Monthly Archives: September 2019

A Cry for Ukraine

It is the first time when I flew toward the east. I was a couple of times in Chisinau by car, but now, on a small airplane I crossed over Moldova into Kiev, Ukraine.

A taxi driver was waiting for us at the airport, with a small paper that said “GCE Summit”. He told us “Welcome in Ukraine,” then in a very stressed manner told us that he was being ironic and it is a catastrophe here. An armed “terrorist” was blocking the bridge that crosses the Dnieper River that led to our hotel. We called our colleagues who were already at the hotel and they confirmed this, so we decided to wait in the city center to see what would happen. After dinner, we read the news and noticed that the crazy armed guy was captured and the bridge was re-opened. We called the the hotel for confirmation and then called an Uber to drive us to the hotel.

Bakkara Hotel is a big ship on the river. In the lobby I met all of our colleagues from GCE. It is the fourth year that I met with them at the summit, so I felt very well to know each one of them by name, to embrace them, and to ask them how they are doing.

In the morning we walked to the metro and headed toward downtown on Kreschatik street where Marina, our guide, waited for us. She had prepared in advance a description of each site and explained to us with great passion during the tour. She loves her country and fights for justice. I used some of her descriptions here.

First stop was Independence Square, site of the 2004 Orange Revolution and the Maidan 2014 Revolution of Dignity where over 100 people died. The placed is also called “The Alley of the Heavenly Hundred” in memory of those who died in 2014. I walked through the big pictures from the protest and read the stories written by those who protested and risked their life here in 2014.

Second stop was St. Sophia’s Cathedral . This is the first place in Kiev to be recognized by UNESCO as a World Heritage site, and is famous for frescoes and mosaics that date back to the 11th century. It is in the historical centre of ancient Kiev, and is considered one of the most important sites in the city.

The third stop was Chernobyl Museum, a museum highlighting the Chernobyl Nuclear Disaster of 1986. I was able to get a sense of the tragedy surrounding this event by simply walking through this somber museum. It is a part of Ukraine’s history, and it has affected the lives of virtually every person who lived here. I remembered that I was a little child, playing on the street in the front of my house in Romania, and after the disaster took place, the army came on the street with megaphones and asked us to stay inside the house and to not ude the water from the pipe. We felt like the world had come to an end.

The last stop was Rodina Mat – the Motherland Monument and the Museum of the Great Patriotic War, a very imposing monument, dramatic sculptures, tanks and exhibits, and a WW2 museum lodged at the base of the 62 meter wide statue, and 102 m tall. The amount of both human and material loss suffered by this country was enormous. More than 6 million people perished. The memory of this war and of those who fought and died is honored throughout Ukraine, from the biggest cities to the smallest of villages.

On Monday morning, before I had to go back home I visited The Museum of Famine Genocide from 1933 , called the Holodomor, Death by hunger. The communist party enforced famine on the people of Ukraine, confiscating all their food and properties in late 1932. Millions of people died during the winter and were buried in common places. I walked through the museum, reading the stories of those who survived and I almost started to cry.

“I was eight when the famine hit. The family consisted of six children and my parents. Our parents were farmers. In 1932 all our properties was seized for benefit of the state. This included all our livestock and any food that was held in a house or cellar. They also took all the farm machinery. Even Mother and Father were token and send to jail, because they were against this and protested. Mother was released after a short time, but Father was sent to Siberia where he suffered tremendously and died. It was children job to forge in the forest for plants. We gather dandelion leaves and edible grasses to make soup. We cooked and ate any dead animals that we found. Some people ate their dead relatives. We kept warm by living in one room and we burnt whatever was lying around.”

I realized why most of the people who I met here lost their hope and joy. The war here never ended. They still fight for their country and their land with Russia. Thousands of people died in this war during the last five years, and many continue to die.

I look out of the window from my airplane and I see the clouds. I remember that one day Jesus will return on the clouds and every eye will see Him. On that day justice will be done for this country and those who mourn will be comforted.

