De ce sărbătorim Învierea?

Spread the love

De ce acest eveniment istoric este unic?
De ce are și astăzi impact asupra omenirii si asupra vieților noastre?
De ce este si astăzi atât de controversat?

jesus_tomb270309_01Dacă n-a înviat Hristos:

Propovăduirea lui Petru în ziua cinzecimii ar fi fost zadarnică și miile de oameni care au devenit ucenici ai lui Isus în acea zi au fost înșelați.

Propovăduirea lui Pavel în Corint, Atena și Roma ar fi fost zadarnică și sutele de Biserici înființate în acea vreme nu ar fi fost altceva decât locuri în care oamenii pierdeau timpul și se înșelau unii pe alții.

Propovăduirea noastră astăzi, închinarea de duminică dimineața, studiu biblic din grupele mici și predicile pe care le ascultam ar fi fără rost, pierdere de timp.

Credința creștină are la baza acest adevăr: Învierea lui Isus Hristos, eveniment istoric care a avut loc in Ierusalim in secolul I. Fără acest adevăr credința noastră este zadarnica.

Apostolii afirma că au scris despre “ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre”. Daca învierea lui Isus nu ar fi avut loc, ei ar fi fost martori mincinoși.

Noi astăzi mărturisim Pe Hristos cel înviat, cu care ne-am întâlnit, care ne-a schimbat viața si cu care avem o relație. Daca învierea lui Isus nu ar fi avut loc, noi suntem martori mincinoși.

Amintiți-vă de ziua in care v-ați mărturisit păcatele și Isus cel înviat din morți v-a iertat. In loc de vinovăție si condamnare ați experimentat pace și bucurie. Dacă învierea lui Isus nu ar fi avut loc, atunci nu ar fost decât o stare emoționala indusa și am fi încă sub povara păcatelor noastre.

În fata mormântului rece, când pământul este aruncat peste sicriul celor dragi noua care au adormit in Hristos, singura mângâiere pe care o avem este că Hristos a înviat și ei vor învia! Daca Hristos nu a înviat atunci Cei ce au adormit în Hristos sunt pierduți.

Când abia începem să cunoaștem câte ceva din tainele Universului și din măreția Creatorului, când începem sa iubim cu adevărat si să simțim iubirea celui care ne-a creat, trupul nostru începe sa slăbească și ne pregătim de trecerea in veșnicie. Daca viața s-ar termina la mormânt cunoașterea și iubirea nu ar fi posibile!

Fără înviere viața este lipsită de semnificație “un fir de iarba care astăzi este și mâine se usucă”, fără semnificație nu există împlinire. Fără împlinire nu există fericire. Dacă Hristos nu a înviat, am fi cei mai nenorociți dintre oameni.

Dar Hristos a înviat!

  • Propovăduirea este de folos!
  • Credința este de întemeiata pe Adevăr!
  • Suntem martori de încredere, mărturisim despre ceea ce am văzut cu ochii noștri, am pipăit cu mâinile noastre.
  • Păcatele ne-au fost iertate, nu mai exista vinovăție și condamnare.
  • Cei dragi noua care au adormit în Hristos sunt mântuiți si ii vom revedea.
  • Trupurile noastre muritoare vor învia.
  • Suntem cei mai fericiți dintre oameni.

(1 Corinteni 15)

3 thoughts on “De ce sărbătorim Învierea?

  1. Pingback: De ce oare?! | Amintiri din studentie

    1. Adrian Buhai Post author

      Claudiu, ma bucur sa te aud, chiar daca ma critici. Te deranjeaza titlul, textul din 1 Corinteni 15 sau interpretarea?
      Adi

      Reply
  2. claudiuvdobra

    Exista o inconsecventa intre ce iti propui si ce tratezi. Putea-ai spune: Si daca n-ar fi inviat?! si atunci puteai vorbi despre “marturia falsa a apostolilor” sau De ce sarbatorim Pastele? si atunci puteai vorbi despre moarte, inviere, mantuire, martori mincinosi si adevarati etc etc etc. Insa cand scrii “De ce sarbatorim Invierea?” si vorbesti despre altceva atunci semnifica ca nu raspunzi la intrebare (chiar daca tangential te legi de inviere), ci faci cu totul altceva (iti inseli cititorul, spre exemplu). Mai mult, introduci elemente care nu au nimic una a face cu alta: inviera si iertarea pacatelor sau vorbesti despre invirea trupurilor fara sa explici de ce este necesar, important ca ele sa invieze, desi lasi impresia ca crezi ca fara inviere n-ar exista viata dupa moarte (din nou o tratezi ca axioma). In concluzie, articolul nu reuseste sa raspunda la intrebare propusa, cel mult naste noi intrebari pe care le ignora ca si cum toata lumea intelege sau cunoaste de la sine (i.e. inviera trupurilor).

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *