Cine sunt?

Text: Ioan 3:1-6
Cine sunt?
Comportamentul este determinat de propria imagine despre sine (identitate).

Scopul nostru este să conștientizezăm care este identitatea noastră în Hristos și să trăim viața conform adevăratei noastre identități. 

1.  Cine sunt? 

Cine era Nicodim?

–          Fariseu – membru al celui mai important  și influent partid religios și politic al Iudeilor din vremea lui Isus. Fariseii erau stricti si zelosi in a respecta legea vechiului testament si alte numeroase traditii. Ei credeau in ingeri si invierea trupului.

–          Conducător al iudeilor – membru al Sanhedrimului, cel mai inalt forum legal, legislativ si juridic al Iudeilor din acea vreme

Cine este Isus?

Nicodim îl recunoaște ca un Învățător venit de la Dumnezeu  datorită semnelor pe care le face.
Isus se prezintă pe Sine lui Nicodim ca fiind mai mult de atât.

–          Cel ce s-a pogorât din cer (v.13)

–          Fiul omului care este în cer (v.13)

–          Fiul lui Dumnezeu (v.17)

–          Mântuitorul lumii (v.17)

–          Lumina lumii (v.19)

Cine era Pavel?

Isus îi spune lui Nicodim Trebuie să vă nașteți din nou, să își schimbe identitatea. Același lucru  îi cere și lui Saul pe drumul Damascului:

In Filipeni 3:5 aflăm că Pavel era:
naționalitate
   – din neamul lui Israel
   – din seminţia lui Beniamin
religie
    – tăiat împrejur a opta zi
orientare politică și religioasă
    – fariseu
meserie
   – prigonitor al bisericii
Mai știm despre Pavel că era:
   – cetățean roman
   – făuritor de corturi

După nașterea din nou Pavel spune că toate acestea le socotește ca un gunoi față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos.

Pavel cel născut din nou se prezintă pe sine la începutul epistolelor ca fiind:

–          rob al lui Isus Hristos

–          chemat să fie apostol

–          pus deoparte să vestească Evanghelia lui Dumnezeu

Cine sunt eu? Cum mă prezint atunci când intru prima dată în contact cu cineva?

–          Tată

–          Mamă

–          Fiu

–          Fiică

–          Prieten

–          Coleg

–          Vecin

–          Doctor

–          Instalator

–          Constructor

–          Student

–          Om de afaceri

–          Pastor

–          Membru la Biserica Emanuel
Dacă sunt tata, atunci scopul meu este să imi vad copiii asezati la casa lor, căsătoriți, și cu o meserie buna.
Daca sunt om de afaceri, atunci scopul meu este succesul măsurat in venituri, numar de angajati, numărul de clienți.
Daca sunt doctor, atunci scopul meu este succesul măsurat în recunoastre din partea spitalului pentru care lucrez, carieră, salariu, număr de pacienți.

Dacă sentimentul identității vine din ceea ce facem, atunci scopul nostru va fii să fim prosperi, în control, la putere, oameni importanți, respectați. Viața poate să devină o experiență golită de bucurie, pentru că niciodată nu vom fii suficient de prosperi, în control, importanți, respectați.

Care este noua mea identitate în Hristos

– rob al lui Isus Hristos, chemat să fiu tatăl lui Adeus și Darius, pus de o parte pentru ca să fac din ei ucenici ai lui Hristos
– rob al lui Hristos, chemat să conduc o afacere, pus de o parte să fac afaceri pentru Gloria lui Dumnezeu
– rob al lui Hristos, chemat să fiu doctor, pus de o parte să practic această meserie pentru Gloria lui Dumnezeu

Care este adevărata mea identitate? Cine sunt eu? Comportamentul meu este determinat de propria imagine despre sine.

2. Care este diferența?

“Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh.”

Ce este născut din pisică șoareci mănâncă. Comportamentul meu este determinat de identitatea mea. Creștinismul nu este un set de reguli care trebuie respectate pentru a fi mai buni ci este o schimbare de identitate, nastere din nou.

Ce este născut din carne Ce este născut din Duh
Independent de Dumnezeu Dependent de Dumnezeu
Viață biologică temporară Viață spirituală veșnică care începe la nașterea din nou
Morț în greșelile și în păcate Viu în Hristos, numele scris în cartea vieții, Hristos locuiește în mine
Păcătos Sfânt aflat într-un continu proces de sfințire
Condamnat veșnic Moștenitor împreună cu Hristos


Lista ar putea continua:
– sunt sarea pământului și lumina lumii
– sunt rânduit să aduc roadă
– sunt Templu al Duhului Sfânt
– sunt Copil al lui Dumnezeu
– sunt rob al lui Hristos
– sunt mădular al Trupului lui Hristos
– sunt cetățean al Împărăției lui Dumnezeu
– Împărăția lui Dumnezeu este în mine

„Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.”

Împărăția lumii Împărăția lui Dumnezeu
Împărățiile lumii sunt pentru o vreme
(Imperiul Babilonian, Imperiul Roman, Dictatura comunistă, ONU, NATO, UE)
Împărăția Lui este o împărăţie veşnică
Împărățiile lumii au granițe Împărăția lui Dumnezeu este oriunde se găsește cineva care face voia Lui
Împărățiile lumii sunt guvernate de legi imperfecte Împărăția Lui Dumnezeu este guvernată de legi veșnice
Împărățiile lumii sunt guvernate prin teamă, nedreptate, război Împărăția lui Dumnezeu este guvernata de dargoste, dreptate, pace şi bucurie
Împărățiile lumii sunt materiale Împărăția lui Dumnezeu este spirituală

Care este identitatea mea în Hristos? Trăiesc viața conform adevăratei mele identități?

3.  Care sunt implicațiile?

Comportamentul este determinat de propria imagine despre sine (identitate)

“să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu… El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui.” (Coloseni 1:13)

“Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.
Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.” (Ioan 3:20-21)

Viața noastră este o continuă provocare:
– să nu minți
– să nu furi
– să nu preacurvești
– să iubești pe vrășmașul tău
– oamenii să vadă faptele tale și să dea slavă lui Dumnezeu
Toate acestea sunt imposibilile daca nu ne-am schimbat identitatea “ce este din carne este carne”  și sunt posibile dacă ne-am schimbat identitatea, suntem născuți din nou, Duhul Său este în noi.

Anunțuri