Monthly Archives: November 2009

Marturisirea

SCOP: Ascultatorii să mărturisească pe Hristos ori de cate ori au ocazia.

Ce este mărturisirea?

De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. (Matei 10:32,33)

Sunt oare atat de importante vorbele, cuvintele?

“Nu ajunge să crezi cu inima, ni se cere o declaratie publică. Nu-s puse in discutie numai oarecari cuvinte şi formule…Mărturisirea cu glas puternic e altceva. E totuna cu o luare de atitudine, cu adoptarea unei ţinute, cu vădirea fiinţei noastre lăuntrice, arătând cine suntem, de ce parte suntem, unde ne situăm, ce hram purtăm, ce căutăm pe acest pământ, ce sens dăm prezenţei noastre în lume, cum ne definim” (Nicolae Steindhardt)

La polul opus mărturisirii este lepădarea de Hristos. Astăzi nu suntem ameninţaţi cu moartea si chinuri, cum au fost ameninţaţi înaintaşii noştri, nu ni se mai cer public acte de apostazie şi lepădare de Hristos. Asta nu înseamnă că nu există şi acum lepădarea de Hristos.

Ne lepădăm de Hristos ori de câte ori cineva ia în deşert Numele Domnului nostru Isus Hristos si noi tăcem.

Ne lepădăm de Hristos ori de câte ori avem ocazia să prezentăm Evanghelia cuiva şi noi tăcem.

Acum patru ani eram la Brasov la scoala si un profesor la finalul lectiei ne-a spus o poveste frumoasă despre Maica Tereza. O poveste care normal, avea de a face cu Dumnezeu. Si a incheiat povestea şi lecţia afirmând că “Dumnezueu suntem fiecare din noi”. Si eu am tăcut şi am ieşit din clasă, la fel ca toţi ceilalţi colegi ai mei. Când mi-am dat seama de asta am incercat să ma scuz in mineta mea, era profesor iar eu elev, era o clasa de colegi pe care ii cunosteam foarte putin, era sfarsitul orei, oamenii se grabeau sa plece, dar nu a functionat, a trebuit sa recunosc greseala si sa imi cer iertare pentru ca m-am lepadat de Hristos.

 O biserică de “sfinţi tăcuţi” a căror glas nu se aude în comunitatea în care trăiesc, este o biserică care s-a lepădat de Hristos.

De ce să mărturisim?

Dragostea pentru Dumnezeu si ascultarea de poruncile Lui

“Dacă mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15)

“Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.” (Marcu 16:15,16)

“Evanghelizarea este proclamarea veştii bune a mântuirii tuturor oamenilor, având drept scop convertirea lor la Hristos şi integrarea lor în Biserica locală”

Păstorul cel bun nu s-a dus să spună oii pierdute care este drumul spre turmă. El a luat oaia pe umeri, şi a adus-o în turmă. Evanghelizarea unui om se termină atunci când el este integrat într-o biserică, mădular în trupul lui Hristos.

 Dragostea faţă de oameni

Isus a fost numit prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. El stătea la masa cu ei. Noi fugim de ei, ii respingem pentru ca nu sunt ca noi. Eram intr-o grupa de studiu si o persoana nou venita a avut curajul sa ne ceara sa ne rugăm pentru el să poată să se lase de fumat. Reacţia unora dintre noi a fost ca cea a fariseilor si a carturarilor.

Pare ridicol astazi sa te duci in bar sa stai la masa cu betivii, sa stai de vorba cu prostituate sau homosexualii pe strada. Sa stai de vorba cu talharii, hotii sau curvarii lumii acesteia dar sa ii chemi la tine acsa sau la grupa e si mai ridicol. Desi nu declaram acest lucru, noi ne-am inchis casele pentru astfel de oameni. Primim la masa doar pe sfinti. Grupele noastre s-au transformat in cluburi, unde ne simtim bine, impreuna cu cei ce sunt ca noi, daca vin oameni diferiti, ne incomodeaza, vorbesc diferit, se imbraca diferit si nu da bine sa fim vazuti in prezenta lor.

