața la rezidenta regală.

Nivelul 0 – Antichități egiptene, orientale și grecești
Marele sfinx.

Statuia zeului Horus.

Faraoni din 1391 înainte de Cristos.

Morminte, cripte și Mumii egiptene.

Păstrare trupului mortului ii garanta acestuia accesul la lumea de dincolo și îl ferea de pericolul de a deveni un spirit călător.
Antichități grecești – Venus din Milo

Nivelul 1 – Pictori italieni
Monalisa

Nivel 2 – pictori francezi
Pavel, predicând evanghelia in Efes. Oamenii au adus cărțile de vrăjitorie și le-au ars in piața. In fiecare an de 1 Mai din 1630 pana in 1707, in catedrala Notre-Dam pictorii decorau catedrala cu o pictura mare cu o tema din biblie. Aceasta pictura a fost prezentată in anul 1649, realizată de pictorul Eustache LE SUEUR.

Seara am mers la Notre-Dame. Am intrat in biserica și am încercat sa ascultam predica preotului catolic. Era in franceza. Am primit un pliant in engleză care explica câte ceva din ce se intampla acolo.

Violeta și Anna au petrecut in parcul Vvillette de lângă hotelul unde am fost cazați. Un parc cu locuri de joaca, spații verzi, canal si vapoare.

A patra zi, Duminica, am plecat cu trenul spre Caen, Normandie. Următoarele 3 zile speram sa putem sa ne odihnim putin pe plaja din Berniere-sur-Mer, Canalul Manecii, care face legătura între Marea Nordului și Marea Celtica.

Am găsit aici o gazdă prietenoasă, care ne-a adus cheia la un apartament frumos decorat, colorat, un coș cu fructe, cafea și mâncare pentru mic dejun BIO.

A cincea zi, Duminica, am continuat să lucrăm la My life Project. Astăzi am vorbit despre visurile noastre. Unul din visurile mele pe termen lung este să vizitez în fiecare an cu familia și mai târziu cu familiile copiilor noștri o țara noua. Dimineața, marea e la reflux și apa se retrage cam 100 metri. Seara e mai potrivit pentru plajă deoarece apa revine spre mal. Am așteptat autobuzul într-un parc, Darius și Anna au făcut cățărători.

Am luat autobuzul spre Musée du Mur de l’Atlantique, la 14 kilomnetri de aparatamentul unde am fost cazați.

Buncărul a fost construit de nemți în timpul celui de al doilea război mondial când au ocupat Franța și făcea parte din Zidul Atlantic. In 1944 a fost cucerit de forțele aliate și soldații nemți ascunși în buncăr au fost arestați.

A șasea zi am continuat activitatea noastră, My life project, într-un parc din apropiere. Am vorbit despre miracole din viața noastră, evenimente și oameni pe care Dumnezeu i-a folosit în mod evident să-și lase amprenta asupra vieții noastre și am rămas pe plajă, o plajă liniștită, un vânt ușor care adia, și puțini oameni prezenți.

A șaptea zi, Miercuri, am pornit spre casă. Am plecat pe jos spre gara din Saint-Aubin-sur-Mer și am luat autobuzul către Caen. Am așteptat o ora trenul, timp în care Adeus au cântat la pianul din gara pentru noi și pentru trecători.

Din Caen am luat trenul spre Paris. În Paris, am luat Uber și am pierdut trenul spre Beauvais, datorită aglomerației din trafic, așa că am continuat cu Uber pâna la Aeroportul din Beauvais.

Ca orice petrecere care ține șapte zile și șapte nopți, și petrecerea noastră s-a terminat. Dacă a meritat sau nu lăsam pe cititori sa judece, noi ne îmbarcăm în avion cu speranța că o sa dormim în noaptea aceasta în paturile noastre de acasă.

Black church

Black Church arises like a giant in the midst of other buildings from the center of Brașov, Romania.  It was built during the 14 – 15 century in Gothic style and it is 89 m long, 38 m wide and 42 m high.

The large-scale building of the church, dedicated to the Holy Virgin Mary, began in 1383. It was supported by the Catholics using letters of indulgence and numerous donations from kings, popes and high clerics. The impressive size, which makes the Black Church the largest church building from the Southeast Europe, was not a result of real need of space, but an expression of political and economic power of the citizens. After Luther’s Reform started in west Europe, the new ideas reached Transylvania too, where they found fertile soil. The people of Brașov were the first in Transylvania who decided to follow a new direction in their faith by implementing the reform.

