Ne apropiam cu mașina spre casă și am văzut apeluri repetate de la Dani, fratele meu, pe telefoanele noastre. Am știut că ceva s-a întâmplat. Am sunat imediat și am aflat că tata s-a întors de la magazin, cu bicicleta, a ajuns în curte, s-a așezat pe o bancă și inima lui a încetat să mai bată. Am intrat în casă și am izbucnit în hohote de plâns.

Două întrebări răsunau în mintea mea, întrebări pe care le-am pus lui Dumnezeu: De ce există boală, suferință, moarte și despărțire și până când, Doamne

Nu am un răspuns, dar știu că cine crede în Isus, nu va muri niciodată, ci va trece prin moarte la viață.

Isus l-a chemat pe tata să Îl urmeze, din tinerețea lui, de când era un muncitor la pădure în Rebra și el a răspuns chemării Lui.

Tata a mers prin moarte spre viață.

Pentru noi este despărțire, pentru tata este întâlnire, întâlnirea cu Cristos.

Pentru noi este sfârșitul, pentru tata este un nou început.

Pentru noi este durere, pentru tata este odihnă, odihna lui Cristos.

De aceea, astăzi, nu sărbătorim moartea ci viața.

Celebrăm și onorăm o persoană pe care am iubit-o mult, în mod special noi, cei pentru care a fost tată, soț și bunic.

De-a lungul anilor au fost mulți oameni care au avut un impact asupra mea, dar viața tatei s-a vărsat în viața mea și a fraților mei și tata va continua să trăiască prin noi.

Vara, după ce tata venea de la lucru, mergeam pe Valea Jelnei la cosit. Ne întorceam acasă pe înserate. Uneori pe jos, alteori cu o mașină de ocazie. Tata cunoștea mulți șoferi pentru că lucra la un depozit de piese auto. Într-una din seri, unul din șoferi ne-a luat la ocazie și, în timp ce vorbea cu tata, l-a întrebat: Măi Dumitre, da pentru ce muncești atât? Răspunsul tatălui meu, îmi răsună și astăzi în minte: Pentru băieții aștia, ca să-i învăț cu munca.

Tata nu a trăit pentru el, a trăit pentru noi, băieții lui, ca să ne crească pe noi. A suferit cu noi atunci când am eșuat și s-a bucurat atunci când noi am reușit.

Tata ne-a învățat să iubim munca și să muncim cu hărnicie. A fost un exemplu pentru noi. Am lucrat împreună la câmp. Am muncit împreună la cosit, am strâns fânul în căpiță, am semănat și am prășit cartofi, morcovi, ceapă și porumb. Toamna ne întorceam de la grădină cu căruțul încărcat de recoltă, dar mai de preț decât recolta a fost timpul petrecut cu tata, întrebările noastre și răspunsurile pe care le primeam de la tata.

Tata a trăit suficient să-și vadă nepoții și să se joace cu ei. Îi plăcea să se joace cu Flavius și acum s-a dus să fie cu el. În ultima perioadă a petrecut mult timp cu Levi, cu Filip, cu Anna și cu Alice. A fost iubit și dorit de nepoții lui. În luna Mai, a venit cu mama la Brașov să o ajute pe Violeta o săptămână, când eu nu eram acasă. Alice a simțit dragostea lui, l-a îndrăgit și a fost printre puținele persoane cu care a acceptat să se joace și să se plimbe.

De mic, mergeam cu tata și cu mama la Biserică peste pod. Mergeam de două sau trei ori pe săptămână. O dată, mama era bolnavă acasă, am mers cu tata la rugăciune, era o rugăciune specială pentru bolnavi. Ne-am rugat pentru mama, ne-am întors acasă, am continuat să ne rugăm și mama s-a vindecat. Experiența asta a transformat viața mea. Uneori tata venea de la lucru și se ducea la Biserica de peste pod să lucreze la extinderea clădirii. Când comuniștii au venit cu buldozerul să dărâme ceea ce ei au construit, tata a fost acolo împreună cu alte persoane din biserică și au format un zid uman în fața buldozerului.

Când eu aveam 14 ani, părinții mei au găzduit în casa lor grupul Betesda. Acesta a fost locul unde eu am cunoscut pe Cristos și am cunoscut oameni extraordinari care au influențat viața mea în acea perioadă. Tata a rămas parte din această biserică și Joia trecută grupul s-a întâlnit acasă la el. Joi, tata a condus ultima lui întâlnire cu grupul aici pe pământ.

La 18 ani, am plecat de acasă, la Galați. Am făcut multe greșeli atunci, veneam acasă des și povesteam ce s-a mai întâmplat. Tata asculta, întreba și apoi tăcea. Fără să-mi reproșeze nimic. Tata a știut să ne dea drumul, să ne lase să greșim și să ne asumăm responsabilitatea pentru greșelile noastre.

În 2017 am sărbătorit 50 de ani de la nunta părinților. Am putut să îl văd pe tata și mama foarte emoționați și bucuroși. Aveau în față rodul vieții lor. 5 familii și 12 nepoți.

În curtea părinților mei este un nuc. Când eram mic, Dani Pop mi-a adus o nucă de la țară pe care am plantat-o într-un ghiveci și apoi în colțul curții în pământ. Nucul a crescut de-a lungul anilor și a ajuns să fie cât blocul din spatele casei și să aducă rod în fiecare an.

Isus l-a chemat pe tata să îl urmeze, din tinerețea lui, de când era un muncitor la pădure în Rebra și el a răspuns chemării Lui. Când Isus cheamă pe cineva să Îl urmeze, el are în vedere mai multe generații. Noi și generațiile care vor veni după noi, vom continua ceea ce Dumnezeu a început să lucreze prin el. Viața tatei s-a vărsat în viața noastră și va continua să aducă rod prin noi.

Tata și-a sfârșit alergarea. De acum îl așteaptă cununa.

Noi suntem speranța, bucuria și coroana cu care tata se va lăuda înaintea Domnului nostru Isus, care l-a chemat să fie cu El.