Despre mărturisire

vinovatieTe-a mustrat vreodată conștiința cu privire la o faptă pe care ai făcut-o, o vorbă pe care ai rostit-o sau un gând pe care l-ai avut? Te-a mustrat vreodată conștiința cu privire la o faptă pe care nu ai făcut-o și trebuia să o faci sau o vorbă pe care nu ai rostit-o și trebuia să o rostești?

Dacă da, înseamnă că umbli în lumină, adevărul este în tine, conștiința ta este vie.

“Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri, și adevărul nu este în noi.” (1 Ioan 1:8)

Dacă nu, te înșeli. Adevărul nu este în tine, nu umbli în lumină, conștiința ta a fost înăbușită. Adevărul a fost înăbușit de nelegiuirea ta, de păcatul tău.

Tendința noastră firească este să ascundem păcatul, greșeala noastră, să nu o scoatem la lumină, să o mușamalizăm sau să o justificăm comparându-ne cu alții.

Las că nu a fost așa de grav. Toată lumea face la fel. Vecinul meu a procedat la fel. Am fost constrâns de împrejurări.

Când ne comparăm cu standardul pe care Isus l-a fixat „Fiți perfecți după cum Tatăl vostru din ceruri este perfect” (Matei 5:48) este o singură rugăciune pe care o putem face, rugăciunea vameșului din templu: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13)

Consecințele tăcerii, ascunderii păcatelor noastre, mușamalizării lor, acoperirii lor, sunt devastatoare:

Neliniște interioară: „Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.” (Psalmul 32)

Atrofierea conștiinței: “Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.” (Romani 1:28)

Legalism, spirit critic, judecarea altora: începi să vezi foarte bine “paiul din ochiul fratelui tău și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău” (Matei 7:3)

„Și crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârșesc astfel de lucruri, și pe care le faci și tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?” (Romani 1:28)

Numai creștinismul oferă o soluție viabilă la problema conștiinței și a vinovăției.

Mărturisirea este un proces dureros, implică schimbare, smerenie, dar aduce eliberare, pace și fericire.

Uneori mărturisirea este între noi și Dumnezeu: „Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” (Psalmul 32:5)

Alteori mărturisirea implică să reparăm relații rupte. “Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.” (Matei 5:23)

Alteori este un proces și necesită vindecare, avem nevoie de un prieten de încredere care să ne sprijine: “Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16)

În toate situațile „El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.”(1 Ioan 1:9) Singura condiție este mărturisirea. Acest lucru este posibil pentru că „avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” (1 Ioan 2:1)

Anunțuri

Creier în flăcări!

Aș sta liniștit la birou să îmi văd de treabă, dar nu mai pot. brain_on_fireAm o neliniște, o tulburare, un simț profund al datoriei. Mă gândesc la copiii mei care mă vor întreba într-o zi: ai făcut tot ce se putea face?

Dacă da atunci de ce după două zeci și cinci de ani de la revoluție:

Școala toarnă cu găleata informație în noi și apoi ne dă diplomă de șomeri masteranzi?
Profesorii de la facultate ne trec examenele doar după ce facem chetă și le plătim?
Medicul de la spital se uită la noi doar după ce îi furișăm plicul cu bani în buzunarul halatului?
Străzile pe care mergem cu mașina sunt pline de gropi? Aici Anna, fetița mea de 3 ani, a identificat și o parte pozitivă: „Tati ne învață să sărim ca iepurașul!”
Aleșii noștri continuă să fure fără frică și DNA nu mai face față cu dosarele?

Și lista ar putea continua…

Îmi iubesc țara. Aici m-am născut. Am stat la coadă la salam, la pâine, la ulei. Am presărat flori pe covorul pe care a trecut Ceaușescu cu Elena. Eram îmbrăcat în pionier. Am purtat mândru uniforma de pionier deși m-au gradat în tura a doua. Tovarășa învățătoare nu i-a lăsat pe colegii mei să mă aleagă comandat de grupă că eram de altă religie. Comuniștii ne-au luat pământul și am lucrat la CAP. Jumate din recoltă era a noastră jumate le-o dădeam lor. Tata a mers în audiență la primar ca să ceară un frigider. Ni s-a stricat în plină vară. Nu pot uita bucuria ce ne-a cuprins pe toți când noul frigider Fram a fost instalat în hol. Ascultam Europa libera la radio! După revoluție ne-am cumpărat o mașină și frații mei mă așteptau să vin de la la școală ca să o împingem să pornească. Făceam o tură cu ea până în vârful dealului Dumitrei și acolo fierbea motorul. Așteptam să se răcească și apoi veneam înapoi.

În ce altă țară aș fi avut parte de astfel de experiențe?

Stau și mă întreb de ce acum sunt așa de neliniștit?

Pentru că după revoluție au furat bucată cu bucată întreprinderea unde lucra tata și mama și apoi i-au trimis în șomaj. Și asta a fost soarta multor întreprinderi din țara noastră.

Pentru că acum trei ani, după ce Violeta a născut a avut ceva complicații și doctorul de gardă nu a vrut să stea de vorbă cu mine decât după ce i-am furișat 300 de lei în buzunarul de la halat. M-am simțit mizerabil pentru că în 2003 mi-am promis mie, prietenilor și lui Dumnezeu că nu voi mai da șpagă.

Pentru că am asistat cum guvernul României a fost batjocorit de Dan Diaconescu și Gruia Stoica cu ocazia încercării de privatizare a două mari companii: Oltchim și CFR Marfa. Ba că au banii, ba că nu îi au, uite sacu cu bani, eu și poporu, uite garanția nu e garanția. Și în tot acest timp familiile angajaților de acolo așteptau să primească salariu ca să își cumpere de mâncare.

Pentru că deschid televizorul să ascult actualitățile și am impresia că în țara noastră singura instituție care mai funcționează este DNA.

Pentru că mase de oameni sunt păcăliți cu pomeni electorale: ba că le-a mărit pensia, ba că le-a redus impozitul, ba că le dă un pix, o găleată, un tricou, o sacoșă cu mâncare… și uite așa românia e colorată cu roșu și sărăcia crește.

Pentru că am votat cu PNL în 2009 și după primul tur s-au aliat cu PSD. Acum când votez mă întreb mereu: oare mă vor trăda?

Nu știu de ce, dar sunt neliniștit. Simt că îmi ia foc creierul. Aș vrea să fac ceva pentru țara mea. Ceva de care să fiu mândru peste ani când le voi povesti copiilor și nepoților mei. Mărturisesc că nu știu ce. Să ies în stradă? Să postez pe Facebook? Să scriu pe blog? Să mă fac activist? Să plec din țară? Să stau liniștit? Ce mă sfătuiți?