Johannes Honterus (1498-1549), played an important role as a reformer in Transylvania. He wrote the ‘Booklet of the Reform’ and persuaded the council of Brașov to implement the Reform in the city. In 1544 he was elected as first evangelic parish priest and the church ceased to be a Catholic church and became an Evangelical Lutheran Church.

In 1689 a great fire broke out and the entire town went up in flames. The church burnt down as well. The roof and a large part of the objects from the interior were torched. Due to this fire and the colour of stones after the fire the church was renamed Black Church.

When you enter in the Black Church yard coming from Council Square of Brașov, it is like you go back in time. The pavement is old and you can feel the stones under your feet. If you walk around the Black Church through the church yard,  you can see the old buildings surrounding the Black Church. Two of them belong to the Evangelical Lutheran Church of Brașov. In front of the church stands the evangelic parish house built during the 14 century. In the right part stands the Honterus High School, built in 1541. Between the church and the high school stands the imposing statue of Johannes Honterus, the first Lutheran Evangelical priest and the founder of the school, pointing out with his right hand toward the school and holding in his left hand an open book, that bears the titles ‘Booklet of the Reform’ and ‘School Regulation’. The statue shows us that there is a strong relation between the Reform in Transylvania initiated by Honterus and the school founded by the same person. For Honterus it was not enough to reform the religion of the people but he also reformed the education system and set up the foundation for modern schools in Romania.

The church building is made out of huge stones with no plaster or paint. If you go near the building you can see, touch and smell the stones over which the centuries have passed. On some of the rocks in the northern part of the building rose moss tree. If you look up, you feel small compared to the 42-meters building and 65-meters tower.

The doors are made of old carved wood. When you enter through the door you can see the colour and smell the old wood. If you open or close the door, you can hear the sound of the old hinges and door handles. All the side doors are closed. You can enter just through the biggest door in front of the church building.

Above the main door there is a 65-meter tower with a big clock on the front side. In the tower there are three bells. The big bell weights 6000 kg and was cast in 1858. The middle bell was cast in 1839  and weighs about 1000 kg. The smallest bell weights 250 kg and is dated from 1791. In order to toll the big bell manually, six men were needed. Since 1970 the bells are tolled electrically. The middle bell is tolled in the morning, at noon and in the evening on work days, announcing the services. It also tolls for funerals or danger. You can hear the sound from far away and the sound wears with it the history and the events announced over the centuries.

Once you enter the main door, through the porch, you arrive in the central Nave, the biggest part of the interior building. In the back there are the tailors’ pews decorated with two tables illustrating the ten virtues: Diligence, Hope, Wisdom, Temperance, Chastity, Patience, Generousness, Love, Goodness and Godliness.

If you take a look in the central nave, you can see the pulpit high in the center of the nave. In an evangelical service, the most important element is the sermon. This is why the baroque pulpit is placed high in the center of the church space. Symbolically Moses with the Tablets of the Law bears the pulpit. Above the pulpit there is a roof and on the roof are carved the four evangelists. Above all, it is carved the risen, glorious Christ with a flag in his hand. The staircase to the pulpit is closed by a wooden door, displaying a passage from the Bible, from Jeremiah 1, The Call of Jeremiah.

In order to listen to the sermon and to see the preacher, the members of the congregation sit down. After the reformation the church was filled with benches and pews. The members of the congregation were able to sit in pews, grouped by their guild. The leaders of the city sat in their pews in front of the pulpit. The members of the poor guilds placed theirs pews in the most remote corners of the central nave, far from the pulpit. The place occupied in the church by one member was an image of his guild and social status. The pews are located on margins and the benches in the middle are for visitors or poor members. The benches allow the visitors to face the altar at the beginning of the religious service, afterward turning backward to the pulpit in order to listen the sermon.

As you go toward the altar on the left side you can admire a big oil painting on the wall which represents Honterus reading his “Booklet of the Reform” in front of the council and the group of the One Hundred, on December 26, 1543. This was the decisive moment when the council decided to implement the Reform in Brașov and the church was turned from a Catholic church to an Evangelical Lutheran Church.