Intelegerea situatiei in care se află cei pierduţi

Si facem acest lucru pentru ca nu constientizam situaţia disperată în care se află astfel de oameni.

Hudson Taylor, relata într-o biserica din Anglia despre un tovarăş de călatorie care a căzut peste bordul unei ambarcatiuni cu care se indrepta spre orasul Sanghai, China. El zareste in apropiere niste marinara cu mrejele, oamenii de care avea nevoie pentru salvarea prietenului sau. Striga la ei din rasputeri cerandu-le sa il salveze pe pritenul lui, iar acestia ii raspud ca sunt foarte ocupati cu pescuitul. Le promite ca le plateste si acestia incep sa negocieze cu el, si intr-un tarziu accepta sa salveze omul pentru bani. Omul a fost scos afara din apa, dar prea tarziu. Toate eforturile lui Taylor de a-i reda respiratia au fost zadarnice.

Audienta a fost cuprinsa de indignare si toti de acolo au condamnat indiferenta nesimtitoare a pescarilor. Taylor continua intrebând: Este trupul deci mult mai valoros decat sufletul? Noi condamnam astfel de oameni, sunt vinovati de moartea omului, ar fi putut sa il salveze si nu au facut-o. Cum ramane insa cu milioanele de oameni pe care noi ii lasam sa piara, si asta pentru eternitate?

Cum mărturisim?

Mesajul Evangheliei e unul singur, şi rămâne în picioare peste veacuri. El este prezentat pe scurt de apostolul Pavel in 1 Corinteni 15 astfel:

„Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut. V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie.”

Mesajul evangheliei trebuie sa include si marturia personala. Nu poti vorbi despre un  Hristos pe care nu il cunosti si nu poti prezenta o evanghelie care nu ti-a transformat viata.

Metodele de comunicare a mesajului Evangheliei difera. In functie de epoca in care traim si oamenii carora ne adresam.

Am putea sa ne uitam putin la metodele folosite de noi ca si biserica:

–       Campanii de evanghlizare (evanghelizari tip restaurant, evanghelizare clasica, concerte de crăciun)

–       Evanghelizare in grup (grupe deschise)

–       Evanghelizare personala

–       Evanghelizare prin internet

–       Evanghelizare prin stiulul de viata

In Evanghelia dupa Ioan, capitolul 4 ne este prezentat modul in care Domnul nostrum Isus Hristos abordeaza evanghelizarea personala.
1. El  folosit orice ocazie  pentru a predica Evanghelia: ajuns in Samaria, ostenit de calatorie, sedea langa o fantana. Acolo vine o femeie din samaria sa scoata apa. Isus ii zice “da-mi să beau”

Care sunt ocaziile care noi le avem pentru a marturisi evanghelia?
– pe drum cu colegii am pornind de legea circulatiei, am vorbit despre legile statului roman, despre justitie, dreptate, adevar, despre constiinta binelui si a raului, despre Dumnezeu, despre omul pacatos si Isus Hristos singura solutie pentru pacat
– alta data vazand biserici in constructie in satele prin care treceam o colega si-a exprimat indignarea ca se construiesc atatea biserici ca fiecare om e cu religia lui, ca nu se intelg intre ei, iar eu am continuat si am intrebat, da chiar asa la ce e buna religia, care este rostul ei, si am avut astfel ocazia sa vorbim despre mantuirea sufletului si despre Isus Hristos.

-am oprit impreuna cu Mihai si alti colegi la o benzinarie sa luam cafea, Mihai a intrebat daca are ziarul Adevarul, si apoi a intrebat pe fata care vindea daca stie ce este Adevarul?

– Stefanica e mai direct, intr-o seara se intorcea d ela Tudor, a luat o femeie la ocazie, i-a pus sa asculte o caseta cu muzica crestina, si a invitat-o la biserica sa asculte live.

– Astefel de ocazii avem la scoala, la serviciu, pe drum, la supermarket, in statia de autobuz, in tramvai, tren sau metrou, in maxi taxi, dar noi tacem, religia noastra nu ne permite sa vorbim, pentru ca facem parte din “biserica sfintilor tacuti”.

