M-am întors din Amsterdam pe 1 Martie. În stânga mea pe avion, călătorea o doamnă care se întorcea din Torino, cu escală la Amsterdam. Am ajuns în țară și prima săptămână am fost bine. Apoi știrile au început să curgă pe telefonul meu ca apa de la robinet. Un caz, două cazuri, trei cazuri și astăzi au ajuns la 82. La fiecare caz am citit să văd dacă apare colega mea de avion. Am numărat zilele, am calculat media la perioada de incubație, la asiatici și la europeni.

Frica m-a cuprins și nu ca de obicei. Am mai avut eu frică de faliment, frică de controlul de la ANAF, frică de polițiștul de la circulație, dar acum frica mea s-a transformat în frig. Citeam o știre și mă lua frigul ca și cum știrea conținea freon. Trebuia să mă bag sub plapumă și apoi mă luau transpirațiile. Mă gândeam cum o să vină să mă salte cu izolanta, cum o să scriu lista cu cei pe care i-am infectat și cum o să rămână fetele singure acasă. Am slăbit trei kilograme în trei zile și pentru prima dată în viață nu am putut să mă bucur de asta. Am început să înfulec câte ceva în plus între mese ca să îmi revin. Mâine fac patrusprezece zile de la călătoria mea și mă simt puțin mai eliberat.

Valul de frică a trecut, am început să îmi adun puterile, am comandat un cățel  pe OLX și  m-am apucat să îi făuresc un așezământ, așa cum se cuvine. 

Numărul infectărilor a crescut zilnic, a ajuns la 123 și de Luni s-a decretat stare de urgență și în țara noastră. Am sunat la cumnata noastră din Torino să o întrebăm cum se descurcă ei și printre altele am întrebat dacă cunoaște pe cineva care a fost infectat. Răspunsul ei a fost că a auzit de cineva de la Milano, dar nu e din cercul lor de prieteni. Un gând s-a instalat în minte mea, diferit de primele. Totul este o conspirație, nu există virus, este doar folosit ca pretext pentru a crea o nouă ordine mondială. Gândul acesta, fără susținere rațională, alimentat de filme de ficțiune, a reușit să readucă în mine stări de panică, frig și insomnii. Am vorbit cu Violeta despre asta, am citit din Biblie și m-am rugat. Dimineață, am mâncat, am băut cafea, m-am jucat cu copiii, am participat la întâlnirea online a bisericii noastre și gândul s-a spulberat ca un balon de aer.

“Trăim vremuri grele, suntem nevoiți să ne spălăm pe mâini, să gătim acasă pentru noi, sa petrecem timp cu propriii copii! In halul acesta o sa ajungem la citit de cărți!” (FB)

Am mers la Metro să mai cumpăr câte ceva pentru cămara noastră. Am stat cam o ora afară la rând și mi-am amintit de copilărie când mama mă trimitea cu sacoșa la magazin să iau pâine, lapte sau parizer. Stăteam câteva ore la rând, timp în care ne distram de minune cu copiii din cartier. Nu știu dacă sunt isteric sau îmi iau măsuri de siguranță, dar am mers cu mănuși în Metro, am venit acasă, mi-am spălat hainele și am făcut duș. 

Astăzi sunt mai optimist, probabil că organismul meu s- a daptat la noul stil de viață. S-ar putea să îmi placă și să îmi doresc să stau mai mult acasă și în vremuri limpezi.

Am întrebat pe prietenii mei și pe colegi, cum putem să ne implicăm în situația asta. Până acum am găsit două idei. Una este să oferim platforma noastră de e-learning și suport pentru cadre didactice care vor să o folosească pentru a lucra de acasă cu copiii. Am postat anunțul pe Facebook, se răspândește repede și aștept să văd cine dorește. A doua idee este să găsim oameni în vârstă care locuiesc singuri și să facem cumpărături pentru ei. Cred că dacă ne implicăm activ cu toții, putem trece mai ușor peste criză. 

Astăzi întâlnirile online au curs una după alta până la 12. Am început să o ajut pe Anna cu activitățile de la școala. Am cerut ajutor învățătorului ei, să știu cum să explic materialele Montessori. Îmi place asta și dacă continui așa o lună, pot  adăuga la CV-ul meu o nouă specializare.

Azi am descoperit o explicație a stărilor mele de frică și rețeta perfectă pentru alungarea ei. 

“În dragoste nu există frică, ci dragostea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are de-a face cu pedeapsa. Cel ce se teme n-a fost făcut desăvârşit în dragoste.” (1 Ioan 4:18)

Dragostea este resursa nelimitată pe care Dumnezeu ne-o pune la dispoziție, e ca un râu de apă vie care curge continuu. Zilele de criză sunt cele mai potrivite pentru a lăsa dragostea noastră să curgă prin gesturi mici sau mari pe care le putem face pentru familie, colegi, prieteni sau vecini. Și curgerea ei oprește frica.