The triumphal arch separates the altar from the central nave. Under the triumphal arch there is a bronze baptismal font. It was cast in 1472 and is surrounded by a wrought-iron gate. It is the baptismal where baby children were baptized.

On the right side of the baptismal font, after the triumphal arch, stands the chancel, a place reserved for the priest and the choir. In the middle of the chancel, stands the Altar constructed in 1866. In the middle of the altar there is a big painting which represents Jesus during the sermon on the Mount. On both sides of this painting there are statues representing the four evangelists, two of them on each side. Under the big painting there is a relief which shows the oath of the councilmen on the ‘Booklet of the Reform’ written by Honterus.

Even if Luther preached the salvation through faith only and the priesthood of all believers, the reformed church buildings remained the same with a separate place for clerks and baptismal where baby children continued to be baptized before being able to believe in Christ.

If you turn back, you can contemplate the big organ standing on the gallery at the end of the Nave. The central element of the evangelical worship is the participation of the community in communal singing. The accompanying instrument and the music are very important. The big organ has 3993 pipes and the largest pipes are up to ten meters high. It has 4 manuals of 56 keys, one pedal of 27 keys and 76 steps. The organ was built between 1836 and 1839 and was restored between 1998 and 2001. The big organ is still in use nowadays during the traditional concert held in Black Church and is the main attraction for the visitors.

When I entered the church as a visitor, I paid a ticket. Inside the church it was very cold. They could not heat the building during the winter, because it is too expensive, so the few remnant members of the congregation moved their services in a smaller building.

I was very impressed by the beginning and the history of this church. It was the center of life in the city and the priest was an important man heard by the ruler of the city. I was also impressed that in an orthodox and catholic country Honterus could bring the reformation and all the city was converted to the Evangelical Lutheran creed.

I was very sad to see the fall of the great church. It is a cold and empty building visited by tourists and from time to time there are hosted concerts. But what is the church? Is it a building? In the time of Jesus and the apostles there were no dedicated buildings. They were meeting in homes. The church is the Bride of Christ, is the Body of Christ, is the House of the Lord. It is not a building. It is not a denomination and it is not an organization. It is the people of God from all nations, tribes and languages who have believed in Christ and “washed their robes and made them white in the blood of the Lamb”. This is the church that Jesus said about: “the gates of Hades will not overcome it”.

O săptămâna în viața Corintului

O saptamana in viata Corintului este o carte scrisa de Ben Witherington III, pe care am citit-o recent, dar si o experienta pe care am trait-o alaturi de familia mea.

Ziua 1 – Miercuri, 31 August 2016

img_2109Am plecat din Brasov la ora 9.00, cu trenul spre Bucuresti. Am luat un taxi spre aeroport, am zburat spre Atena, am mers cu trenul la Corint, proprietarul hotelului ne-a asteptat in gara, ne-am cazat la Terra Nostra si am mers pe o plaja in apropiere pentru o baie de seara.

Pe drum am citit cu totii din Faptele Apostolilor 18 despre misiunea lui Pavel in Corint, facand cunostinta cu cateva din persoanajele pe care Pavel le-a intalnit acolo in secolul I.

Aquila si Priscila – iudei exilati din Roma cu care Pavel s-a asociat in afacerea cu corturi.

Crisp- conducatorul sinagogii care a crezut in Isus, el si casa lui.

Galio – proconsul al Ahaiei, despre care istoria ne spune ca a fost proconsul in jurul anului 52 d. Hr.

Am fost uimiti de ospitalitatea gazdei noastre Ioannis. Era foarte incantat ca poate vorbi romana cu noi. A facut Facultatea de Petrol si Gaze la Ploiesti, a lucrat in constructii in Arabia si, acum la pensie, si-a construit un mic hotel in Corint,  unde lucreaza cu unul din baietii lui.

Ziua 2 – Joi, 01 Septembrie 2016

img_2124Dimineata, la micul dejun, am inceput sa citim 1 Corinteni. Ne-am propus sa citim cate trei capitole in fiecare dimineata. Pavel incepe brusc Epistola, abordand problemele care au aparut intre Corinteni: certuri si partide.