 
2. Isus a depasit barierele culturale. Pe lanfga faptul ca era samaritrenca, era si femeie. Ceea ce a facut el inclaca orice regula a comportamentului din acea vreme si starnea indignarea celor din jur. Cum tu Iudeu ceri sa bei de la mine femeie samariteanca?”

3. Isus nu a lasat ca discutia sa devieze de la subiect “unde trebuie sa ne inchinam?”

Dar voi va inchinati la fecioara Maria?

Dar voi va faceti cruce?

Dar voi nu faceti pomene?
Dar voi nu aveti voie sa beti un pahar?
Am vazut la Discovery o emisiune despre Evanghlia lui Iuda.

4. Isus a spus adevarul chiar daca acesta era dureros: “cinci bărbaţi ai avut şi acela pe care îl ai acum nu îţi este bărbat”

5. Marturisirea este lucrarea Duhului Sfant prin noi

„Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine. Şi voi, de asemenea, veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu Mine de la început.”

“Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede”

6. Marturia trebuie sa fie cu pasiune. Isus nu a uitat si de foame, “mancarea mea este sa fac voia celui ce m-a trimis” si acest lucru il preocupa mai presus de orice.

Ne vine usor sa vorbim despre vreme, politica, sport, masini, coruptie, copii, teme, examene, meserie, dar cat de mult suntem preocupati sa trecem de la cele material la cele spirituale? Daca acesata va fii o preocupare, o pasiune a noastra cu siguranta Dumnezeu ne va da si intelepciunea sa o facem astfel incat sa fim relevanti

Piedici
în calea mărturisirii 

  1. Evanghelizarea este lasata pe seama pastorului

Primii crestini, au inceput sa se simta bine, aveau toate de obste, nimeni nu duce lipsa de nimic, aveau un club excelent in Ierusalim, erau nelipsiti de la Templu, si apostolii se oupau cu facerea de minuni si propovaduirea evangheliei.

„În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei…. Cei ce se împrăştiaseră mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul.”(Fapte capitolul 8)

Leighton Ford, evanghlist, sugereaza ca  aparitia acestei traditii in biserica, se datoreaza unei virgule gresit puse la traducerea cartii Efeseni. Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos” daca citim cu virgula intre cele trei functii intelegem ca apostolii, prorocii si evanghelistii fac lucrarea de slujire pentru zidirea trupului lui Hristos. O traducere parafrazata spune ca „Dumnezeu a dat crestinilor daruri pentru ca ei sa fie echipati in mod corect pentru misiunea lor.”

 

  1. Subcultura – zidurile din jurul bisericii

Biserica se intorce spre sine, ea devine o subcultura, caracterizata prin defensive, separatism, negativism fata de cultura nationala.

Noi nu iesim la restaurant cu prietenii, nu mergem la meci la filme si nici la teatru. Toti cei ce fac astfel de lcururi sunt vamesi si pacatosi.

Noi nu ne imbracam la moda, nu purtam bijuterii si cand venim la biserica ne punem batic pe cap. Cei ce nu se comporta la fel sunt vamesi si pacatosi.

Noi ne salutam cu pacea Domnului si ne adresam unul altuia cu frate si sora. Cei ce nu folosesc aceste formule sunt vamesi si pacatosi.

  1. Rusinea si teama

Ce voi spune? Cum voi raspunde? Poate voi ofensa?
Ce vor spune ei? Daca nu voi mai fii acceptat? Daca voi fi considerat ingust, nebun, sectar?

Atunci cand il marturisim pe Hristos trebuie sa ne asteptam la una din din doua reactii pe care oamenii le vor avea: vor vedea faptele noastre bune şi vor slăvi pe Tatăl nostru care este în ceruri sau ne vor ocărî, ne vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva noastră. In cele de-al doilea caz Isus ne spune sa ne bucuram sis a ne veselim pentru ca rasplata noastra este mare in ceruri.