Șase zile în Siracusa

De fiecare dată când zbor deasupra norilor, mă gândesc la cuvintele pline de speranță din cartea Apocalipsei: “El vine pe nori și orice ochi Îl va vedea”. Creatorul universului va reveni în dimensiunea noastră, va restaura toate lucrurile la starea lor perfectă și va rămâne pentru totdeauna aici. El va fi Soarele nostru.

Siracusa, Sicilia, este destinația noastră de anul acesta. Un loc așezat pe coasta Mării Ioniene, recunoscut pentru ruinele antice.

Savurez o cafea americană la o cafenea italiană în timp ce așteptăm autobuzul care să ne ducă de la aeroportul din Catania către Siracuza.

Am ajuns la apartamentul nostru unde gazda ne așteaptă cu cheile. Am încercat să ne înțelegem prin semne și câteva cuvinte în română și italiană. Engleza noastră nu avea rost aici.

Alice a fost încântată de pătuțul ei din răchită, așezat pe roți iar Anna de căluțul în care se legăna lângă pătuț.

Am ieșit să vedem împrejurimile. În apropierea noastră era un monument al soldaților africani.

Am plecat spre cel mai apropiat restaurant, Zen&Janico, un restaurant construit pe trei nivele îmbinat perfect în stâncile de pe malul mării. Am servit o pizza la lumina felinarelor, admirând marea, peștii care se adunau în jurul luminii și stâncile care ieșeau din apă ca niște meteoriți căzuți din cer.

În prima zi am ieșit la alergat și am înconjurat insula Ortigia, o insulă legată de Siracusa prin pod. La răsărit era înnourat și soarele, ascuns după nori, iși arunca razele în marea albastră. După câteva minute cerul s-a întunecat, natura s-a dezlănțuit și norii negri s-au descarcat în marea albastră prin fulgerele și tunetele care brăzdau orizontul. Nu știu dacă ploaia era caldă sau eu eram încălzit de la alergare dar m-am simțit foarte bine, un duș răcoritor, bine venit direct din cer, după alergarea de dimineață.

Am plecat la plaja cea mai apropiată, cu câteva șezlonguri și umbrele așezate pe o stâncă. Am coborât în apă pe stânci și am explorat adâncimile folosind ochelarii de apă. Odată scufundat sub apă, o lume nouă se deschide, plină de vegetație prinsă de stânci și bancuri de pești viu colorați.

A doua zi, am plecat cu autobuzul către insula Ortigia. Ne-a prins prânzul, așa că, primul obiectiv a fost un restaurant din centrul insulei, care servea pizza la prânz. Italienii mănâncă pizza doar seara.

Am vizitat Castelul Maniace, construit pe malul mării în anul 1240 de către împăratul Frederick al II-lea. Am fost impresionați de odăile cu pereți din piatră masivă și ferestrele care se deschideau spre mare, dar și de arhitectura și geometria castelului.

A treia zi, am plecat spre Parcul Arheologic Neapolis. Primul obiectiv a fost Arena Romană. M-am așezat pe piatra veche de mai bine de 2000 de ani și mi-am imaginat lupta între gladiatori, cruzimea și sângele care curgea pentru distracția publicului.

Al doilea obiectiv din parc a fost Urechea lui Dionisie. O peșteră artificială în formă de ureche. Sunetele erau amplificate în interiorul ei, de parcă ne aflam în urechea unui uriaș.

Sclavii excavau de aici pietre pe care le foloseau pentru construcția orașului Siracusa.

Al treilea obiectiv a fost Teatrul Grecesc, unul dintre cele mai mari teatre din antichitate. În zilele noastre se organizează aici concerte de muzică clasică. M-am așezat pe bancă și mi-am imaginat că ascult muzică. Concertul a fost extraordinar.

A patra zi,am plecat în excursie cu barca în jurul insulei Ortigia și spre grotele marine, care se deschideau în fața noastră pe masură ce ne apropiam de ele, ca un monstru marin cu gura deschisă.

A cincea zi, am mers la Plaja Aranella. Plajele mari, cu nisip, sunt în afara orașului Siracusa, așa că am folosit taxi ca să ajungem acolo.