Pavel a stat un an si jumatate in Corint lucrand impreuna cu Priscila si Aquila la construirea corturilor si strategia lui a fost una simpla. A propovaduit  „pe Cristos si pe el rastignit” mai intai in sinagoga si apoi in casele celor care au crezut in Isus,  pentru ca astfel credința lor “sa nu fie intemeiata pe ințelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” A abordat pe cei de la marginea societatii “printre voi nu sunt mulți ințelepți in felul oamenilor, nici mulți puternici, nici mulți de vița nobila.”

Am inchiriat masina si am mers sa vedem Corintul Antic. Am urcat pe munte sa vedem ruinele cetatii fortificate. Dupa amiaza ne-am bucurat de soare, valuri si apa forte sarata a Marii Ionice de pe plaja din Corint.

Ziua 3 – Vineri, 2 Septembrie 2016

img_2205Am continuat sa citim 1 Corinteni. Pavel abordeaza problema imoralitatii si a certurilor. Intre Corinteni era un om care se culca cu  sotia tatalui sau si Corintenii se laudau cu asta, probabil se laudau cu libertatea pe care ei o au in Cristos. Intre ei erau oameni care se certau si ajungeau sa se judece la tribunal.

Am mers sa vizitam muzeul si situl argeologic din corintul antic. Am putut vedea cum arata cetatea veche, scaunul de judecata „Bema”, unde Pavel a fost chemat de catre iudei in speranta ca o sa fie judecat si condamnat de catre Galio, proconsul al Corintului. Am vazut de asemenea cum aratau magazinele si atelierele unde probabil Pavel, Aquila si Priscila construiau si vindeau corturi.

Seara ne-am bucurat de apa si vant la lacul Limni Vouliagmenis un lac natural intre munti, alimentat printr-un canal din apa marii.

Ziua 4 – Sambata, 3 Septembrie 2016

img_2170Dimineata am citit din 1 Corinteni 7-9. Pavel raspunde intrebarilor puse de Corinteni despre casatorie,  mancarea jertfita idolilor si dreptul celor care vestesc Evanghelia de a fii platiti, drept de care Pavel nu s-a folosit.

Templul Afroditei, zeita frumusetii si Templul lui  Aesclepius, zeul vindecarii, erau cele mai populate  temple din Corint. Dupa ce vizitatorii aduceau ofranda zeului continuau cu o masa unde fiecare manca ce aducea de acasa, astfel ca unii macau bucate alese pe saturate iar altii ceea ce ramanea. Credinta tuturor era ca zeul sta la masa cu ei. O epigrama din acea vreme spunea: “Din moment ce am fost invitat la masa…de ce nu este aceeasi mancare servita pentru mine ca si pentru tine?…De ce manac fara tine Ponticus, cu toate ca mananc cu tine?”

Seara am vizitat canalul Corint, un canal construit in secolul al XVIII – lea care leaga Golful Corint de Golful Saronic din marea Egee. Vapoarele moderne nu mai pot trece prin acest canal datirita adancimii lui mici, asa ca este folosit in principal in scopuri turistice. Ne-am reintors la lacul Limni Vouliagmenis pentru o plimbare cu Caiac.

Ziua 5 – Duminica, 4 Septembrie 2016

img_2229Dimineata am citit 1 Corinteni 10-12. Pavel vorbeste despre autoritate, idolatrie si darurile Duhului Sfant. “Voi sunteți trupul lui Cristos si fiecare este un madular al lui.”

Am plecat sa vizitam Podul Rio–Antirrio, unul dintre cele mai mari poduri din lume, care leaga Peninsula Penepoleza, orasul Rio, de orasul Antirrio, din Grecia. In apropierea lui ne-am bucurat de plaja, mare, apa sarata si mult soare. In drum spre casa am facut cercetari incercand sa raspundem la intrebarea Annei: Cum a fost construit podul?

 

Ziua 6 – Luni, 5 Septembrie 2016

img_2251Am citit de dimineata 1 Corinteni 13-15. Punctul culminant a fost capitolul 13. Un cantec despre dragostea adevarata. Dupa zile de conflicte mici si caderi la pace, suparari si impacari, asa cum ni se intampla de fiecare data cand mergem in concediu si suntem impreuna 24 ore 7 zile, Pavel ne-a confruntat in mod direct si simplu: “Dragostea este rabdatoare, dragostea este plina de bunatate, nu este invidioasa, dragostea nu se lauda, nu este mandra, nu se comporta indecent, nu-si urmareste propriile interese, nu se supara, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nedreptate, ci isi gaseste bucuria in adevar, suporta totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.”