Hristos e bun, bland, milostiv, mangaietor si dulce. Dar e si drept si categoric. El ne cere sa luam foarte in serios situatia noastra de crestini. Cu El nu e de joaca. Pe Domnul nu-L putem minti, insela, amagi, duce cu vorba. Daca ne lepadam si rusinam de El inaintea oamenilor, si El se va lepada si rusina de noi la Judecata de apoi inaintea tatalui si a sfintilor ingeri.

Marea trimitere

SCOP: Ascultătorii să conștientizeze importanța împlinirii marii trimiteri, și să propovăduiască Evanghelia acolo unde Dumnezeu i-a așezat.

Primii crestini laudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norord. Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau nemântuiți.
Acest lucru se poate spune despre biserica primara dar nu este adevarat pentru majoritatea Bisericilor contemporane.

Lumea în care trăim se confruntă cu câteva probleme serioase:
“Dar nu toți au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: “Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?”: Marginalizarea religiei si influenta institutilor religioase asupra societății
Biserica: „Apartin de Biserica Ortodoxa. Nu prea merg. Nu m-am spovedit din 48 de cand eram pioneer. Serviciul meu a fost de asa natura ca m-a indepartat de biserica.”
Biblie: “Este scrisa de Dumnezeu, e Sfanta Evanghelie, am citit-o pana la 15 ani, apoi nu am mai avut timp, imi mai trec privirile prin ea uneori.”
“Cred ca  are cateva adevaruri in ea, acum nu stiu in ce proportie e adevarata. Nu am citit-o niciodata ca nu am fost curios.”
“Cred ca este adevarata, o citeste sotia mea”
Materialismul
: Intreaga realitate poate fi redusa la ceea ce percepem cu ajutorul simțurilor (ochi, văz, auz, miros, pipăit)
“Cred in ce poate fi demonstrat. Nu cred intr-o entitate invizibila care are grija de noi si a creat totul. Nu există Dumnezeu”
Relativismul
: Adevarul este orice putem sa ii determinam pe colegii nostri (comunitatea noastra) sa accepte. Daca ii putem convinge sa ne creada, atunci- asemnea “marilor poeti” Moise, Isus, Platon, Freud – povestea noastra e la fel de adevarata ca oricare alta poveste.
Tradiționalism: Tradiția este credința vie a celor ce au trait. Tradiționalismul este credința moartă a celor ce trăiesc, adoptarea formelor fără fond.
“Cei care nu sunt de aceeai religie cu noi (ortodoxa), nu fac bine pentru ca nu asculta de preoti care sunt urmasii apostolilor si nu se inchina la cruce si la Maica Domnului. In celelalte biserici sunt erezii si Biblia este modificata, nu este cea ortodoxa”

Secularismul

In această lume noi suntem trimiși ca împuterniciți ai lui Hristos să facem ucenici
“Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” 
 “Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28: 19-20)

Misiunea Bisericii stabilită de Hristos Însuși este să meargă în lume (Matei 28.19) şi să facă ucenici (Matei 28.19) conducându‑i pe oameni la credinţa în Hristos (Matei 28.19) prin lucrarea tuturor membrilor din biserică ce au daruri spirituale (Efeseni 4.11‑16) spre slava lui Dumnezeu (1 Corinteni 10.31).
Pentru a implini aceasta Misiune noi trebuie sa avem sau sa cerem de la Dumnezue o viziune in acord cu darurile noastre si potrivita pentru contextual in care Dumnezeu ne-a asezat.

Viziunea lui Avraam: Un neam mare și puternic în care vor fi binecuvantate toate familiile pământului (Geneza 18:18)
Viziunea lui Moise: Eliberarea poporului Israel din robia Egipteană și intrarea în Canaan, țara unde curge lapte și miere (Exod 3:17)
Viziunea lui David: O casă și o Împărăție care va domni veșnic (2 Samuel 7:16)
Viziunea lui Neemia: Ierusalimul rezidit (Neemia 2:5)
Viziunea lui Isus: Împărăția lui Dumnezeu coborâtă în lumea noastră printre cei ce sunt gata să accepte voia Lui Dumnezeu cu orice preț. (Marcu 9:1)
Viziunea lui Pavel: Să vestească Evanghelia neamurilor (Faptele Apostolilor 9:15)
Viziunea Bisericii Creștine Emanuel Galați: O comunitate de credincioși maturi în Hristos cu impact în societate

Viziunea este dată de Dumnezeu, unei personae sau unui grup de persoane care studiază Cuvântul lui Dumnezeu, se roagă și sunt gata să accepte voia Lui Dumnezeu cu orice preț.