Seara, am încercat ceva nou cu băieții, Scuba Diving. Aproape de apartamentul nostru era Anemone Diving Center. Am plecat cu barca spre Tunara și am oprit într-o zonă stâncoasă potrivită pentru scufundări. Ne-am echipat cu costum de scafandru și tuburi de oxigen, am făcut un instructaj simplu, am învățat câteva semne cu care să comunicăm cu instructorul nostru în apă și ne-am aruncat în mare lăsându-ne pe spate de pe marginea bărcii. După câteva minute a venit și instructorul meu, Sebi. La început ținea el butoanele de urcare și de coborâre de la costum. Prima coborâre a fost dureroasă. Mă dureau urechile și simțeam că-mi explodează timpanul. I-am făcut semn instructorului că nu e prea bine, mi-a amintit să mă țin de nas și să suflu ca să mi se desfunde urechile, am făcut asta de câteva ori și durerea însoțită de panică au trecut. Am coborât în adânc aproximativ 8 metri și am început să explorăm lumea nouă. Vegetație și pești colorați de toate soiurile se mișcau în fața noastră. Starea mea de panică și de durere a fost înlocuită de pace, bucurie și uimire. Instructorul mi-a dat butoanele și îmi arăta doar pe unde să merg. Un pește cu un fel de aripi s-a ridicat dintr-un camuflaj perfect format din pietricele albe și a plecat la drum. L-am urmat și el ne-a condus spre o pesteră care se deschidea în fața noastră. Am intrat puțin la gura peșterii, dar instructorul mi-a făcut semn să revin. Probabil acolo era casa peștilor și nu voia să îi deranjăm :). După vreo jumătate de oră de plimbarea în orașul peștilor, instructorul mi-a arătat nivelul oxigenului și mi-a făcut semn că e momentul să ne întoarcem la suprafață. Nu eram sigur dacă a fost un vis sau realitate, dar, oricum, am fost într-o poveste. Peștii au fost gazda noastră și, cu bucurie, ne-au invitat să vedem paradisul lor. Oare așa arăta și lumea noastră înainte ca răul să pătrundă în ea? Oare așa va arăta Noul Pământ? Darius m-a întrebat la întoarcere, de ce nu am mai făcut asta până acum?

Pentru ziua a șasea, ultima zi din vacanța noastră, am planificat o excursie la muntele Etna, unul dintre cei mai mari vulcani activ din Europa. Punctul nostru de întâlnire cu ghidul a fost Piața Stesicoro, lângă amfiteatrul Roman din Catania.

Prima oprire a fost la ferma Oro d’etna, de la poalele muntelui, unde am putut gusta produse locale: miere, vin și ulei de măsline. Ghidul, o doamnă foarte pasionată de munte, vorbea despre muntele Etna, ca despre o persoană, prietena ei. Solul este foarte bogat în minerale și foarte productiv, așa că toate produsele au un gust puțin diferit. Foarte aproape de fermă am putut vedea lava care s-a oprit chiar la marginea satului în urma unei erupții mari din anul 1990.

În urma unei erupții vulcanice rezultă lavă vulcanică, bombe – roci mari care sunt aruncate din adânc – și cenușa vulcanică. Compoziția și culoarea lavei arată anul în care a avut loc erupția.

A doua oprire a fost la Valle Del Bove, o groapă adâncă de 1000 metri și cu diametrul de 10 kilometri formată în urma unor erupții vulcanice din antichitate. Ceața acoperea groapa, așa că am fost nevoiți să vedem câteva poze de pe telefonul ghidului și să ne imaginăm cum arată.

A treia oprire a fost la o peșteră formată de lava vulcanică în urma unor erupții din anii 1700. Am intrat, urmând ghidul care ne-a explicat cum a curs lava acum câteva sute de ani și a format această peșteră.

În final, am ajuns la cota 2000 și am putut face o plimbare prin cratere din antichitate și cratere recente, bombe vulcanice, lava vulcanică și praful vulcanic.

În ultima zi m-am trezit la răsărit să îmi iau rămas bun de la frumoasa Insulă Ortigia. Am alergat în jurul ei și am admirat răsăritul. Apoi am plecat spre Aeroportul Catania cu autobuzul.

Ca orice poveste frumoasă, vacanța noastră a ajuns la un final fericit.
Zburăm deasupra norilor către casa noastră de care ni s-a făcut dor.