Personal m-am simtit vinovat și a trebuit sa marturisesc ca de multe ori in aceste zile am cautat interesul propriu si am generat conflicte.

Am plecat spre Atena cu gandul sa vizitam Acropole si sa mergem cu ferry-boat-ul pe insula Aegina.

In locul unde a fost Aeropagul, pe Mars Hill, este o panorama frumoasa, mai ales seara, si o inscriptie care face referire la discursul lui Pavel din Aeropag redat in Fapte 17. Pe insula Aegina ne-am bucurat de mancare buna, plaja, briza, nisip si soare.

Ziua 7 – Marti, 6 Septembrie 2016

img_2313Norii ne-au anuntat de dimineata ca e timpul sa plecam acasa. Totusi mai aveam de vizitat ceva, Teatrul Antic din Epidavros, si de citit ultimul capitol din 1 Corinteni.

Pavel ne aminteate despre darnicie, o ultima recomandare foarte practica: “Cu privire la strangerea de ajutoare … in prima zi a fiecarei saptamani, fiecare dintre voi sa puna deoparte, din ceea ce a castigat”

Teatrul Antic din Epidavros a fost construit in secolul III inainte de Hristos si este renumit pentru acustica buna si forma originala in care s-a pastrat.

Ziua 8 – Miercuri, 7 Septembrie 2016

img_2330In drum spre casa, in gara, in tren, in aeroport, in  taxi, in gara si iarasi in tren am avut timp sa reflectam la experienta noastra din ultimele zile si sa scriu acest articol. In avion am facut eforturi cu toții sa raspundem Annei la intrebarea: Pe ce sta pamantul? A pus aceeasi intrebare si la dus si la intors, in avion. Ne-am straduit sa raspundem, dar se pare ca raspunsul nu a fost satisfacator. Ne ajuta cineva?

Oameni și locuri dragi din Galați

La 18 ani am plecat  cu trenul de la Bistrița spre Galați, cu un geamantan de haine și cărți, lăsându-mi mama cu lacrimi la poartă.galati

Luna aceasta mă voi muta la Brașov împreună cu Violeta și cei trei copii: Adeus, Darius, Anna, dar nu înainte de a împărtăși câteva experiențe, de a mulțumi unor persoane și a vorbi despre câteva locuri care și-au lăsat amprenta asupra mea și a familie mele.

Am cunoscut-o pe Violeta la Galați în 1998, și un an mai târziu ne-am căsătorit. Am primit cadou de la Dumnezeu trei copii care ne-au îmbogățit viața.

Biserica Emanuel a fost din 2003 familia noastră lărgită. Majoritatea prietenilor noștri sunt aici.

Marian ne-a invitat la grupa din casa lui într-un moment dificil din viața noastră. A fost locul în care am învățat despre creșterea copiilor, căsătorie, viața creștină, nu numai teoretic dar și din experiențele împărtășite ale celorlalte familii cu care ne întâlneam săptămânal.

Ștefănică ne-a invitat să facem parte din echipa de misiune de la Tudor Vladimirescu. A fost un loc unde am dăruit din cea ce nu aveam și am dobândit și pentru noi ceea ce dădeam. Am asistat la nașterea bisericii din Tudor Vladimirescu, am văzut cu ochii noștri oameni și familii restaurate. Într-un sat puternic afectat de alcoolism și sărăcie Dumnezeu a ales să restaureze câteva familii, care să poarte lumina Lui. Nu pot să uit dedicarea entuziasmul și dărnicia lui Ștefănică. Uneori lua oameni la ocazie în mașină și banii primiți îi dona copiilor ca să poată merge în tabără.

Mihai a fost preocupat de formarea mea, m-a invitat să fac parte din bordul bisericii, m-a invitat să urmez cursurile de Teologie Pastorală și mi-a recomandat să merg la conferințele European Leadership Forum.