Pentru a duce la implinire viziunea pe care Dumnezue ne-o da trebuie sa folosim meteode de evenghelizare relevante

“Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? “

Dezvoltam relații cu cei necredinciosi
Am identificat peste 70 de persoane cu care ma intalnesc frecvent,  si schimb cateva vorbe, impresii atunci cand ma intalnesc, fara a pune la calcu intalnirile ocazionale. Dintre acestia jumatat nu sunt mantuiti.

“Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.

Marturisim prin viata naostra

“Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” (Matei 5:14-16)

Mijlocim

“Vă îndemn, dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii” (1 Timotei 2:1)

Mărturisim pe Hrsitos ori de câte ori avem ocazia

De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. (Matei 10:32-33)

Identificam nevoile reale ale oamenilor

Care sunt nevoile oamenilor la care Biserica poate să răspundă?

Există nevoi legitime ale oamenilor care pot fi implinite atunci când ei vin la Hristos. Unii au nevoie de hrană, alții de vindecare, altii de compasiune, dar cu toții au nevoie de iertare de păcate și împăcare cu Dumnezeu.

Credința se vede din faptele ei. “Dacă un frate sau o soră, sunt goi și lipsiți, de hrana de toate zilele și unul dintre voi le zice “Duceți-vă în pace, încălziți-vă și săturați-va” fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?” (Iacov 2:15,16)

Vorbim pe limba lor

Isus a vorbit despre: apă, vin, pâine, sare, lumină, oi, păstori, sămânță, sămănători, pământ, bani, case, datorii, cămilă, ac, viţă, mlădiţă, vier, grâu

Prezentăm clar costul uceniciei

Evanghelizarea s-a transformat într-un fel de manipulare a maselor. Ucenicia se vinde pe 2 bani și cei ce o cumpără așa ieftin renunță la ea imediat ce apar greutățile. Dacă spui rugăciunea păcătosului și ai fost sincer când   L-ai rugat pe Isus să vină în viaţa ta, atunci din acea clipă El este în viaţa ta. Ai de acum o relaţie personală cu Dumnezeu!
Care este costul real al uceniciei?
Tânărului bogat, Isus îi cere să vândă tot ce are, să dea la săraci și va avea o comoară în cer. (Matei 19:22).

Șeful vămii din Ierihon, Zacheu, pune la bătaie jumătate din avuția lui pentru săraci, iar celor pe care i-a năpăstuit până atunci, promite să le dea înapoi împătrit. După calculele mele, e posibil să fi rămas dator. (Luca 19:8)

Ucenicii, au lăsat totul și l-au urmat pe Isus.

Isus prezintă clar costul uceniciei “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.” (Luca 9:23)

 Cu toate acestea costul este mic in raport cu castigul. Miza este mare: Viata vesnica, mantuirea, rasplatire, cununa

Suntem prezenti acolo unde oamenii sunt prezenți

Unde au mărturisit apostolii și primii ucenici? In sinagoga, in templu, in casele oamenilor, la fantana din Samaria, în fața Soborului, in timp ce calatoareau, lângă un râu unde era un loc de rugăciune, în școala unuia numit Tiran, în sălile de judecată în fața dregătorilor și a împăraților.
Unde ar trebui să mărturisească astăzi Biserica pe Hristos urmând exemplul ucenicilor? În orice loc (scoli, licee, universități, intreprinderi, locuri publice, radio, televiziune, internet)  în care oamenii se adună și pot să asculte Evanghelia.

Dar pentru a mărturisi Evanghelia in aceste locuri trebuie să facem din scoala noastra, din serviciul nostru din casa noastra, altarul preotiei noastre.

“Orice faceţi să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos.

Cand vom face aceste lucruri se va putea spune despre Biserca noastra ca „ei laudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norord. Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau nemântuiți”.