În 2004, Eugen m-a invitat să mă ocup de un grup de tineri care veneau de curând la Biserica Emanuel. Ne-am întâlnit în fiecare săptămână să citim Biblia, să ne rugăm, să mâncăm și să ne jucăm împreună. Am fost martor al transformărilor care Dumnezeu le-a făcut în viața lor, începând cu nașterea din nou și continuând cu restaurarea. Bogdan și Cătălina au făcut parte din acest grup și vor continua ceea ce am început împreună.

Împreună cu Dorin am început să studiem Apologetică creștină. Am format grupe cu tineri atei, agnostici, relativiști, panteiști și creștini și am dezbătut provocându-ne unii pe alții să găsim raționamente pentru credința noastră. Muzeul de istorie Galați a fost un loc în care ne-am întâlnit doi ani la rând vara și apoi am continuat la Centrul Proveritas. Lucrul acesta ne-a provocat să ne vedem neputința în fața provocărilor noii generații, să ne rugăm, să studiem, să participăm la conferințe, și să căutăm moduri relevante de a împărtășii evanghelia noii generații. Sper să fie doar un început al colaborării noastre.

David m-a invitat să fac parte din bordul fundației Cuvântul Întrupat. A fost o ocazie să cunosc comunitatea lor și stilul lor de viață. Este o comunitate autentică, foarte aproape de cea descrisă în Faptele Apostolilor. Ei lucrează împreună, mănâncă împreună, au timp de rugăciune zilnic împreună, slujesc împreună, se sfătuiesc, dau socoteală de viața lor unii altora și au valori comune. Am învățat de la ei, privind viețile lor, ce înseamnă slujirea, simplitatea, smerenia și dărnicia.

Iubesc plimbările cu bicicleta. Am ieșit de multe ori cu Adeus și Darius la lacul Brateș și în pădurea Gârboavele. Locuri minunate, mai ales primăvara când natura revine la viață. Concursul organizat în fiecare primăvară Gârboavele XC a fost un stimulent pentru noi să ne antrenăm mai mult și să terminăm de fiecare dată cursa istovitoare.

Faleza Dunării, Gradina publică, Grădina Botanică și Parcul VIVA sau parcul cu pești cum îi spune Anna, sunt locurile preferate în care ne-am plimbat. Într-o seară de primăvară, mă plimbam cu Violeta și am cerut voie paznicului să ne lase să intrăm în Grădina botanică deși era închisă. Eram numai noi în regatul florilor și al păsărilor.

Restaurantul Ca Jou servește mâncare ca la mama acasă. Gazdele sunt ospitaliere și ambianța este primitoare.

Copii au mers la Grădinița Piticot. Am fost uimit după opt ani, când ne-am întors la aceeași grădiniță cu Anna să văd aceleași educatoare, directoare și îngrijitoare pline de entuziasm și pasiune. Nu am înțeles cum au reușit, în mod normal entuziasmul scade o dată cu trecerea anilor, dar am aflat după ce ne-au povestit despre schimbările ce le-au făcut între timp și noul sistem Montesori pe care l-au implementat.

Biroul și oamenii cu care am lucrat a fost într-o continuă schimbare. Am lucrat ca tehnician hardware la Romlotus, am avut aici colegi care m-au inițiat în știința calculatoarelor. Am lucrat la Forte Company, Banca Unirea, Proinfo, Intelsoft și în final la Softmagazin. Am făcut multe greșeli dar am și învățat multe. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru noua perspectivă pe care mi-a dat-o asupra muncii ca o slujire pentru El și asupra conducerii ca o slujire a semenilor mei. Știu că vor mai trece ani până când tiparele mele comportamentale se vor schimba.

De ce plec la Brașov? Sunt rațional și am căutat câteva raționamente. E centrul țării, deplasările de la firmă care au devenit tot mai dese vor fi mult mai ușor de realizat. Trebuie să recunosc că nu am multe raționamente. A fost pur și simplu un vis al meu și al Violetei și mai târziu a devenit și al copiilor. În luna de miere am fost la Brașov și am numit acest oraș orașul visurilor noastre. Simt nevoia unei schimbări. Simt că această schimbare ar putea aduce un plus în viața noastră ca familie dar și în slujirea noastră. Am avut oportunități și uși deschise pentru această mutare. Am găsit acolo prieteni, biserică, școală pentru băieți, grădiniță pentru Anna, casă și birou pentru noi.